Întors deunăzi din Germania, unde muncește sezonier, un prieten hrănit în adolescență cu Duran Duran, Depeche Mode, Madonna, Europe, C.C. Catch sau Modern Talking mi s-a lăudat cu niște discuri, noi și second-hand.
Era în trecere, cu mașina, și-am răscolit cutia portbagajului după vreo ciudățenie, o raritate, un disc de referință ce va fi scăpat vigilenței mele aprige. N-am avut parte de asemenea plăcere; titlurile g(r)ăbuite de hedonistul meu amic țineau de un mainstream intrat demult în desuetitudine, dacă nu par cumva pretențios. Însă, cum destule nume dintre cele invocate, ce constituiau combustibilul anilor ’80, sunt active și astăzi, am găsit câteva dintre CD-urile lor recente. Unele fără pretenții, simple dovezi că respectivii artiști mai trăiesc, altele demne de atenție, ascultare și – de ce nu? – consemnare aici. Iar între cele noi, ultima realizare de sub eticheta Madonna se impune fără probleme, ca orice produs de înaltă calitate profesională. Mă refer la blu-ray-ul Rebel Heart Tour (2017, Semtex Film/ Maverick/ Live Nation/ Eagle Rock
Entertainment/ Universal Music Group): două ore de spectacol ce nu-ți lasă o clipă de răgaz.
Oricâte reproșuri morale ar culege persoana, și estetice artista, Madonna înseamnă o industrie eficientă. Turneele scot regulat peste 100 de milioane de dolari profit, cum scriu publicațiile specializate. Fără a număra contabili, avocați, agenți de vânzări și auxiliari anonimi la sediul american, firma deplasează: trei producători executivi, un regizor de scenă, doi regizori generali, un regizor al spectacolului muzical, altul creativ asociat, un șef al spectacolului coregrafic, un arhitect al scenografiei, un „desenator“ al luminilor, un responsabil cu fotografiile, un stilist și creator de costume pentru show, un producător general și doi șefi de editare. Acesta e stafful principal, garantul producției. Șapte persoane formează stafful de turneu, cu însărcinări și responsabilități specifice. Trupa ce-o acompaniază pe solistă e compusă doar din șase instrumentiști, cu inginerul de mix vocal șapte, plus Madonna, la chitară și ukulele = 8; puțini față de alte ansambluri pornite la concerte de jur-împrejurul pământului. Compensează numărul celor din stafful personal: douăzeci! (Cineva este asistent estetician!) Pe lângă cei douăzeci, responsabilii – trei! – cu anturajul de petrecere sunt demni de toată invidia. Nu mai puțin de șaptezeci de nume (sper că n-am greșit numărătoarea) însumează echipa de turneu, ce cuprinde meseriași de toate felurile: tehnicieni video, audio, IT, tâmplari, coafori, electricieni, fără a-i aminti pe managerii însărcinați cu fel de fel de chestii, de la ambianță până la decoruri grele. Sunetul are vreo cinci responsabili, fiecare cu asistentul său, iar treaba făcută de ei este, indiscutabil, perfectă. Și corpul dansatorilor, foarte important în economia spectacolului, numără tot douăzeci de inși: balerini, balerine și persoane al căror sex este incert, fiind prezentate ca atare de „patroana stabilimentului“, ea însăși aflată sub narcoticul indeciziei genitale, deliberat proclamată, gest menit să atragă atenția asupră-i și să-i umfle conturile bancare. Și cine, în showbizul ultimelor trei decenii și jumătate, se pricepe mai bine ca Madonna să întrețină interesul, să provoace scandalul, să suscite admirația și disprețul în egală măsură?
Pentru un artist occidental, temele aflate la îndemână să iasă în evidență sunt sexul și religia. Firește, Madonna s-a impus pe piața asta fără jenă și fără umbră de îndoială. Măcar că la cei 57 de ani, câți împlinea în cursul turneului Rebel Heart, atractivitatea sa erotică era o fantoșă massmedia, Madonna pare o vampă nesățioasă ce trezește pulsiunile (bine remunerate?) vreunui fan scăpat de purulența acneică. La concertele ei, homosexualii și lesbienele se sărută cu bucurie în public, iar lascivitatea umple sala bombardată de feromoni. Și ce-i rău în asta? Preferați cumva bombardamentul cu napalm?