Fanii se entuziasmeaza usor si consuma, de obicei, piese ori albume „curate“, adica varianta finala a nenumarate exercitii. A „face un hit“ e obsesia comerciantilor de junk-food pop-rock, transmisa insistent interpretilor dornici de succes imediat. A exprima prin muzica o idee, stare de spirit, filosofie sau atitudine civica e apanajul artistilor autentici. Sa cunosti etapele procesului de creatie capata, in asemenea cazuri, valentele calatoriei initiatice. Gestatia indelungata, tatonarile, variantele, diferitele mixaje tin de natura muncii in studio, un domeniu rezervat candva specialistilor, intredeschis in ultimii ani publicului. Insa publicul nu se prea infierbanta la studiu, daca nu-i nimic scandalos. De aceea, editiile complete ale vreunei inregistrari novatoare fac dieta specialistilor, muzicienilor sau cronicarilor cu tendinte integraliste. Si, desigur, a cate unui amator norocos, ca mine, care se poate bucura de fiecare data cand are ocazia sa-si extinda perceptia senzoriala, fara stimulente rafinate, precum drogurile sau alcoolul. Fiindca astea au fost si inca sunt folosite in industria spectacolului, indiferent ca rezultatele isi pastreaza valoarea peste ani sau ingrasa din start compostul uitarii.
Evenimentul anului trecut, pentru spatiul acestei rubrici, se numeste Pink Floyd – The Early Years – 1965-1972 (2016, Pink Floyd Music Ltd.). Cutia frumos asamblata contine sapte „dosare“ cu CD, DVD si Blu-Ray, intitulate astfel: I) 1965-1967 Cambridge St/ation; II) 1968 Germin/ation; III) 1969 Dramatis/ation; IV) 1970 Devi/ation; V) 1971 Reverber/ation; VI) 1972 Obfusc/ation; VII) 1967-1972 Continu/tion. In total, peste zece ore de muzica doar pe CD-uri. Se adauga alte zece ore de materiale filmate cu ocazia diferitelor concerte si evenimente la care trupa era invitata si intervievata in acei ani. Separat, pe suporturile ce permit, sunt livrate versiunile quadrofonice ale albumului Atom Heart Mother (1970) si ale epocalei Echoes (1971), mixate la vremea lor, dar neraspandite pe discuri din lipsa de interes a majoritatii cumparatoare, binecunoscute insa indragostitilor de surround. Acestia din urma (desi nu doar ei!) se pot bucura, in sfarsit, de versiunea 5.1 a discului Meddle (1971), girata de Andy Jackson. Bonus: cinci viniluri ce reproduc aidoma primele single-uri din fascinanta si psihedelica perioada Syd Barrett.
Tin sa subliniez neaparat ideea curatoarei Lana Topham, cea care, instigata de Nick Mason, a lucrat peste 22 de ani la proiectul antologiei: toate aceste inregistrari ale trupei, starnitoare de imaginatie si aducatoare de catharsis pentru miliarde de oameni, trebuie pastrate in cele mai bune conditii, pentru generatiile viitoare. Este o viziune generos slujita de nenumarate personalitati implicate, unele disparute ori ignorate, altele active pe scene. Si inca o subliniere necesara: secventele cu protagonistii, captate pe diverse tipuri de pelicula si/sau banda magnetica, au fost restaurate (nu retusate!) cu migala, frame by frame. O munca uriasa, partial manuala, partial automatizata. Decizia punerii in circulatie a secventelor imposibil de reparat a fost determinata de valoarea istorica a concertului, cum e cazul celui din Hakone, Japonia, 1971. Restaurarea confera imaginii prospetime si dinamica, aducandu-i pe cei 41 de englezi si mai aproape de inima privitorilor. Filmele artistice More, La Vallée si The Committee, aparent incluse fortat, sunt totusi repere, si datorita muzicii insotitoare, si decupajului din realitatea vizuala specifica epocii (vezi More).
E uimitor ca, in acest context, remasterizarea celebrului Live at Pompeii (1972) nu beneficiaza de atentia necesara. Partea video pare luata la intamplare din DVD-ul recompus in 2003 de regizorul Adrian Maben, iar sonorizarea 5.1 dezamageste de-a dreptul. Sper insa ca o editie completa va veni curand. Pana atunci, floydieni din toata lumea, avem ce studia!