Asta nu ne impiedica sa ne vizitam unul pe altul, in timpul noptii, fiind vecini de potecuta dulce. Si… si in 1963 mi-am luat repartitia la Dolhasca. Casatoriti acum, stam impreuna, la o gazda foarte gospodaroasa: fintina, livada de meri, stupi, o fisie de porumb, fasole catarata pe araci, o gradina cu marar, morcovi, patrunjel, cuiburi de cartofi… Dar ce nu avea? Pina si un atelier de timplarie, raspindind un parfum de scinduri abia geluite… Ba mai repara si ceasuri! In fata usii crestea marul cunoasterii! Mai era si o gradinita de flori, chiar sub fereastra camerii noastre imense; uneori melcii intrau printre gratiile gratios curbate ale geamului deschis inspre drum. Fereastra dinspre canton (si dinspre bariera) o infundam pe timp de iarna cu un dulap… pe timp de vara si de toamna o lasam libera, mutind dulapul indragostit de hainele virtualei Reparate (cea cu trei sini mistici si doua vagine laice), ca sa fie mai mult soare… Ce se intimplase? In 1962, deodata, cu toate miresmele sub nas, calcind cu voluptate in baligile fragede de vaca, coplesit de lumina, de santurile pline dis-de-dimineata de roua sferulata minutios, de aerul miscind vesnic salcimii de linga linia ferata ce trecea la citiva metri, cumva singur (nu ma mai pisau maica-mea si taica-meu), imprejmuit sufleteste de garduri cu leaturi fine, ademenitoare intru pipait noduri si fibre tari, imbujorat de rasuflarea lacoma a fintinilor adinci, absorbante, umblind nonstop si liric prin cameruta mea cam pustie ziua, infinit de amoros noaptea, da, am reinceput sa scriu in nestire. Versurile devenisera proaspete, siroiau de pofte, le simteam ale mele, parca as fi tinut in brate o femeie tinara si uimita de popoul ei cam maricel… Locul imi pria! Am si ramas in el vreo 12 ani, incepind cu 1963. Ceea ce mi s-a intimplat la Dolhasca, nu intotdeauna, dar macar o data la vreo trei luni… in primii ani chiar o data pe luna… tine de domeniul fantasmagoriei… Daca nu ma lasam coplesit de vaccinari, de mortalitatea infantila, de paduchi, de urmarirea bolilor sociale: tbc, sifilis… daca reuseam sa ma detasez… ei bine, incepea in mine un cintec neintrerupt, care imi misca pur si simplu degetele, ma imbia sa scriu, mai exact spus, sa copii cit pot de repede versurile ce se derulau in minte cu o repeziciune ce o depasea pe cea a creionului sau a pixului… ma contopeam cu dealul, cu crinul, cu melcul, cu piatra, cu bariera, cu pacura cazuta pe traverse din osiile trenurilor mixte si marfare, cu mararul, dovleacul, fluturele mut (fluturi ciripitori ca pasarile va dati seama ce harmalaie cristalina ar fi iscat?), cu motanul meu siamez, Scamosila, cu elevele ducindu-se in sila la scoala (aminindu-si, lenes, coapsele in amiaza strafulgerata de ochii muncitorilor de la balastiera), cu AERUL si cu LUMINA… cu lumina pe care o vedeam… nu ma uitam prin ea, ci la ea! Eram fericit…