– Fragment –
Reusi cu greu sa-l coboare si apoi sa-l urce in masina pe barbatul plin de miere. Dupa ce-l asigura cu centura, inchise portiera, urca la volan si demara.
Stelu deschise ochii la intrarea in Bucuresti. Apoi ii inchise. Se dezmetici din nou cand masina iesi de pe cheiul Dambovitei, virand pe langa magazinul Unirea si indreptandu-se spre Universitate. Intoarse capul si privi catre sofer. Isi desprinse centura si se apleca spre parbriz, indreptandu-si coloana si cascand cu zgomot. Sacul de rafie i se lipise de spate. Tanarul de la volan trase pe dreapta in dreptul spitalului Coltea. Dupa ce-si dezlipi de pe spate sacul, Stelu il mototoli si il arunca la picioare, pe presul de cauciuc. Privi pe geam si facu ochii mari. Isi intoarse capul si inspecta orasul prin parbriz si geamurile laterale. Ramase cu gura cascata. Observa uimit imprejurimile fara sa-l bage in seama pe sofer, de parca tanarul nici n-ar fi fost acolo, pe scaunul de langa el. Dupa un timp il intreba:
— Ce s-a-ntamplat?
— Cutremur, ii raspunse tanarul, privindu-l cu atentie.
Dupa ce primi raspunsul, Stelu dadu din cap ca intelege si privi din nou prin parbriz. Cu nesiguranta in miscari a unui om abia trezit din somn, deschise portiera si iesi. Urca pe trotuar si ramase in dreptul masinii.
— Esti bine? se auzi vocea tanarului de la volan.
Stelu ramasese pironit pe trotuar. Masura cu ochii cascati imprejurimile, rotindu-si capul cu incetinitorul, de la stanga la dreapta si apoi de la dreapta la stanga. Orasul era in ruine. Sunetul sirenelor de salvare se auzea pretutindeni.
Doua masini de pompieri, ce pana in acel moment oprisera in dreptul lor, demarara, asa ca Stelu putea vedea acum intregul tablou apocaliptic: vizavi, Palatul {utu, prabusit in el insusi, cu peretii exteriori rupti de la jumatate – de parca o imensa gura ar fi muscat din carnea rosie a caramizilor –, cu blazonul familiei ce cazuse de pe frontispiciu si trecuse prin marchiza calcata acum in picioare de pompierii ce misunau asemenea termitelor, escaladand movila de moloz ce se zarea prin tocurile ferestrelor ramase intacte. Peste drum, una din cupolele Universitatii se prabusise peste iesirea de la metrou, iar tabla ei ondulata stralucea prin praful ce se ridica de pretutindeni, invaluind siluetele oamenilor ce apareau si dispareau ca niste naluci. O fisura verticala strapungea balcoanele Intercontinentalului, iar o imensa bucata de beton se desprinsese din cornisa Teatrului National si se pravalise pe trepte. Nu departe de locul in care se afla, Biserica Coltei disparuse din peisaj. In locul ei ramasese in picioare doar unul din peretii semicirculari ai naosului, cu picturile sfintilor privind spre doi soldati ce tot trageau de doua maini iesite de sub daramaturi, pana reusira sa scoata jumatate din trupul fara viata al unei femei.
— Esti bine? relua tanarul din masina si tusi.
— Da, zise, absent, Stelu. Cum am ajuns aici?
— Te-am luat dintr-o gara de langa Fetesti.
— Fetesti?
— Inainte de Fetesti. Ti-e frig?
— Ce?
— Ziceam daca ti-e frig. Ia hanoracu’ asta si pune-l pe tine, spuse tanarul si-i arunca prin portiera deschisa o bluza cu gluga, recuperata de pe bancheta din spate.
Stelu se apleca si ridica hanoracul ce-i aterizase pe adidasi.
— Am vrut sa te duc in Fetesti, da’ am auzit ca-i facut faina. Erai rupt. Ai baut?
— Nu, zise Stelu, ce sa caut la Fetesti?
— Pai, io sa stiu? Doar treceam pe acolo. Pe langa gara. {i te-am vazut, te-am dat jos de pe drezina si te-am luat cu mine. Voiam sa te duc la Municipal. Da’ vad ca ti-ai revenit. Esti bine, zici?
— Drezina? Aoileu!… La Fetesti? Cum dracu’?
— Nu esti de acolo?
— Nu. Io sunt din Mireni, zise Stelu, privind din nou la soldatii care intinsesera jumatatea de trup pe asfalt si o acopereau acum cu o patura.
— De unde? facu ochii mari tanarul.
— Din Mireni, repeta Stelu in timp ce imbraca hanoracul.
— Asta nu-i intre Snagov si Gruiu?
— Ba da, cum treci de padure, pe stanga.
— E si o troita la intrare, parca.
— Da. Vopsita in…
— Albastru, ii smulse vorbele din gura tanarul.
— Acolo. Ati fost? il intreba Stelu si isi privi manecile hanoracului, ramase la jumatatea antebratelor.
— Cum sa nu? Pai, e aici, langa Bucuresti, zise tanarul si-i arata din cap spre parbriz.
Stelu insa nu-l mai urmarea. Privea din nou spre ramasitele bisericii, acolo unde soldatii luara patura de pe cadavru si o intinsera alaturi. Tarara apoi de maini jumatatea de trup pana o potrivira in patratul paturii. Ii pliara colturile si le innodara in dreptul pieptului femeii. Un altul introduse pe sub nod coada unei lopeti si ridica incarcatura, sprijinindu-si lemnul pe umar. Cu bocceluta in carca, soldatul trecu pe langa Stelu si o arunca intr-un camion cu prelata de camuflaj. In urma lui, bobitele sangelui ce picurase din patura umeda se acoperira de praf.
— Pai, si ce cautai la Fetesti daca zici ca esti din Mireni? relua tanarul, privindu-l cu atentie.
— Nu stiu, dom’le! se enerva Stelu. Nu-mi amintesc nimic. Dracu’ sa ma ia! si se lasa pe vine.
Isi puse mainile la urechi si-si lasa ochii in pamant. Tamplele incepura sa-i zvacneasca. Isi presa si mai tare palmele peste urechi, pana cand isi simti pulsul zbatandu-i-se in timpane. Ridica privirea din pamant si-i observa buzele tanarului, care articulau cuvinte, ii adresau intrebari, fara sunet insa. Il lua ameteala si fu gata sa cada in fund. Se ridica, isi desprinse palmele si auzi din nou piuitul sutelor de sirene.
— Unde pleci?! ii striga tanarul, vazandu-l pe Stelu ca ii intoarce spatele si se indeparteaza.
— Acasa, raspunse Stelu incet, ca pentru el.
Lasa masina in urma si se indrepta spre Intercontinental fara sa-l mai bage in seama pe tanarul care iesise in dreptul portierei si il chema inapoi. Simti cum stomacul ii pulseaza si un val de transpiratie rece ii napadeste fruntea. Grabi pasul si intra pe bulevardul Magheru. In dreptul Intercontinentalului se lasa pe vine si vomita. Sirenele salvarilor ocupau intregul fundal sonor al orasului. Urechile ii tiuiau. Se ridica in picioare si merse spre Strada Batistei. Aici, puhoi de lume, cateva masini de armata, salvari SMURD, pompieri. Circulatia era deviata in dreptul blocului Dalles. Fatada cladirii isi intrerupea rectangularitatea in mijlocul ei, unde cateva tronsoane se surpasera, varsandu-si molozul ca o voma solida pe tot carosabilul.
CARTEA
Scris cu aceeasi mana sigura ca si Cazemata, noul roman al lui Tudor Ganea graviteaza in jurul satului Mireni, un loc ce pare banal, dar ai carui locuitori nu sunt nici pe departe niste oameni obisnuiti. Planurile multiple din real aluneca pe nesimtite in fantastic, amplificat in scene halucinante. Toate firele de la inceputul romanului, aparent haotice, converg spre padurea de salcam, sursa mierii cu proprietati misterioase ce pare sa determine irevocabil soarta personajelor si a povestii insesi. O poveste in crescendo, incadrata intr-un timp magic, ce are puterea de a-l vraji iremediabil pe cititor.
AUTORUL
TUDOR GANEA (n. 1983, Bucuresti) a absolvit in 2008 Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu“ din Bucuresti si este arhitect. In clasa a X-a a scris prima sa povestire, care i-a adus locul I la un concurs de proza intre liceele din Constanta, la care fusese inscris fara stirea lui de profesorul sau de limba si literatura romana. De atunci a inceput sa scrie – in special povestiri – si nu s-a mai oprit. In toata aceasta perioada a fost insa unicul sau cititor si critic. In 2015 participa la un curs de creative writing tinut in tandem de Florin Iaru si Marius Chivu, care ii apreciaza prozele si ii dau incredere in scrisul sau.