![](https://www.supliment.polirom.ro/images/numere/135/bestival1.gif)
Nu te poti abtine. Totul e produs, totul se
consuma, totul se vinde. Cedezi si de data asta, perfect constient ca toata
ratiunea ta grandioasa valoreaza zero in fata tentatiei. Si atunci te supui
lucid, cu zimbetul pe buze. Cam asta trecea prin capul gol, miercuri pe la
prinz, cind ma decid sa-i dau naibii de bani si sa ma pun iar pe drumuri.
Bucuresti, B’estival. Asta dupa ce nici n-am vrut sa ma uit pe lista de
invitati, tocmai din principiul de a nu ma lasa tirita de instinct.
Evident, m-am uitat, iar pentru ziua de vineri as fi dat o gramada de chestii
ca sa fiu acolo: inca o zi de concediu (nu sint chiar angajatul anului, lesne de
inteles), bilet intreg la IC, trecind peste teama pe care mi-o provoaca imaginea
Bucurestiului canicularo-aglomerat si senzatia sublima de calator solitar. In
plus, imi dau doua palme pentru lipsa de acreditare. Carindu-ma deci cu tot cu
bolul de sticla cladit din casti, carti si celelalte realitati, nu socializez
pina in capitala de peste sapte mari si tari. Oricum, nici nu mi se permite.
Locul imi este ocupat, in alt compartiment ma lovesc de trairi rasiste si
olfactive, iar pe hol esti bizar.
Nu e usor sa incepi un festival la ora patru
Ma pastrez deci intacta pentru intilnirea critica cu prima tentativa de
festival de acest gen de la noi, luindu-ma numai dupa programul valoros
calitativ, cantitativ, expensive. Evident, din prima fac comparatii cu Sziget
Festival-ul unguresc, desi nu e cazul. Budapest, Bucharest, te mai uiti?
Atmosfera industriala de Bucuresti, zona Romexpo, poate fi insa un avantaj. Se
potriveste cu play-list-ul primei seri, impregnat de trupe mari de muzica
electronica, trip-hop, bio-electro, groove.
Stiam exact de ce ma duc: Suie Paparude, Yonderboi, Morcheeba, Hooverphonic,
Orbital si, evident, Faithless. Adica toti Greucenii astia, intr-un maraton
muzical. Initial, mi se parea cam mult pentru o singura seara (si ca bani,
pentru ca mi-am luat bilet de intirziat, cu 80 RON). M-am razgindit insa dupa
primul DJ, nu inainte de a experimenta spaima de a fi printre primii si unicii
prezenti pe ditamai terenul de beton.
Cum ziceam, nu e usor sa incepi un festival la ora patru, mai ales cind pe
cap iti stau soarele, foamea si oboseala de pe drum. Cu jetoanele, fiecare in
valoare de trei lei, rezolvi insa repede mai orice. Salut initiativa: a salvat
clipe pretioase si guri insetate. Cu toate astea, era evident ca nimeni nu va
participa la warm-up-ul de la patru, cu ceva DJ-i de club mai putin interesanti.
Ca sugestie, data viitoare incepeti mai pe seara, cind e lumea mai relaxata si
radiatiile mai molcome.
Oricum, pe la cinci se stringe lumea de dragul celor de la Suie, care nu se
dezmint nici acum cu sound-ul si textele lor experimentale. Printre turnatorii
de bere ambulanti, asigurati de sponsorii care stiu de ce dau banul greu pentru
un asemenea eveniment, printre oamenii de paza cu dopuri in urechi si tricouri
cu „Fericit sa ajut” (slogan putin exagerat si poate nu indeajuns de adaptat) si
printre impartitorii de responsabilitate si prezervative, te lasi din nou
pierdut in senzatia care creeaza dependenta.
Ce-i frumos si lui Dumnezeu ii place, cum zice bunica-mea. Adica, faina
treaba. Dupa Suie, nu mai am indoieli legate de prezenta mea spontana de
B’estival. Plus ca imediat urmeaza Yonderboi, DJ-ul din Ungaria, care mie cel
putin mi-a facut cutia toracica praf de atita vibrat la aceeasi rezonanta. Il
stiu de la Sziget, il admir in taina. Stilul lui e „Bio-Electro – Nu-School Trip
Hop”, iar impreuna cu trupa lui de unguri talentati a rupt gura gastilor de mai
putin initiati. Respect. Inspirata ideea de a-l aduce la festival. Asta m-a
facut sa ma simt un european integrat.
Adica, trecind peste autobuzele halucinogene de la gara, lipsa facilitatilor
pentru a ajunge la locul faptelor si peste senzatia ca mai avem mult de sapat
pina la o atitudine general-europeana, B’estival a adus laolalta oameni care au
ceva in comun, si asta se va concretiza in ceva la un moment dat. Mai bun, zice
speranta. Ideea este ca cei de la Emag!c Entertainment, care nu sint de ieri, de
azi pe piata, au facut o treaba bunicica. Pentru cit am luat personal parte la
festival, adica prima zi, n-am avut mare lucru de obiectat legat de organizare.
Poate ideea cu cele doua scene puse una linga alta nu a fost cea mai
inspirata. Am avut des senzatia ca trebuie efectiv sa fug de la una la alta, mai
ales ca in timp ce cintau unii, incercau ceilalti sonorizarea, iar asta se
auzea. Parea, la un moment dat, un fel de banda rulanta, de parca ar fi fost un
concurs de interpretare iar noi eram juriul, plus lumina de peste zi care a
diminuat mult din intensitatea prestatiilor. Dar pina la urma n-a fost asa mare
bai (scuze de regionalism si paranteza).
Hooverphonic au fost aproape neinteresanti
Ramasesem deci la Yonderboi si sound-ul lui teribil, dupa care au urmat
belgienii de la Hooverphonic. Fuga, fuguta la scena de linga si incearca sa le
prinzi vibratia. De data asta insa dezamagire totala. Desi cu un look dragut, de
belgieni aranjati si scoliti, Hooverphonic au fost aproape neinteresanti, mai
ales ca solista parea ca mai are putin si isi pierde complet vocea, complesita
de intensitatea cu care performau ceilalti. Una e inregistrarea si alta e
live-ul. Pacat.
Dupa aceea, pe ecranele din fata scenelor se anunta urmatoarea trupa:
Morcheeba. Da, frumos, abia am asteptat. Insa, la fel, n-am nici o treaba cu ei,
mai ales cind observ ca nu sint in formatia pe care o stiam eu, deci fara
solista de culoare. In plus, cele doua „lovely babes” o dau in bara din prima,
cu al lor „Good evening, Budapest!”. Dar nu-i nimic. Sintem in Europa, iar
granitele nu mai conteaza: „Hello, Ireland!”.
In rezumat, Morcheeba, pe cit mi-au placut in varianta de studio, pe atit
m-au plictisit in carne si oase. Plus ca si TVR-ul a inceput sa transmita din
greseala de pe canalul lor ceva trupa de muzica tiganeasca pe ecranele care
incadrau scenele. Perfect sincron. Asta a fost acum. Poate alta data. Oricum,
profit si bag un toilet-break inainte de ceea ce speram in taina ca va fi piatra
de capatii a zilei si principalul motiv pentru care mi-am ascultat dementa si
cheltuitoarea voce interioara. Faithless, Faithless, Salva Mea, incantam cu
muschii incordati.
Faithless au aratat ca le pasa
Ma intorc deci la prima scena si astept. In fundal, un mash cu imprimeuri de
fete negre si albe, iar pe podiumul inca gol, instrumente de percutie ca la un
concert de muzica contemporana, orga electronica imensa a lui Sister Bliss
(initiatoarea trupei si una dintre cele mai tari DJ-ite londoneze), plus
microfoanele care anunta opt instrumentisti si solisti.
Imi dau seama ca trebuie sa urmeze acel ceva, iar la intrarea lui Maxi Jazz
am stiut exact. Dupa ce ii vazusem prima oara la Budapesta, intuiam cumva ce
avea sa urmeze, dar m-au luat in mod clar. Au fost absolut geniali. Cu o
prezenta scenica extrem de puternica, cu o calitate sonora exceptionala si o
interpretare de zile mari, Faithless au aratat ca le pasa, ca stiu de ce cinta,
ca au de transmis un mesaj. Semnul pacii repetat de Maxi Jazz pe tot parcursul
concertului, ideea ca sintem „One”, ca „this is OUR church”, ca sunetul va
ajunge pina la Washington pentru oprirea razboaielor, mi-au dat senzatia ca imi
ia foc capul cu folos.
Talentul si respectul pentru cel care te asculta pot face minuni, iar
impresionarea a fost reciproca. Atit gloata care eram acolo, isterici de
placere, cit si Maxi Jazz plus trupa, care s-a simtit ca au facut un spectacol
din suflet, am fost la unison prin Insomnia, Salva Mea si Bombs, impotriva
violentei si a razboiului. Au inceput in forta, au terminat cu biss. Eu cel
putin am fost complet hipnotizata.
Ma gindeam apoi, intr-un moment de luciditate, ca nu e nimic umilitor in a te
lasa manevrat de arta cuiva cu care empatizezi, care iti dicteaza cum sa-ti
misti miinile si in ce directie. Asta atita timp cit te motiveaza sa faci si tu
ceva, si nu sa cazi complet in admiratie. Dar asta spun acum, dupa un drum de
opt ore inapoi acasa si trei carti ingerate. Acolo erau doar senzatia, placerea,
vibratia. Respect au zis, si-au luat instrumentele si au plecat odata cu
aparatul meu care si-a dat de emotie duhul.
Dar seara nu s-a terminat pentru ca urma DJ Phill Hartnol de la Orbital. Pina
sa ies din transa cu Faithless si sa ma concentrez pe paharul de apa, am
observat ca lumea era cam praf pentru inca o reprezentatie. Cu toate astea, am
stat si la prestatia DJ-ului londonez pe care il stiam in special de pe coloana
sonora a filmului Pi. Prea experimental pentru gusturile post-Faithless, deci nu
m-am mai putut concentra.
Inainte sa ies, trec pe la Silent Zone unde fiecare cu castile individuale pe
urechi danseaza in ritmul propriu. Iau exemplul si imi continui concertul
interior cu castile pe urechi prin Bucurestiul din noaptea cu taxiuri pline
(afacerea saptaminii pentru acestia din cauza organizatorilor care nu s-au
gindit la curse speciale), cu tineri atirnati peste tot si cu senzatia de
libertate. Parasesc capitala de la capatul celalalt de tara, fara sa-i mai prind
pe Reamonn, Alice Cooper, Wu-Tang Clan, Marilyn Manson si alte legende sau
fenomene care trebuie sa fi produs la fel de multa adrenalina ca si cei din
prima seara.
Dar cum nimic nu e gratis pe lumea asta si pentru ca totul se rezuma in
poluata noastra societate la consum, inchei prin a saluta initiativa de a vinde
arta pe bani grei, asta atita timp cit merita si nu a expirat. Gata. Respect si
pace. Ne vedem dupa Sziget si Plai.
B’estival in cifre
» Peste 50.000 de persoane – 16.000 in prima zi, 14.000 in a
doua si in jur de 20.000-22.000 in ultima seara – au venit pe durata celor trei
zile de B’estival la Romexpo. De vineri pina duminica, peste 30 de trupe din
zece tari au concertat pe cele trei scene ale festivalului, in 36 de ore de
muzica la care au luat parte 150 de muzicieni, 200 de persoane din staff-ul
trupelor si 600 de persoane din echipele tehnice.
» Au cintat la B’estival: Hooverphonic, Morcheeba,
Faithless, Kasabian, Reamonn, Pink, Wu-Tang Clan, Alice Cooper si Marilyn
Manson. Printre trupele romanesti care au urcat pe scena se numara Suie
Paparude, Brigada Hades, Damian & Brothers, OCS si Zdob si Zdub.
» Aproximativ 20.000-22.000 de persoane au asistat, in
ultima zi a festivalului, la o premiera mondiala. Alice Cooper si Marilyn Manson
au urcat pe aceeasi scena si au cintat impreuna mai multe versuri din doua
piese, I’m Eighteen si Sweet Dreams.
» Bauturile si produsele alimentare au putut fi
achizitionate exclusiv pe baza jetoanelor ce au fost puse in vinzare la cele 15
casierii de la intrare. Sistemul de jetoane importat din Olanda a avut ca
principal scop scurtarea timpului de asteptare la coada.