Dar mai exista un lucru care il defineste pe Anton in ochii celor care il cunosc. Anton face parte din categoria celor care stiu. Fie ca e vorba de situatia economica a Romaniei sau de disparitia tigrului alb, de artefactele indiene sau de discriminarea sexuala, el stie intotdeauna cum stau lucrurile cu adevarat.
L-am vazut odata intr-un local, cu prietenii. Vocea lui grava si tonul apasat cu care vorbea mi-au dovedit, inca inainte de a-i distinge cuvintele, ca omul asta stie intr-adevar ce spune.
Cum se intimpla intotdeauna la un pahar de vorba, discutia o ia in cele mai neasteptate directii. S-a discutat despre razboiul din Irak, iar Anton a punctat, sigur pe el, greselile americanilor. A amintit, cu eruditie istorica, si de alte greseli ale Statelor Unite: interventiile in Coreea si Vietnam.
— Cind coreenii din sud au atacat Coreea de Nord…
Un amic il intrerupe timid, sugerind ca, din cite isi aminteste el (ce-i drept, cam vag), Coreea de Nord a atacat Coreea de Sud.
— Fii serios, Lucica! il apostrofeaza Anton. Ce-mi vii cu idei din astea? Mai pune si tu mina pe o carte de istorie! Stai sa-ti explic eu cum a fost…
Acum e bine sa mentionam ca frazele cel mai des folosite ca argument decisiv de cel care stie sint „Mai citeste si tu”, „Asculta-ma pe mine”, „Tu nu stii, dar…” sau „Tu habar n-ai ca…”. Pentru un ins mai chitibusar ele nu suna intotdeauna veridic ca argumente logice, dar daca un om e sigur de adevarul lui, ce sa mai despici atita firul in patru?
Lucrurile sint lamurite repede – cam aproximativ, ca la orice discutie de pahar. Asa si trebuie, fiindca intervine o alta problema importanta: incalzirea globala. Aici Anton e la el acasa. Nu numai ca stie ce ar trebui facut, dar chiar a lucrat vreo doi ani de zile la un ONG care se ocupa de promovarea ecologismului in Romania. A colaborat si la un program de dezvoltare a intreprinderilor mici si mijlocii (tocmai incepuse o discutie despre mediul de afaceri autohton). A lucrat la citeva proiecte privind libertatea presei. A apucat sa invete multe.
Un alt amic, care tocmai si-a cumparat un apartament, intreaba daca nu stie cineva o echipa de zugravi seriosi.
— Cum sa nu? zice Anton. Stiu eu pe cineva ca lumea. Meserias bun, dar le cam bea. E drept, toti astia beau.
Dar lucrurile se pot rezolva si mai simplu. Anton, de exemplu, si-a zugravit singur apartamentul si, ca intotdeauna, e dispus sa-si ajute prietenul. Cunoaste toate sculele, stie sa aleaga cele mai bune vopsele si magazinele cu cele mai bune preturi.
— Sa nu te apuci sa faci vreo chestie de prost-gust! il avertizeaza Anton pe amicul lui. Uite, luni dupa-masa, la 5, iti bat la usa si ne apucam de treaba amindoi. Intr-o saptamina te-am rezolvat! Numai sa-mi dai adresa.
Dar luni la 5 Anton nu ajunge la usa apartamentului. Nu apare nici a doua zi. Nici a treia. Nici a patra. Se intilnesc insa la bar, ca de obicei, simbata seara. Amicul ii aminteste timid ca l-a asteptat si ieri, si alaltaieri…
— Hai, mai, ca n-au intrat zilele in sac! tuna vesel Anton, apoi isi relua ideea: Si i-am scos exact in piata centrala, de a belit ghidul niste ochi uite-asa de mirare!
E simbata seara. E veselie mare. Lumea ride, ciocneste, vorbeste. Un alt amic de la masa se plinge ca are o problema cu masina si nu gaseste un mecanic auto ca lumea.
— Ce mecanic auto? pufneste Anton. Ce masina ai? Opel? Pai, din astea am demontat cel putin doua. Las’ ca vin eu la tine intr-o zi si te rezolv. Ce sa te mai incurci cu…?
Intr-un colt, amicul cu apartamentul nezugravit se ineaca cu bautura si tuseste de citeva ori.