Materialul dramaturgic a fost realizat de Gianina Carbunariu si e o inlantuire de momente variate sustinute de aceiasi cinci actori (Ruxandra Maniu, Ilinca Manolache, Alexandru Potocean, Gabriel Rauta, Bogdan Zamfir), alese si teatralizate inspirat, cu umor, dar asezand toate punctele pe i. Nu sententios, nu asta e treaba teatrului. Suita de intamplari repertoriate scenic, prelucrand situatii reale la care regizoarea a fost martora, dar si interviuri cu diversi subiecti, pune probleme, le infatiseaza, invitand privitorii sa le aprecieze, sa rada, ca e si de ras, sa le metabolizeze amaraciunea implicita.
Plasarea e Somewhere in Europe, se aude romana, engleza, franceza, toate cu traducere, iar tipul acesta de integrare continentala, de analiza la nivel macro ii sunt specifice autoarei, care a recurs la ele recent in Oameni obisnuiti – 2016 si Vorbiti tacere – 2017 (Teatrul National „Radu Stanca“ din Sibiu). Muzica e din aceeasi gama, o prelucrare foarte libera a Imnului Europei, Oda bucuriei, remixata de Bobo Burlacianu, iar partea de video ii apartine lui Mihai Pacurar.
Se joaca intr-un decor simplu (Dorothee Curio), o cortina franjurata care elibereaza treptat, prin delimitari, spatiile de joc, costumele, altele pentru fiecare fragment, sunt la vedere, pe o latura, si urmaresc caracterizarea celor care le poarta inca inainte ca acestia sa deschida gura si sa intre in actiune.
Artists Talke un proiect autoportretistic atractiv, pentru ca intoarce oglinda catre lumea artistica, o lume frumoasa, fascinanta atunci cand o privesti din afara si ii iei in considerare doar stralucirea si celebritatea, dar foarte umana, adica si cu slabiciuni, probleme, dezamagiri, dificultati, atunci cand o cunosti indeaproape. Orgolii, autosuficienta, clisee, pretiozitati, standarde duble, compromisuri sunt prezente abundent si in sfera culturii, doar creatorii sunt si ei oameni, cu calitati si defecte. Vizibilitatea, notorietatea si bucuriile spirituale pe care le aduc celorlalti le garanteaza un surplus de impact asupra publicului, devenind modele preluate de altii. De aceea, responsabilitatea lor publica e inca si mai mare.
O tema subiacenta este cea a discursului, fie el oficial, fie al creatorilor
Intr-un echilibru compozitional perfect, scenariul inseriaza sase episoade din cadrul ori de dupa evenimente culturale: un vernisaj; o dezbatere post-spectacol; un interviu vizand un film documentar dintr-un festival de gen; relatarea manierei in care a fost tratata in epoca si postum literatura unei scriitoare cu origini evreiesti si scriitoarea insasi; o intalnire intre un moderator si cativa realizatori; o discutie intre un ziarist si un regizor, intermediata de doi translatori. Unele subiecte calatoresc din alte spectacole ale Gianinei Carbunariu si se dezvolta in proiectul de acum. Secventa cu zidul construit de primarul din Baia Mare pentru a separa o comunitate roma de restul orasului a devenit scena in Solitaritate (Teatrul National „Radu Stanca“ din Sibiu, 2013), iar acum autoarea a urmarit situatia mai departe. Pentru a integra zidul intr-un proiect de arta urbana, studentii de la Arte Plastice l-au pictat, doar pe-o parte, cea exterioara. Bucata e hilara si intensa, documentand foarte bine complicitatea dintre unii artisti, aici o profa universitara de la Arte, si autoritati, in persoana primarului, dar si reactia cetatenilor aflati in vecinatatea zidului, pardon, a gardului, cum insista edilul sa fie numit, reprezentati de un locatar din aceasta zona marginala venit la vernisaj, abordand intreaga situatie cu simplitate si inocenta.
O tema subiacenta, dar in egala masura importanta, este cea a discursului, fie el oficial, al autoritatilor, fie al creatorilor, felul in care vorbesc despre produsele culturale, desi adesea una descriu ei si cu totul altceva ori mult mai putin reusesc sa transpuna in lucrare. Ce se intampla cu un mesaj cand acesta e tradus intr-o alta limba, mijlocit de alti indivizi, cu alte conceptii, cum il deformeaza (in)voluntar actul interpretarii? Intr-un control creativ ferm, Gianiana Carbunariu ii umanizeaza pe artisti, ii extrage din persoanje si ii face pe ei insisi personaje, le subliniaza cu sarcasm afectarea, gongorismul, egolatria, oportunismul, stereotipiile, decalajul voit sau fortuit dintre continutul artistic si ambalajul de self-marketing. Nu e chiar teatru in teatru, stravechea tehnica de constructie dramatica, ci e o forma speciala a sa, folosita de Carbunariu cu luciditate, insistand ideatic pe valoarea limbajului precis si pe arta comunicarii eficiente.
Identifici in Artists Talk o serie consistenta de subteme: arta militanta sau arta pentru arta? cui ii foloseste arta? artistului, autoritatilor, publicului? nu cumva fiecare dintre ei ar trebui sa fie satisfacut sufleteste? e arta ceva sacrosanct – in templul ei interpretii pasesc cu sosete de nailon incaltate peste papuci – sau trebuie democratizata?
Cei cinci interpreti, unul dintre ei format la scoala europeana de teatru (Bogdan Zamfir), sunt versatili si fac echipa buna. O surpriza placuta a venit dinspre Gabriel Rauta, Ruxandra Maniu si Alexandru Potocean.
Cusurul acestei productii e durata ei. Tine cu vreo 15-20 de minute mai mult decat ar fi fost ideal pentru ca secventele revelatoare, teatralizate cu inteligenta, sa mentina in alerta privitorul si sa nu devina, asa cum s-a intamplat, prea lungi.
Altadata, dramaturgii isi expuneau gandirea teatrala in postfete, prefete. Artists Talk e un exemplu aparte de mini-tratat scenic de poetica artistica al Gianinei Carbunariu, o privire critica asupra culiselor artei, cu atat mai interesanta cu cat luminile scenei patrund acolo mai rar.