Multe clipe grele au desfacut mesterii in fata mea, rotita de rotita, le-au intors pe toate fetele, le-au curatat, pina le-au dat de capat si m-au linistit cu marea lor pricepere si cu bunul lor simt. Asa se face ca, de peste 20 de ani, domnii Puiu si Florin imi tot repara nu doar ornicele, ci si moralul. Dar in zilele astea nu mi s-a defectat nimic la nici un ceas. Si totusi am simtit nevoia sa intru in atelierul lor si sa-i ascult, semn ca era ceva dereglat in aer si ca aveam nevoie de o mica reparatie.
Pentru prima data am vrut sa aflu mai multe si despre ei, nu doar despre buimaceala din jur. Si brusc iar m-am limpezit. Intii mi-au povestit cum au fost siliti de imprejurari sa urmeze scoala de meserii pe cind erau niste pusti si cum pasiunea pentru ceasornicarit le-a venit treptat. Dl Puiu voia sa se faca bijutier, iar dl Florin – sportiv de performanta. Si au ajuns sa repare non stop din 1968 ceasuri mecanice (dl Puiu), respectiv din 1986 ceasuri electronice (dl Florin). Daca ar fi sa adune cite ceasuri le-au trecut prin miini, dl Puiu ar contabiliza zeci de mii. Iar dl Florin citeva mii bune.
Amindoi spun ca sint multumiti, ca nu le merge rau, chiar daca muncesc ca la multinationale si 12 ore pe zi, inclusiv simbata, chiar daca se streseaza enorm ca nu reusesc sa repare la timp un ceas, ca toata viata lor e un contra-cronometru. Si chiar daca nu s-au imbogatit. Starea de bine le vine din faptul ca isi fac meseria cu o placere nebuna, pe care ei o numesc pasiune. Dl Puiu pronunta cu veneratie numele mesterilor de la care a furat meserie: Spitzer Emeric, Lehocz Carol si mai ales Szabo bacsi, omul care n-a fuserit nimic niciodata. De la ei a mai invatat cit de important e sa fii corect, sa nu te lacomesti la bani multi si nemeritati, sa stii sa comunici cu clientii pe limba fiecaruia. Partea proasta, insa, e ca ceasornicaria moare si ca in oras au ramas foarte putini meseriasi. Din aproape 100, citi erau prin anii ’80, daca mai sint 10. Si dupa ei nu mai vine nimeni.
Dar si mai trist e ce se intimpla acum in tara. Domnii Puiu si Florin cred ca de vina sint oamenii politici, dar si noi toti. Chiar si ei doi au o parte de vina, pentru ca li s-a parut ca daca a disparut Ceausescu treaba era ca si rezolvata. Ei bine, s-a vazut ca n-a fost asa. Mentalitatea ne-a jucat festa, zic ei. In plus, n-am prea stiut ce sa facem: de la cum sa punem osul, sa muncim, sa fim corecti unii cu altii, pina la cum sa votam. De la vaicareala nesfirsita, la nerabdare. Sintem nemultumiti ca lucrurile se schimba incet, dar uitam ca cel mai greu ne schimbam noi. Dl Puiu isi face chiar o scurta analiza si dibuie punctele unde mentalitatea lui a ramas intepenita. Si incheie cam asa: Da’ fac ceva, nu stau ca un bou: citesc, ma uit, ascult, ma documentez, incerc sa inteleg. Apoi discut cu Florin. Acuma nu cred ca ne-ar mai putea duce de nas cineva. Vedem si noi de ce in tara asta lucrurile nu merg ca ceasu’. Si stiti ce visez? Sa prindem odata ora exacta. Aia cu la al cincilea semnal.