„Felicia, inainte de toate” prezinta o poveste de familie: Felicia este fiica plecata de 19 ani in Olanda, care, in fiecare an, isi viziteaza parintii. Cu ocazia uneia dintre vizite, pierde avionul si trebuie sa-si reprogrameze plecarea pentru a doua zi. In casa parintilor, familia ei se bucura de prezenta Feliciei pentru inca o seara, ca si cum tocmai s-ar fi reintors din Olanda.
Pentru editia de anul acesta a Atelierului Cinefondation au fost selectati cineasti care au realizat deja unul sau mai multe lungmetraje, precum Ilmar Raag, Benedek Fliegauf, Lee Isaac Chungse, Oleg Novkovic sau Lou Ye, dar si tineri regizori, ale caror scurtmetraje au fost remarcate in numeroase festivaluri, precum Ruben Mendoza, Lea Fehner, Nadav Lapid, Arvin Chen, Phan Dang Di sau Abdi Ismael Jama.
Proiectele alese sa participe la Atelier au mari sanse sa gaseasca finantatori. 60% dintre proiectele prezentate anul trecut sint finalizate, iar restul se afla in post-productie, potrivit directorului Cinefondation, Georges Goldenstern.
Atelierul, initiat in 2005, este unul dintre cele trei initiative ale Cinefondation, menite sa faca cunoscuti tinerii cineasti, alaturi de Rezidenta (La Residence du Festival) si Selectia (Selection).
La cea de-a 16-a sesiune a Cannes Residence au fost alesi sa participe, in perioada 3 martie – 15 iulie, regizorii Adrian Sitaru (Romania), Rebecca Daly (Irlanda), Nikias Chryssos (Germania), Manuel Nieto Zas (Uruguay), Yang Heng (China) si Francisco Vargas Quevedo (Mexic). Adrian Sitaru va lucra la dezvoltarea filmului „Din dragoste cu cele mai bune intentii”, care a primit 25.000 de lei la concursul organizat de Centrul National al Cinematografiei (CNC), anul trecut.
La Residence du Festival gazduieste, anual, circa 12 tineri regizori care lucreaza la proiectul primului lor lungmetraj de fictiune, sau la al celui de-al doilea, in doua sesiuni cu o durata de patru luni si jumatate.
In cadrul Rezidentei, tinerii regizori au la dispozitie o locuinta in centrul Parisului, o bursa de 800 de euro pe luna, un program personalizat de sprijinire a scrierii scenariului si un program colectiv de intilniri cu profesionisti din cinema.
Si proiectul „Felicia, inainte de toate” a fost finantat, anul trecut, de CNC, cu 930.000 de lei. Tot in 2007, proiectul celor doi scenaristi Melissa De Raaf si Razvan Radulescu a cistigat unul din premiile concursului de finantare de proiecte Balkan Fund, din cadrul Festivalului International de Film de la Salonic.