Asa se explica, pentru aceiasi prieteni carora le dedic articolul curent, de ce un text anti-Basescu poate fi urmat, in cazul meu, fara nici o problema de unul anti-Coalitia majoritara de azi, caci imi permit, asemenea tuturor chibitilor, sa cred in ceva astazi pentru a fi miine dezamagit de propria-mi credulitate. Si sa spun lucrurile astea, sa recunosc cind ma insel, sa ma amuz chiar de propriile-mi gafe, sa nu incerc sa mi le scuz prin „informatii eronate venite pe surse” samd. Eu, evident, nu primesc informatii pe surse. La drept vorbind, habar n-am cum poate sa arate o sursa: nu pot decit sa mi-o imaginez, ca intr-un scenariu, noaptea, intr-o fabrica dezafectata, cu pardesiu negru, lung pina la pamint, cu ochelari si mai negri, scotind de la piept un dosar gros, intinzindu-l cu mina tremurinda ziaristului si luind, cu cealalta mina, la fel de tremurinda, un teanc cu bani. Apoi, disparind in noaptea groasa.
In ultima vreme insa, continuind pe linia imaginara mai sus construita, pare-se ca s-a produs o explozie de vinzari la raioanele de pardesie lungi pina la pamint si negre, precum si la cele in care se pun la dispozitia cumparatorilor ochelari de soare la fel de negri. Pentru ca, privind la televizor si citind ziare, am senzatia in curs de acutizare ca in Romania anului 2007 a aparut o noua meserie, extrem de rentabila, foarte populara si foarte populata: aceea de sursa. Televiziunile & ziarele afla permanent, „pe surse”, despre tot ceea ce inseamna viata politica, despre cum va decurge vreun vot in Parlament, despre miscarile pe care le va face presedintele-suspendat, despre lucrurile pe care le tes, in spatele cortinei, ferocii parlamentari antiprezidentiali etc. etc. In imaginatia mea, noptile Romaniei devin inspaimintatoare: la fiecare colt de fabrica parasita, se inghesuie un cird imens de surse, care stau cuminti la coada pentru a-si vinde informatia cirdului de ziaristi asezati la fel de cuminti in cozi ordonate.
Numai intr-un asemenea scenariu s-ar justifica de ce o informatie „pe surse” si in exclusivitate dintr-un anume cotidian apare, concomitent, in toate celelalte cotidiene. Probabil, in timp ce stau la cozi, atit sursele, cit si jurnalistii vorbesc intre ei, altfel nu-mi explic. Sau exista, se poate lua in calcul si varianta asta, ca intr-un serial american cu vrajitoare ce a fost intens difuzat in Romania in ultimii ani, o sursa suprema, care imparte binele si raul, adica informatia, tuturor ziaristilor dispusi sa o crediteze. Acest din urma scenariu scirtiie totusi: la cite informatii false au aparut in ultima vreme, o sursa unica si suprema s-ar fi decredibilizat total intre timp. Asa ca revin la imaginea cirdurilor de informatori de tip nou. Acolo, daca unul da o informatie falsa, poate fi decazut imediat din statutul de sursa, iar ziaristul apeleaza la altul, ceva mai competent.
Daca insa sursele s-ar fi limitat sa influenteze viata si „opera” jurnalistilor, problema n-ar fi fost inca prea apasatoare. In ultima vreme insa, cu un interes resuscitat de evenimentele de pe scena politica, o groaza de prieteni, amici, cunostinte imi dau, senini, verdictul despre ceea ce se va intimpla la referendum, despre aliantele pe care le vor face liberalii cu pesedistii sau cu celelalte partide parlamentare, ba chiar si despre cum va reactiona in curind Uniunea Europeana. Si asta pe un ton atit de sigur incit incep sa cred tot mai mult ca, in drumurile lor de la servicii spre case, trec pe linga fabrici parasite si se intilnesc, mai mult sau mai putin intimplator, cu oameni in pardesie negre si lungi pina la pamint.
Pentru ca spatiul nu-mi permite sa merg cu imaginatia mea ludic-naiva mai departe, ma opresc din gluma pentru a observa doar, la final, ca in ultima vreme, intr-o situatie atit de incerta politic, lumea s-a umplut de certitudini. Fiecare opinie este exprimata cu o siguranta derutanta pentru ascultator, o opinie atit de ferma incit cel care o emite pare hotarit chiar sa treaca, la o adica, la lupta fizica pentru a si-o impune. Nu stiu cita vina are in asta Parlamentul, cu cei 322 de hotariti ai lui, sau presedintele, cu acea nehotarire de 5 minute. Dar rezultatul „muncii” lor e o societate atit de divizata in opinii ferme si opuse, incit are „darul” de a te inspaiminta. Si cind te gindesti ca, de fapt, la sfirsitul acestei lupte te asteapta o simpla foaie de hirtie, in care poti sa-ti pui stampila, simplu, fie pe DA, fie pe NU…