Din toata tarasenia cu moartea misterioasa a tusichii, din senzationala ei viata, care a culminat in 1934 cu momentul cind l-a predat FBI-ului, in fata cinematografului „Biograph” din Chicago, pe inamicul public nr. 1 al Americii, John Dillinger, din facatura cu disparitia Inamicului, noi am tricotat la sase miini, in nici trei saptamini, un roman. Credeam c-am descilcit niste fire si ca am fabulat pe marginea realitatii. Numai ca, la scurta vreme dupa ce am terminat cartea, realitatea a inceput sa o ia pe urmele inchipuirilor noastre, ba chiar sa le intreaca.
Primul semn ciudat a fost un anunt la mica publicitate din ziarul local, „Drapelul rosu”, prin care am aflat ca o familie din Comlos anunta incetarea din viata a matusii Ana Persida Cumpanas, in virsta de 54 de ani. Le-am spus Mircilor de coincidenta, am convenit toti trei ca e chiar o chestie si ne-am vazut fiecare de treaba. Peste cinci zile, in fata casei de linga mine a aparut un echipaj de militie si profesorul Crisan, cel mai cunoscut medic legist din oras, tacut, intunecat. Ne ajutase mult la documentarea pentru roman, ne povestise cum se face o autopsie, ne imprumutase tratatul lui Minovici, ne lasase teleleu prin morga Spitalului Judetean, sa cautam prin arhiva in curs de casare, sa prindem vreun fir despre crima din ’47. Emdoi a fost atit de impresionat de cum putea sa arate, sa vorbeasca, sa se miste un legist, incit l-a facut personaj. Sigur ca avea alt nume, alta biografie, sigur ca Mircea nascocise multe. Cum, de pilda, doctorul Tit Liviu ajunge in final sa faca autopsia femeii pe care a iubit-o din copilarie, Anapersida noastra. Dar niciodata nu ne-am fi inchipuit ca in realitate profesorul avea sa-si autopsieze prietena din tinerete, legista pensionara, vecina mea, care, in toamna lui ’86, luase un pumn de somnifere. Apoi a venit Revolutia. In morga Judeteanului s-au intimplat lucruri cumplite. Nu l-am mai vazut pe profesor decit peste citiva ani, intr-un ferpar din ziare, din care am aflat ca a murit ciudat, sub rotile unui tramvai, in plina zi.
Intre timp, s-a imbolnavit Mircea Nedelciu. La scurta vreme dupa premiera filmului Femeia in rosu a cazut la pat si s-a stins Mircea Veroiu. Apoi s-a sinucis Elena Albu, sotia lui si interpreta Annei Sage din film. Apoi au murit fie cu mintile ratacite, fie in chinurile unor boli crunte, cinci din cei sapte martori pe care i-am tras de limba ca sa ne scriem romanul. Apoi a intrat in scena cu doua scrisori-bomba insusi Adrian Marino, martor involuntar imediat dupa razboi al intimplarilor din roman. Pur si simplu niste coincidente (a zis sec Emunu). Oh, Jung, ah, sincronicitate (am delirat eu). O pedeapsa pentru ca am tulburat vietile unor oameni, pentru ca le-am rescris (a spus Emdoi cu citeva saptamini inainte de a muri). Da?