Considerind subiectul de maxima importanta, am plecat sa-l studiez pe teren, adica la un botez de avocati, si machidoni pe deasupra. Pentru ca la nunti si la botezuri e celebrata familia (mai cu strigare, mai cu un dans pe masa), iar sotii si sotiile apar brat la brat, mindri sa-si afiseze reusita casnica. Era mare petrecere, asa ca raportez urmatoarele: doamnele si domnii NU s-au privit in ochi, pentru ca trebuiau sa manince, sa sporovaiasca, sa felicite, sa se dea in stamba, sa faca poze si sa chiuie. Cu o singura exceptie: in timpul melodiei Jaga Jaga, cind am surprins scurte priviri extaziate, ochi in ochi, semne de multumire si aprobare. Jaga asta, am aflat, e foarte iubita la petrecerile cu manele si populara la chefurile pe bresle (de avocati, sa zicem). Este, de fapt, o melodie odioasa, cu un ritm indobitocitor, cintata intr-un grai autentic stilcit de doua voci enervante. Versurile (pentru ca, din pacate, exista si o poveste: un pampalau care-si dezamageste iubita) provoaca pe data greata, mai ales daca sint si fredonate in cor de cheflii: „Tu vii, dar nu-ti faci datoria de barbat”, „Nu te uita, baiete, atit de mult la fundul mieu,/ c-ai sa ramii la ma-ta flacau”, „I love you baby, I love you jaga jaga”. Noul romantism se cheama jaga jaga, iar noua arta de-a iubi, cu ritualurile ei de seductie, e arta jegului. Enticlopediei i-e tare frica de toate grozaviile astea, asa ca se va refugia, ca si pina acum, in desuetudine si-n madlenele unor vremuri netraite.