De luni bune, de când PSD a călcat cu ambele picioare linia roșie, România a ieșit din limitele jocului democratic. Instituțiile rezistă cu greu asaltului PSD, jurnaliștii nu mai sunt în stare de analize lucide, ci sunt obligați să se poziționeze, iar președintele vorbește și el, pe un ton grav, despre nevoia unei implicări civice maxime.
E o stare de alertă nedeclarată, un război intern de uzură, care s-a declanșat imediat după ce PSD a câștigat alegerile din decembrie 2016. Niciodată parcă în ultimii 10 ani atmosfera n-a fost atât de apăsătoare, pentru că PSD de odinioară nu acționa atât de cinic și de brutal cum face azi partidul lui Dragnea. Guvernarea PSD se reduce doar la acapararea Justiției. Iar toamna asta se dă asaltul final. Nu mai e timp de nuanțe. Nu-i interesează pe cei din PSD cum merge economia, de ce suntem în coada Europei la mai toate capitolele, ci doar să scape de problemele penale care s-au tot acumulat.
Vedem o unitate în interiorul PSD cum n-a mai fost de pe vremea când formațiunea era condusă de Iliescu. Ce i-a apucat pe social-democrați? E așa o dragoste nebună față de Dragnea? E Bădălău personaj carismatic și urmat de mase? Nici vorbă, firul roșu care ține strâns partidul e lupta împotriva Justiției. Prea au suferit pesediștii în ultimii ani, n-au avut o clipă de liniște pentru a-și vedea senini de afaceri și de propriile interese. Cum adică să fii baron de județ, să ai totul la picioare, să pui miniștri și secretari de stat, să învârți pe degete comunitatea locală și cea de afaceri, dar să nu te poți bucura de toate astea? Dar cine e DNA? Ce vor Kovesi, neamțul de la Cotroceni, ambasadele și nebunii din stradă? E complicat să trăiești zi de zi cu spaima că vin procurorii peste tine. Iar când ai în fruntea partidului un personaj la rându-i încolțit de probleme penale, lupta cu dușmanul e mult mai ușoară.
Nu cred că mai e cineva preocupat la ora asta la vârful PSD de problemele țării. Singurul lor scop e să domesticească Justiția. Adică să-i lase în pace. Dacă de mâine procurorii anti-corupție i-ar ocoli pe politicieni, atunci am trăi în cea mai liniștită țară. Într-un paradis al hoției. Ar putea sta Kovesi în fruntea DNA până la pensie, ce treabă ar mai avea Dragnea, Nicolicea, Codrin, Olguța sau Călin Aldistul cu nemernicii de procurori? S-ar duce și ei liniștiți la bilanțul instituțiilor de forță și ar aplauda frenetic activitatea acestora.
Partea proastă pentru oamenii ăștia e că mai sunt vreo câțiva în țărișoara asta care mai cred în dreptate, în valori și în democrație. Că sunt doar trei din zece oameni care se opun balaurului e mai puțin important. Adevărul nu poate fi ocolit, iar manipularea nu ține chiar la toată lumea.
Cine sunt cei care nu se lasă încălecați de poveștile celor de la PSD și ALDEPreședintele Klaus Iohannis. Mulți l-au bănuit măcar de o înțelegere pe sub masă cu PSD pentru obținerea unui al doilea mandat prezidențial. Posibil să fi fost o intoxicare tocmai pentru a-l discredita în ochii celor care își mai pun speranțe în actualul președinte. Ieșirile lui Iohannis de săptămâna asta au spulberat ipoteza blatului, președintele spunând răspicat că Sevil Shhaideh și Rovana Plumb trebuiau fie să demisioneze, fie să fie demi+
- Klaus Iohannis e principalul pion în bătălia cu PSD. Stă bine la capitolul credibilitate și se ferește de bâlciul politic. Aluat nemțesc pus la dospit în covată românească.
- Facebook, câteva gazete și site-uri, plus doi-trei moderatori TV. Peisajul media e înfiorător, iar audiențele cele mai mari le au televiziunile prietene PSD. Totuși, adevărul iese la iveală.
Rețelele de socializare își dovedesc eficiența, acolo oamenii spun ce gândesc și transmit mai departe ce simt. Chiar dacă au apărut tot felul de site-uri ce răspândesc lucruri halucinante, informația circulă. Iar dacă stai cât de cât bine cu logica, atunci nu-i prea greu să înțelegi ce se întâmplă și cine minte de dimineață până seara.
- Strada. E zona pe care n-o controlează PSD. Degeaba au încercat Codrin și vreo câțiva amici de sector să adune în iarnă mulțimi de oameni, că nu le-a ieșit. Cine s-ar mai duce azi în stradă pentru a-l apăra pe Dragnea? Posibil ca PSD să poată aduna 25.000 de membri la un miting în București, dar efortul ar fi uriaș. Iar a doua zi piața ar rămâne goală. Societatea civilă rămâne până una-alta aliat de nădejde al președintelui. Nu degeaba a făcut apel șeful statului la implicare civică maximă.
Urmează zile și săptămâni decisive, iar bătălia va fi tranșată într-un fel sau altul. E riscant să anticipezi un verdict, dar singura speranță a celor care încă mai cred în adevăr și dreptate e ca lucrurile măcar să poată fi îndreptate, dacă răul va fi la un moment dat făcut.