Si cind inchideam usa, desigur, locomotivaportristetea se desfacea de pe lemnul vopsit in alb-gri si, incet-incet, se deplasa, plutea, navalea usurel catre patul unde-mi intemeiasem de multi ani lenea creatoare. Neinfricat, cum ma stiti… ori aflati chiar acum… nepasator, surizator, asteptam impactul nasol, clipocitul critic, secunda cind loco… etc. (chestia aia gasita intr-un almanah pentru stuparii profesionisti)… fiindca eu veneam din urma… si dinsa ma ocolea cu respect, cu delicatete, mda… cu grija… cind… atingea cearceaful cam murdar al plapumei… si eu, hat!, opream scamatoria!!! Priveam usa. Dainuia acolo, cum am tot spus, intruna am repetat, loco… nu se clintise, fusese o parere, o halucinatie a ochilor mei dedati ochelarilor cu dioptrii grele, bombate… se odihnea pe tablia de placaj, cu pistoane, cu aburi, cu biele, manivele, cirme sferice, pupa, prova, tribord, babord… ma rog… Si patul tihnei mele scapa nemototolit, nedistrus. Astfel, pasnic, conduceam de peste jumatate de mileniu imperiul meu creator!
***
Simbata l-am visat pe tata. Era intr-o camasa alba, purta pantaloni negri. Am trecut printr-o multime de camere. L-am gasit intr-o camera deschisa intimplator. Mi-a spus ca ii este cald. Sta culcat pe pat si avea fata palida. Pantofii, nescosi din picioare, pareau cam tociti la tocuri, cu blacheurile roase… Mi-a zis ca nu i se da mincare. Mai era si un tip cu care cocheta sotia mea, Tamara. Tipul ii umbla cu dezinvoltura pe sub rochie, pe fundul ce i-l stiam fara chiloti. Si am urlat, dar glasul mi se infunda mereu-mereu, faceam un efort disperat sa ma auda careva, am urlat sa i se dea de mincare lui taica-meu. Altfel il dau afara pe tipul ala! Insa dinsul, barbatul necunoscut cu care se giugiulea sotia, nici nu se sinchisea… Da, l-am visat pe tata viu, intins ca un om care va muri de foame… Si totul s-a tulburat in sufletul meu…
***
Autobuzul se oprise din cauza unei nunti. Apoi, in Focuri, am asteptat ca niciodata, vreun ceas si ceva, o ocazie. Lica era vinata, Tamara nu s-a putut abtine sa nu ne duca la o circiuma din satul ala destramat… si am ras, in trei, o sticla de votca. Lica a mai vrut o gura si-am cumparat eu, galant, inc-o sticla. Eram deja usor piliti. Tamara imi tot baga minuta subtire in buzunarul paltonului si-mi stringea „fatalusul” ritmic, pina ce-am oprit-o. Lica suridea siret, ca-n filmuletele ei porno, pe care i le facuse sotul… si dinsa ne chemase (el nu era in Iasi) si ni le aratase, mindrindu-se cit de bine e alcatuita si ce tehnica desavirsita are… Tamara s-a enervat. Habar nu ai ce e aia, a zis…
***
Nu intotdeauna faci ceeea ce ai vrea. Ma duceam, ca de obicei in fiecare zi, dupa ziare. Intram si in libraria Eminescu (desfiintata acum!). Cind sa ies, o femeie tinara, blonda, luminoasa, ma privi aparent fericita! Imi aduc aminte cine este, dar (penibil!) i-am uitat numele. O rog sa mi-l spuna. Ii vorbesc anume rautacios. Se intristeaza putin. O las cu o carte in miini, rasfoind-o distrat… As citi orice, numai sa nu scriu. Secretul e sa ai de scris cuiva anume, ca si cum ar fi o scrisoare…