Ce-i drept, daca nu il treci, nu te descalifici automat. Mai exista si alte forme de impunere a autoritatii. Insa daca il treci, te poti considera deja un invingator, fiindca ti-ai obiectivat complet, fara urma de simt al ridicolului, convingerea in forta ta.
Multi oameni fac apel la autoritatea personala ca argument final: „Cind iti spun eu”, „Asculta-ma pe mine”, „Stiu eu mai bine”. Nu e tocmai un argument veritabil, dar functioneaza retoric. Exista insa o diferenta – marunta gramatical, gigantica prin efect – intre afirmatia banala, la persoana intii, „Cind iti spun eu!”, si una identica, avind acelasi subiect (vorbitorul), enuntata la persoana a treia. Una e cind nea Platica te priveste grav si afirma „Bai, stiu eu ce zic!” si alta daca nea Platica se sumeteste si afirma „Bai, Platica stie el ce zice!”. In al doilea caz ai in fata ta un om sigur pe el pina la delir schizofrenic.
Nu pot sa precizez momentul exact cind procedeul a invadat spatiul dialogului public, dar in ultima vreme apare tot mai des in discursuri. L-am auzit, de exemplu, la un domn senator, avocat si specialist in Drept Constitutional, pe nume Antonie Iorgovan, care la un moment dat vorbea despre el insusi asa cum am zis. Ca si cum ar fi citat dintr-o personalitate de pe undeva, din sferele inalte ale constitutionalitatii pure. Ascultati-l pe Iorgovan, zicea Iorgovan. Cind va spune Iorgovan… adauga Iorgovan. Iorgovan despre Iorgovan: trimitere bibliografica respectuoasa si, in acelasi timp, semeata. Uneori Iorgovan parea ca se mira el insusi ce intelepciuni l-a invatat Iorgovan.
Mai exista si alti astfel de utilizatori ai tehnicii detasarii de sine. Ma gindesc, de exemplu, la un domn pe nume Dan Ilie Morega, personaj din specia sefilor eterni ai unei bucati de Romania. Fost sef la Cooperatie pe vremea Partidului Comunist, ulterior membru FSN, apoi PSD, apoi PRM si apoi PNL, el a maturat cu prezenta sa tot spectrul politic, de la stinga comunista la dreapta liberala. Ei, si la un moment dat domnul Morega, banuit ca si-ar fi folosit functia de presedinte al filialei PNL din Gorj ca sa stringa cu de-a sila bani pentru partid, a adus in apararea sa argumentul suprem: s-a dat un pas in spatele lui insusi, s-a uitat la sine, s-a intrebat daca a facut asa ceva si apoi, convins de adevarul a ceea ce si-a spus el insusi siesi, a anuntat intr-o emisiune TV ca n-avea cum sa faca o asemenea ticalosie. Nu, in nici un caz! Nu cumva nu-l credem? Cum? Dar „v-o spune Morega” – ca sa-l citez pe Morega.
Totusi, campionul absolut al detasarii de sine este Gheorghe Becali, seful clubului de fotbal Steaua si al Partidului Noua Generatie. Nu trece zi lasata de la Dumnezeu fara sa apara el pe un post TV si sa anunte ca „Becali va face ordine in tara”, „Becali n-o sa mai permita”, „Becali o sa termine cu hotiile din Romania”, „Becali e in slujba neamului romanesc”. Daca nu l-ai cunoaste si nu s-ar milostivi televiziunile sa-i scrie numele pe ecran, ai putea crede ca e doar purtatorul de cuvint al unui misterios si atotputernic Becali, care face si drege tot.
Cred ca straniul fenomen se explica astfel: mai intii individul devine foarte plin de sine. Vine si o clipa cind e atit de plin de sine, incit nu-si mai incape in piele. La unii fenomenul se manifesta in plan fiziologic prin ingrasarea rapida si excesiva, dar nu e o regula. Apoi, cind situatia devine insuportabila, iar omul nu-si mai incape deloc in piele, nici macar bine inghesuit, isi iese din piele cu totul – sau, poate, doar fragmentar (aici las psihologii sa-si faca treaba).
Asta e tot. Omul isi iese din piele, se uita in urma la el insusi si vede cit e de important. E absolut normal ca apoi sa vada in acel sine care nu l-a mai incaput o autoritate suprema. In ce alta autoritate poate sa aiba mai multa incredere decit in propriul lui sine insusi?
Asa cred ca se intimpla. Iar daca v-o spune Gheo…