Pe la vreo 13-14 ani, tot depozitindu-le acolo, creasem o inghesuiala cleioasa… Se instalase si un soi de promiscuitate… Alegeam pe cine vroiam… Devenisem stapinul unui harem, majoritatea fiind femei in toata firea, colege de-ale maica-mii, desigur!!! (Preferata mea a ramas sotia picherului din Ciceu, doamna Manolache! Ma „astepta” in fundul unei curti pline cu castani. Din cauza ca eram atacat, in drum spre scoala, de-o trupa razboinica de curcani vesnic pusi pe scandal si margele rosii, ma refugiam in camerele ei enorme, umbroase, imbicsite de parfumuri si de izuri galopante. Doamna Manolache, bolnavicioasa, micuta, cu parul negru-albastrui cirliontat voluptuos, zacea sau lenevea intr-un pat larg cit un imperiu, sub o plapuma usoara, spumoasa, lasindu-si la vedere, in afara fetei mofturoase, cu ochii lacom bombati de un soi de lubricitate lenesa si buzele bosumflate a suspin, doar cite un picior lung, nesimtit de frumos intre genunchi si glezna, fraged in alcatuirea carnala a pulpei plutind in deriva peste cearceafurile mototolite, cumva abandonat curiozitatii mele de copil… si umerii rotunzi, cu gropite adinci… si miinile ondulate de incheieturi delicate pe suprafata pernei… Amuzata de spaima mea, parsiva si ocrotitoare, ma ruga sa-mi scot ghetutele si ma primea alaturi, asa imbracat cum eram, sa ma linistesc… Trupul doamnei Manolache dogora ca o sobita bine incinsa… Ma asculta, surizind ingaduitoare, adunarea si scaderea… si-mi facea reprosuri alintate daca greseam… amenintindu-ma cu degetele-i fluide ca ma spune „mamichii”, ele fiind prietene… O singura data am indraznit sa-i prind claia de cirlionti in pumnul meu pofticios… A ris ascutit si nu mi-a mai dat voie niciodata in asternuturile viclene…) Si… cred ca in vacanta dintre clasa a saptea si-a opta, am facut o „pasiune” ravasitoare pentru o fetita de virsta mea, venita la Iasi pentru o saptamina… Sta in curtea Teatrului National, la o ruda… jucam fel de fel de jocuri… saream… devenisem un portar cu reflexe formidabile in cinstea ei… Cind a plecat, ploua. Ne-am bagat intr-o nisa cu trepte… Nici sa vorbim nu reuseam… I-am dat, ca sa ma tina minte, un ciot de pieptene, ratacit prin buzunare… Mi-a scris, am si acum scrisorile ei… Ii scriam si eu, dar nu la ea acasa, ci la o ruda, o matusa ingaduitoare… Culmea e ca-i scriam in versuri, lung-lung, ceva aducind a Minulescu… Tin minte ca locuia deasupra unui restaurant, „Vraja marii”. Am fost la Bucuresti si ne-am intilnit!!! Pe urma… Nu atit iubirile, cit inceputurile lor ma tulburau… Perioada aceea in care nimic nu e sigur, gesturile parca imbie, cuvintele au intonatii speciale, numai de cei doi intelese… totul e o nesfirsita descoperire a celuilalt… lucrurile capata semnificatii necunoscute pina atunci… si se aliaza cu indragostitii… fac parte dintr-un intreg fermecat…
