Propunerea nu este nici macar noua: a aparut, mi se pare, pe la inceputul anilor 2000, in timpul guvernului Adrian Nastase, dar s-a renuntat repede la ea. Nici nu se putea altfel, fiindca o asemenea idee este, printre altele, profund neconstitutionala – daca asta mai conteaza in Romania de azi. In articolul 25, alineatul 2 din Constitutia Romaniei se stipuleaza: „Fiecarui cetatean ii este asigurat dreptul de a-si stabili domiciliul sau resedinta in orice localitate din tara, de a emigra, precum si de a reveni in tara“. Exista totusi cateva categorii de cetateni carora le este interzis sa paraseasca tara pentru niste perioade determinate de timp: suspectii in anumite dosare de urmarire penala, care trebuie sa stea la dispozitia organelor de cercetare ale statului. Adica posibilii infractori, ucigasi, violatori, membrii unor retele de crima organizata. La acestia onorata Academie ar adauga, pare-se, si absolventii de studii superioare, asta daca nu sunt dispusi sa achite contravaloarea anilor de facultate – ceea ce seamana cu un fel de cautiune. Dar argumentul ca statul roman cheltuie sume importante cu instruirea profesionala a unor oameni care apoi nu rasplatesc in nici un fel generozitatea patriei lor e unul destul de sensibil. Prinde la unii oameni, fie ei si academicieni. Numai ca, daca revenim la Constitutia Romaniei, o sa gasim in cadrul articolului 32 doua alineate lamuritoare. Alineatul 1 spune ca „Dreptul la invatatura este asigurat prin invatamantul general obligatoriu, prin invatamantul liceal si cel profesional, prin invatamantul superior, precum si prin alte forme de instructie si de perfectionare“, iar alineatul 4 lamureste si problema cheltuielilor: „invatamantul de stat este gratuit, potrivit legii“. Hai sa repetam in cor, gaudeamus igitur : gratuit, potrivit legii.
Asta inseamna de fapt ca statul roman, ca orice stat modern, interesat de educatia (si de sanatatea) cetatenilor sai, aloca de la buget anumite sume de bani pentru invatamant, in toate formele lui. Romania nu e o exceptie: in multe state europene studiile universitare sunt gratuite – nu doar pentru cetatenii tarii, ci pentru toti cetatenii din statele Uniunii Europene. In Austria, in Germania, in Danemarca, in Finlanda, in Norvegia, in Suedia studiile universitare sunt gratuite, iar in alte tari ajung la cateva sute, pana spre o mie de euro pe an. Sigur, mai raman cheltuielile curente (cazare, masa etc.), dar asta e valabil si la noi.
Multi studenti muncesc in timpul facultatii ca sa se intretina – iar din punctul asta de vedere, fara a fi deloc nostalgic al epocii comuniste, nu pot sa nu-mi amintesc ca inainte de 1989 bursele sociale, de care beneficiau majoritatea studentilor, acopereau cazarea in camine, care era asigurata tuturor studentilor, si trei mese zilnice la cantinele studentesti. Ce-i drept, pe vremea aceea nu-ti puteai permite sa umbli brambura prin Europa si sa te angajezi ca medic sau profesor unde aveai chef. Oare la asta sa se fi gandit autorii strategiei de dezvoltare a Romaniei? Ca in bancul acela vechi si scurt: „Tot inainte, ca inainte era mai bine“.
Totusi nu pot sa nu ma intreb: oare germanii, austriecii, suedezii nu se tem ca absolventii lor de facultate o sa plece, la randul lor, in strainatate, lasandu-i pe compatrioti fara medici, fara profesori, fara ingineri? Fiindca, cine stie, poate se naste un curent la moda in… Danemarca, sa zicem, si medicii lor incep sa emigreze in masa, venind sa isi practice meseria in Romania. Oare academiile de acolo nu s-au gandit la asa ceva?
Pare-se ca nu. Poate aflam saptamana viitoare de ce.