Noica nestiind cum se pregateste o cafea. Proust ocupindu-se de un chestionar. Pivot ocupindu-se de un chestionar. Max Frisch… ocupindu-se nu de un chestionar, ci de mai multe. Acum ajung, de fapt, la miezul problemei. Exista oameni care, la fiecare final de an, raspund din nou la intrebarile lui Frisch despre moarte – chestionarul nu mai e acea forma artificiala despre care vorbea Gadamer, ci un soi de literatura care vorbeste numai in semne de intrebare. Nimeni nu te forteaza sa dai replica, ci mai degraba esti invitat sa te gindesti mult, mult de tot, la posibilele raspunsuri. De exemplu: De regula, stiti ce sperati?; Invidiati pestii din acvariu, care se descurca fara speranta?; Ati prefera sa fiti mort sau sa traiti inca o bucata de vreme transformat intr-un animal sanatos? Care ar fi acel animal?; Cui ii apartine aerul?, Cum de muribunzii nu pling niciodata?; Va e frica de moarte? Daca da, incepind de la ce virsta?; Atunci cind iubiti pe cineva, de ce nu vreti sa fiti partea care supravietuieste, ci, dimpotriva, ii lasati celuilalt durerea? Si ca sa nu spuneti ca ma eschivez, raspund si eu macar la o intrebare: daca ar fi sa aleg, as prefera, evident, sa nu mor, ci sa mai traiesc o bucata de vreme transformata intr-o fiinta pe care nimeni n-ar vrea sa o omoare: de exemplu, o buburuza.