Cateva fotografii alb-negru (pe care translatorul oficial de atunci, Daniel Ionescu – a.k.a. DION, graficianul binecunoscut de azi – le arata cu parcimonie) demonstreaza ca evenimentul a fost real, nu visat. Pentru ca asa ceva tine mai degraba de miracol, iar miracolele nu pot fi atestate, mi se pare oarecum firesc refuzul irlandezilor lui Bob Geldof de a-si compensa cat de cat pierderile financiare prin exportarea imaginii saracacioase oferite de aceasta parte a lumii, lipsita de noroc. Si totusi, privirea unor straini este necesara oricui pentru o mai clara intelegere a situatiei proprii. Daca, evident, primeaza luciditatea si autoexigenta, nu fierbinteala copilareasca, prezenta pana si-n jocurile pe computer: eu sunt cel mai tare!
In 1982, Jean-Michel Jarre a sustinut doua concerte in China, fiind primul muzician rock occidental invitat in tara milenarelor secrete. N-a scapat ocazia punerii in vanzare a unei casete video, excelent ilustrata prin filmari de-o frumusete aparte. Muzica francezului care cucerise mapamondul cu minunatiile sale electronice se impletea perfect cu traditionala sonoritate chineza, diafana cat cuprinde si simplificata pana la esenta esentei. Nu sincretismul farmeca spectatorul contemporan, ci valoarea istorica si poetica a imaginilor selectate din realitatea Chinei comuniste, pe cat de vetusta, pe atat de pitoreasca. Nici o descoperire arheologica (si s-au facut nenumarate), oricat de bogata, nu va putea oferi mai multe detalii decat secventele captate de-un obiectiv in miscare.
Cativa ani mai tarziu, in primavara lui 1989, trupa germana Scorpions, aflata la apogeul celebritatii, indraznea un turneu memorabil in URSS. From Russia, with Love, s-a numit caseta video pusa in circuit de managementul care domina pe-atunci showbizul mondial. Decupajele din concerte nu arata nici pe departe entuziasmul fanilor, carora le era greu sa creada ca-si vad favoritii in direct, dar afisau o retinere demna de-un public simandicos. Incredibile ca document istoric, filmarile prin piete, cluburi si magazine sovietice abia-abia aprovizionate de politica deschisa, consemnata in anale sub cuvintele perestroika si glasnost, au aerul unui ciné-verité de mare clasa, ramas nepremiat din cauze extra-artistice. Din pacate. Nimic din ce-am vazut despre „mareata Uniune“ decrepita nu are, cel putin pentru mine, vivacitatea, eleganta, naivitatea, forta, generozitatea si caldura ce se degaja la interactiunea reprezentantilor a doua natiuni, foste inamice. Sa mai amintim ca, din vizita aceea, Scorpions au cules inspiratie pentru, probabil, cel mai cunoscut hit al lor, Wind of Change, fluierat pana la dezolare de inimile idealiste.
Sunt si alte momente cand rockul a interferat cu istoria. Uneori brutal, cum a fost in anii 1960, cand manifestarile tipice erau reprimate de-un sistem revolut; alteori sci-fi, ca in cazul primei transmisiuni televizate prin satelit, cu Beatles in rolul principal. De unde, acum jumatate de secol, rockerii erau considerati fenomene antisociale sau, cu ingaduinta, spirite razvratite, tipic tineresti, acum sunt luati drept repere axiologice. Anul trecut, cand fostul presedinte american Barack Obama a descins in vizita „istorica“ la Havana, el s-a referit si la iminentul concert pe care Rolling Stones urma sa-l sustina gratuit in capitala cubaneza, considerandu-l un semn al libertatii pentru poporul oprimat. Iar concertul n-a dezamagit. Rolling Stones s-a intrecut in spectacol, desi tot ce merita vazut pe scena erau picioarele solistei de background, Sasha Allen. Multe secvente documentare nu sunt integrate filmului Havana Moon (2016, Promotone/ Eagle Rock Vision). Comentariile celor patru mumii nemuritoare au vioiciunea si umorul cu care ne-au obisnuit de-a lungul jumatatii de secol de cand tin capul de afis pe oriunde merg. Si, cu toate ca ei proclama ca au vizitat Cuba, adevarul e pe dos: Cuba (i-)a vizitat pe Rolling Stones!