Kazuo Ishiguro, vin in fata dumneavoastra intr-un exercitiu de admiratie. Am citit Un artist al lumii trecatoare si ma pot marturisi incantat.
Nu va ascund ca ma aflu intr-un exercitiu personal pe care il gasesc util: citesc romanele publicate de mari scriitori aflati in anii mei de acum – inceputul anilor 30. Ma deprim, desigur, gasindu-i inegalabili. Pe de alta parte, cati tineri mai pot da astazi o carte cat Un artist al lumii trecatoare? Ceea ce valideaza o opera de arta este – consider – autenticitatea cautarii unui adevar. Un artist al lumii trecatoare e o carte mare, e o opera de arta insemnata, nu pentru ca s-a intamplat sa fie citita si apreciata de contemporani. In chestiunea valorii, vanzarile sunt intotdeauna un amanunt, daca nu o tragedie.
Ma mai aflu intr-o incercare tarzie de a recupera literatura japoneza, pe care am ocolit-o in prima parte a tineretii. Ma gasesc intr-o veritabila calatorie pe o planeta noua, extraordinara. Sunt la inceput in operele marilor niponi, de la Kenzabur? ?e la Junichiro Tanizaki. E un privilegiu. Nu sunt, asadar, un expert in chestiunea Japoniei, ceea ce nu inseamna ca nu am o minima intelegere a istoriei recente a tarii dumneavoastra.
De aceea, domnule Ishiguro, sunt incredintat ca Un artist al lumii trecatoare nu e o carte mare pentru ca ni l-ati dat pe Masuji Ono, pictor si profesor de arta, aflat la etatea contemplarii propriei biografii. Desigur, viata lui Masuji Ono, asa cum v-ati imaginat-o, a fost fabuloasa – pictor manufacturier, pictor al gheiselor de altadata, ravasite de melancolie, respectat maestru, implicat in propaganda expansionista, om pe care Al Doilea Razboi Mondial, cu tot ce a insemnat el pentru Japonia, nu l-a ocolit. Dar!
Ceea ce da maretie romanului este recuperarea dilemelor morale ale unei societati aflate la rascruce. Japonia de dupa razboi e cu totul alta decat Japonia de dinainte de razboi si este incantatoare finetea cu care reusiti sa fotografiati aceasta trecere. La putini scriitori am intalnit un simt mai rafinat al cuprinderii istoriei. Domnule Ishiguro, va scriu mahnit ca, in ciuda atator rascruci din istoria poporului meu, nu avem nici un scriitor care sa va poata sta alaturi. Nu avem un cronicar al framantarilor noastre morale. Desigur, avem scuza ca razboaiele noastre cu noi insine nu au cunoscut niciodata pacea, si nici macar armistitiul.
Chiar si asa, ne lipseste un scriitor cat dumneavoastra, domnule Ishiguro. Iar daca as avea un graunte de talent, mi-ar placea sa fiu chiar eu acela. Nu-l am.
Imi ramane consolarea de a fi un cititor care nu si-a pierdut, cu anii, bucuria de a citi. Si voiam sa va asigur ca, oricata literatura as mai intalni, ma va urmari pentru totdeauna imaginea lui Masuji Ono luandu-si o jumatate de ceas de ragaz ca sa stea in iarba si sa manance portocale, bucurandu-se de ceea ce a fost viata lui. Ca poezie, rareori s-a ajuns pana la aceasta mare frumusete. Deocamdata, precum se stie, atat.