Ana pufaie dintr-o tigara si isi freaca palma de frunte. Paseste nelinistita prin incapere, apoi il intreaba pe Marcu:
— Auzi? Eu am o curiozitate. Cum e, exista un Rai sau un Iad al animalelor? Adica unde merge sufletul lor dupa ce mor? Teoretic vorbind. Ce spune Biblia?
— Unde sa mearga? E clar. Toate animalele merg in Rai, zice batranul.
— L-am intrebat pe Marcu, nu te baga… El e preot. El stie ce vorbeste.
— E o intrebare grea. Nici daca animalele au suflet nu se stie precis.
— Chiar asa. Cum sa aiba suflet, de exemplu, un tantar?, se mira batranul.
— Tata, daca ai baut un pic mai mult, acum te calmezi, da? Te rog sa te abtii. Acum doar asculti, da?… Pentru ca, oricum, te contrazici.
— Eu?! Ma contrazic? Cum ma contrazic?!
— Tocmai ai spus ca animalele merg in Rai.
— Lasa-ma cu asta… E o dovada de intelepciune. Tocmai ti-am aratat ca eu chiar ascult. Si ca-mi pot modifica o opinie in fata unui argument. Corect, Marcu?
Marcu da din mana, semn ca nu vrea sa se amestece in disputa.
— Uite si Marcu e de acord ca-ti poti modifica opinia in fata unui argument. Iar asta e o calitate de-a mea pe care tu nu ai reusit sa o mostenesti de la mine.
Ana il ignora pe taica-su demonstrativ.
— Deci, Marcu, ce scrie in Biblie?
— Nu prea scrie nimic despre asta. Ar fi ceva, dar nimic clar. De exemplu, in Regi, se spune ca Ilie e ridicat la cer intr-un car de foc, cu cai de foc… Pentru unii e dovada ca animalele pot merge in cer… Altii au formulat doar niste posibilitati… E poveste lunga. Pe scurt, animalele fie nu au suflet deloc, fie au, dar de o calitate inferioara. In ambele cazuri, animalele pur si simplu mor.
— Si asta-i tot?
— Asta-i tot. Cel mult traiesc in amintirea stapanilor.
— Mie-mi convine asa, zice batranul. Daca ar exista viata dupa moarte, ar trebui sa ma chinui in continuare sa demonstrez ceva.
— Si daca ar exista Rai, ce-ai mai spune?!
— Si-acolo ar trebui sa ma chinui sa demonstrez ca merit sa raman. Sa fac ceva de care n-am chef.
— Bati campii, tata. Pun pariu ca si daca ai trai zece vieti, tot nu te-ai satura.
— Stii tu mai bine decat mine ce vreau! Uite ca eu m-am saturat sa traiesc. Bun asa?!
Marcu se ridica si se duce pana la usa livingului. Iese pe hol si revine. Are o expresie uluita pe fata.
— A disparut!
— Imposibil. Doza aia omora si un cal.
Ana isi prinde capul in palme. Marcu si batranul ies pe hol, apoi intra intr-un dormitor gol, unde e o singura canapea, in mijlocul camerei. Marcu inspecteaza dormitorul, se asaza pe burta si priveste sub canapea.
— E aici. Sta in picioare. Pare doar ametita.
— Scoate-o naibii afara!
Marcu baga capul sub pat, se aude o miorlaitura. Scoate de sub pat o pisica siameza batrana, iar aceasta se zbate in mainile sale, il zgarie pe brat.
— Tine-o bine. Mai aduc imediat o doza de otrava.
Marcu scapa pisica, o alearga prin incapere, o prinde intr-un colt si o tine strans. Pisica se zbate. Batranul revine cu o seringa incarcata, se apropie de Marcu si ii administreaza pisicii o injectie in gat. Pisica se linisteste incet-incet. Marcu o asaza pe podea. Toti stau si o privesc. Pisica se ridica usor, isi impleticeste picioarele, cade din nou. Respira sacadat. Ana fuge din dormitor.
Sa mai zica cineva ca pisica nu are sapte vieti! zice batranul. Nu moare asa usor, chit ca noi vrem sa-i curmam suferinta.