– Fragment –
Si, ca sa-l inhati, mai ales cand era asa, doar o stare, o presimtire, nimic mai mult, Sokolov stia ca trebuie sa-l reinventezi, sa-l reconstruiesti din cele cateva insignifiante dovezi ale existentei sale, chit ca asta nu insemna altceva decat un firicel ici, o adiere dincolo, o vorba spusa intr-o doara, cum, uite, era, de pilda, acest znaiuski, „stiutorul“.
Ce stia el? Sau ce pretindea ca stie, astfel incat toti ceilalti il urmau hipnotic prin capiile inguste ale nevrozelor pana la gestul suprem, nesocotit, de a se abandona in poalele mortii?
Ce zici ca stii tu, afurisitule, si noi trebuie sa credem orbeste si sa ne incredintam in mainile tale mizerabilele noastre existente? Stii ce-i moartea si ce-i dupa moarte? Ne stii pacatele si ne-amusini vinovatiile? Si cu apa carui rau, cu ploaia curata a carei veri ne speli tu de praful asta al ignorantei si viciilor? Haide, mie poti sa-mi spui, stiutorule, poti sa mi te confesezi, impielitatule, ca eu nu mi-am pus in gand sa mor si nici n-am sa te urmez ca iedul bland la taiere, ci doar o sa te-ascult in tacere, o sa clatin din cap asa, parinteste, fara sa te privesc, fara sa te judec, doar sa-mi spui, sa ma luminezi cu toate ce le stii.
— Iti amintesti de Kladbisce?
— Klad-cum?
— Kladbisce, Grisa Nebunul, poetul tintirimurilor, drogatul ala, cu creieri zdranganiti, care traia din pomana trecatorilor si pe socoteala carciumarilor, ii
amintise Vadia inainte sa plece din Moscova.
— A, da, Kladbisce, niciodata publicat, cu maculatura de-asta samizdat, pe fituici care circulau prin cluburi si pe la concerte, ii pica fisa lui Sokolov.
— Asa, asa, de ala-i vorba. Avea el o poezie, uite aici, citeste, delecteaza-te, zise Vadim Ivanovici si-i intinse o bucata de hartie…
Omul care te-nvata sa mori
sta pe-o cutie
Impopotonata cu visele tale
s-alta fantasie.
Asa, celovek, canta c-o nota mai sus
Dataram Tatam, numele
raiului opus.
Ca m-oi lupta cu diavolul,
din cosciug,
Doar zi-mi cum sa fac,
cum sa fug.
Invata-ma cum s-ademenesc ingeri,
Cum sa tipi, sa te doara,
dar sa nu sangeri,
Iti las tie hoitul, ia-l, nu-mi mai e trebuinta,
Poti sa-l sugi, sa-i gonflezi
umblarea desculta.
Zi-mi de suflet, Znaiuski,
ce sa-i mai dreg,
Cum sa-l imbunez, bata-l
sa-l bata de navleg.
Cum sa mai iubesc aprig si
ca ieri sa ma usture,
Sa cresc, sa ma scutur, mov
ca floarea de brusture.
Iti las scrisoarea asta pentru cine stii tu…
Sa nu m-astepte… sa nu
m-astepti, agápi mou…
— O-mul ca-re te-n-va-ta sa mori… silabisi Aleksei, dupa ce-o citise in gand de doua ori.
— Ala, da, Znaiuski…
— Si ce treaba are deci Kladbisce cu asta?
— Pai, propriu-zis, el nu mai are, ca s-a prapadit, nenorocitul. L-au gasit rece, impachetat la metrou acum vreo doua ierni.
— Si zici ca ce? Ca de-aici si-a luat porecla omul nostru?
— Nu zic eu, zice toata lumea care-a mers pe fir. Cica, intr-un fel sau altul, poezia asta i-a inspirat gogomanului toata sceneta care-a urmat cu Balena Albastra.
Titulatura si intruchiparea adica – stiutorul, omul care te-nvata sa mori.
Asadar, tu, Znaiuski, se gandi Sokolov plutind deasupra Siberiei inghetate, tu ne inveti pe noi cum sa murim, cum sa dam coltul fara sa ne doara, fara regrete, fara nimic… da’ de unde stii tu, blestematule? De la bunica-tu care-a dat ortu’ popii pe frontul de la Odessa, cu nasul in zloata, de la ma-ta mare pe care au aruncat-o nemtii-n closetul din fundul curtii ca n-a vrut sa-si dea curcanii la rechizitie?
Ia invata-ne, Znaiuski, popa al gloriilor duse si apuse, invata-ne cum sa-nchidem intrerupatorul si sa ne continuam in eternitate sclipirea fericita aprinsa-n noi de Creatorul?
Sau oi fi tu Creatorul sau anti-Creatorul, oi fi tu mana scheletica a Proniei Cenusii care da branci sufletelor zdrentuite-n patimile lor de pe muchia dezolarii?
Dataram Tatam, numele raiului opus, adica raiul de-a-ndaratelea, cum te-a dadacit pe tine dascalul tau, dascalul cu coarne, duca-se pe pustii.
Si Balena, Balena, asta de unde ti s-a mai nazarit, faptura de ceara, de unde ti-a venit tie ideea asta cu balena?
Balena sinucigasa? Doar atat ai putut?
Sau mintea si pasii te-au dus mai departe, tocmai in Ciukotka, pe campurile roscovane din Lavrentia, intesate cu albul falcilor, vertebrelor si testelor de chit, ramase-n urma sarmanilor vanatori cu pantaloni de cauciuc si pufoaice de la capatul lumii.
Ori poate de la Iona, profetul, neascultatorul, initiatul, ti s-a nazarit, cel nascut iarasi de Domnul din burta pestelui mare – din pantecele locuintei mortilor catre El am strigat, si El a luat aminte la glasul meu – inainte sa intre-n cetatea Ninive si sa dea vestea: Patruzeci de zile mai sunt si Ninive va fi distrusa!
Sau vrei sa faci din fiecare dintre noi un Ahab care sa strapunga zidul aparentelor, sa se elibereze?
Nuu, eu n-o sa fiu ala, aschiuta, n-o sa fiu ce vrei tu sa fiu, o sa te astept si-o sa te astept, o sa stau cu palmele impreunate sub cap si-am sa ma rog, la cine am sa ma rog?… Chiar si de-ar fi sa ma rog patronului tau, am sa ma rog sa mi te-aduca in preajma, sa te dezgroape din maldarul ala de gunoi si stele de gheata sub care te-ai ghebosat sperios si-am sa ma rog nu doar sa te arati de dupa masca de carton presat, ci sa si vii asa, singurel, cu bratele ridicate, inviat, si sa-mi spui : „Iata-ma, Aleksei Feodorovici Sokolov! Iata-ma-s eu, viu, ia-ma-n puterea ta si fa-ca-se voia ta cu mine, netrebnicul Znaiuski!“.
Daaa, tu care le stiai pe toate, tu care ne povatuiai pe toti despre sensurile vietii si-ale mortii, tu ala, dragul meu bandit, o sa-mi cazi cu capul pe piept si-o sa ma implori ca un copil: „Ia-ma, tatuca, ia-ma, si nu ma cruta, nici cu gandul, nici cu fapta!“.
CARTE
Aleksei Sokolov, agent rus, este trimis sub acoperire in inghetatul Oimiakon, la capatul Rusiei, pentru a-i lua urma lui Znaiuski, ideologul din spatele celebrului joc fatal Balena Albastra. Departe de familie, intr-un loc izolat, in care temperatura nu depaseste minus 50 de grade, Aleksei trebuie sa se integreze in peisaj, sa se amestece cu localnicii si sa incerce sa identifice persoane de interes care sa-l conduca spre cel mai cautat raufacator al momentului. Drumul spre tinta este insa lung, cu asteptari apasatoare, cu obstacole neprevazute, cu aliante neasteptate si dusmani ascunsi, dar si un bun prilej de autodescoperire si reflectie. In Balena Albastra rasturnarile de situatie abunda, iar adevarul are numeroase fete, totul pe fondul unui joc de-a soarecele si pisica in care nu se stie cine urmareste pe cine.
AUTORUL
Sebastian Lazaroiu, nascut la 20 martie 1970, in Comanesti – Bacau. Este de profesie sociolog, autor de studii nationale si internationale de sociologie si antropologie, publicate in reviste si carti de specialitate in limba romana, engleza, italiana, franceza; publicist pe teme de analiza politica in diverse periodice din Romania.