In modul cel mai evident, dar si cel mai exterior, cartea intereseaza prin dimensiunile literara si istorica (istorico-literara, ca sa fim precisi). Volumul ar fi putut fi desprins cu folos in doua sau trei carti independente, deoarece in el se gasesc atit polemici caracteristice pentru anii ’90 (in jurul „recuperarii” lui Petru Dumitriu, al deplinsei „crize a poeziei”, al punerii la zid a lui Paul Goma s.a.m.d.), degajari ale unor scriitori veritabili, cel mai adesea tineri, din pasta clisoasa a „Climatului Literar Iesean” (C. Acosmei, D. Lungu, F. Lazarescu, L. Teodorovici, H. Decuble, S. Axinte, D. Sociu), dar si o publicistica politica remarcabila, scrisa cu verva contaminanta („Ce iaske polikika, ma prostovagne?”), din perspectiva, neobisnuita astazi, a poetului in cetate.
Volumul contine, e drept, materie pentru trei carti, fie de critica, fie de publicistica literara ori politica de maxima calitate. Am insa convingerea ca Nimigean nu vrea sa dea versiuni personale, subiectivizate, ale unor „certuri” literare, nici simple opinii critice cu privire la un anumit context literar, fie acesta al nesfirsitei tranzitii romanesti, fie el unul strict iesean, circumscris perimetrului Nicolina – Universitate – Casa Pogor – Nicolina. Reunirea tuturor textelor sale intr-un volum-mamut, continind majoritatea „temelor” autorului din ’90 incoace, semnaleaza fara putinta de indoiala acest lucru. Luind in considerare si fragmentul diaristic interstitial intitulat „Millenium” si epilogul autoironic al „utopistului lecuit” (numit „Gisca philosophala”!), cartea se cere vazuta nu ca o marturie, nu ca o colectie de „fapte, idei, documente”, ci ca un autoportret in imagini miscate. Din alaturarea tuturor acestor texte reiese, ce-i drept, figura unei epoci confuze si violente, dar mai ales figura unui Autor.
Si in articolele politice, si in recenziile cordiale („altruismele”), si in intimpinarile polemice, poetul O. Nimigean vorbeste o limba prea personala ca sa nu devenim atenti la autorul insusi. Cartea intreaga este un tablou al sinelui, inainte de a fi o radiografie literara a poeziei deceniului zece sau o dare de seama cu privire la mersul literelor in Iasi in ultima vreme. Iar sinele este vertebrat de o morala. De la primele texte culese si pina la ultimele, O. Nimigean manifesta o admirabila constanta a unghiului moral. Nu degeaba primul text din volum, datind din 1990, poarta un motto din Piata Universitatii: „Noi nu ne-om confunda nicicind cu oamenii de bine”. Intreaga „promotie” nouazecista, in ce are ea mai reprezentativ, se revendica de la radicalismul moral al marelui miting din zorii democratiei cu masele sparte. Iar, daca e ca nouazecismul sa capete consistenta literara, este cazul ca poezia lui O. Nimigean si, iata, publicistica sa literara sa fie redescoperite.
O. Nimigean feat. Flori Stanescu, Inertii de tranzitie, altruisme & bahluviuni literare, colectia „Fapte, idei, documente”, Editura Vremea, 2006.