Finalul interviului aparut mai intii in „Adevarul literar si artistic” si apoi in volumul Sertarul Scriitorului Roman l-a socat, in primul rind, pe cel ce pusese intrebarile. La orice m-as fi asteptat, data fiind cota de imprevizibilitate a lui Dorin Tudoran, dar nu la o asemenea autoexecutie in stilul samurailor facuta de un scriitor si un om pe care il pretuiesc la superlativ. Mai mult, acesta – chipurile – ma psihanaliza si-mi scotea din strafundurile subconstientului convingerea in asa-zisa lui ratare. Sint dispus sa merg impreuna cu Dorin Tudoran la cel mai bun shrink din Washington, D.C., pentru a-mi explora adincimile insondabile. Vom plati degeaba un onorariu gras, dat fiind ca judecatile de valoare ale unui critic literar se formeaza (imi place sa cred) la un etaj superior. Simpatia, camaraderia, dragostea nu pot inmuia diagnosticul pus unui text, asa cum sentimentele omenesti ale medicului nu pot schimba fisa de destin a pacientului. O literatura proasta egal o literatura proasta, dupa cum una buna ramine una buna. Criticul e chemat sa constate aceste raporturi, iar nu sa inverseze termenii, destructurind valorile si inaltind, din moloz, nimicul.
Daca insa vrem cu tot dinadinsul sa vorbim despre ratare in cazul lui Dorin Tudoran, va trebui sa rasturnam perspectiva. Din mai multe puncte de vedere, mediul nostru literar-cultural si mai ales cel socio-politic i-au ratat, cu entuziasm, pe Dorin Tudoran si pe oamenii de felul sau. Lumea noastra postrevolutionara este cea care a ratat un anumit model comportamental si o anumita structura etica, promovind in schimb si transformind in modele ale reusitei tot felul de ipochimeni, desprinsi parca dintr-un bestiar al capitalismului comunist. Fosti bisnitari, securisti, oieri si activisti se afla acum la virful ierarhiei sociale, vorbindu-ne in simple dezacorduri gramaticale si intr-un stil urduros, al cirdasiei cautate si sugerate. Un pretins social-democrat, mare vinator precum Ceausescu si mare colectionar de arta precum Carol al II-lea. Un tribun curajos, lingind azi unde a scuipat ieri si semnindu-si cu pseudonim jalnicele pamflete. Analisti priceputi la toate, cu rationamente seducatoare si concluzii setate dupa dorinta comanditarului. Patrioti fumegosi, cu odrasle trimise la studii in putredul Occident, respectiv europenisti cu orizont larg, rontaind gratios, alternativ, burse straine si subventii romanesti. Acestea sint modelele noastre. Exista, fireste, si luminoase exemple contrare, dar atit de putine (si de putini urmate), incit pot fi numite exceptii de la regula. Oameni cinstiti, dedicati muncii lor, facind performanta, nu galagie, fugind de lumina reflectoarelor si lasindu-le-o, intreaga, impostorilor.
Ce ratam? Cum reusim? Iata niste intrebari care mi se par importante. In definitiv, la ce visam: sa ratam ca Tudoran, Dorin sau sa reusim ca Becali, Gigi?