Acțiunea din povestioara de azi se petrece într-un oarecare orășel de vreo cinșpe mii de locuitori, în al cărui liceu postul de profesor de limba latină urma să nu mai fie vacant.
Într-o dimineață, preotul Sava, care era și profesor de religie, intră în sala clasei a zecea însoțit de domnișoara Sonia.
— Bună dimineața, dragi elevi, am plăcerea să o prezint pe noua voastră profesoară de latină. Vă rog să fiți respectuoși cu dumneaei. Dacă aveți întrebări, vă rog să le adresați acum.
Marian a agitat corect două degete, motiv pentru care i s-a permis să întrebe:
— Doamna profesoară, de ce trebuie noi să învățăm latina?
— În primul rând, bine v-am găsit. Limba latină este leagănul multor limbi europene, iar studiul ei ne ajută să înțelegem mai bine însăși etnogeneza poporului nostru.
— Dar de ce se spune despre ea că este o limbă moartă?
— Este doar un fel de a spune, din cauză că latina nu se mai vorbește în mod curent. Dar ea trăiește prin celebrele citate istorice, precum și prin faptul că, la Vatican, slujbele ținute de Papă sunt preponderent în această limbă.
Din banca trei, șugubățul Matei își cere dreptul la cuvânt:
— Dar dacă latina este o limbă moartă, de ce trebuie noi să o deranjăm? Poate sughiță în cavoul ei, acolo, din cauza noastră, hi hi!
Bărbia Soniei începu să tremure timid, apoi din ce în ce mai tare, mai ales că în toată clasa începu un zumzet de chicoteli, care a culminat cu același Matei care, vrând parcă să răsucească cuțitul în sufletul plăpând al profesoarei, a dat lovitura finală a matadorului:
— Eu cred că limba asta moartă o folosiți ca să vorbiți cu morții!
Nu știu cum se spune la crocodil în latină, dar lacrimi din astea avea în ochi sărmana femeie când a părăsit clasa și nu s-a mai întors. Se pare că unii oameni nu sunt făcuți să fie dascăli. Dar părintele Sava vede oportunități acolo unde alții văd dezastre.
În scurt timp, oameni de peste tot îl căutau pentru marea lui inovație, și anume servicii de pomenire a morților cu confirmare de primire de pe lumea ailaltă. Cel mai recent a fost pentru văduva lui Aurel. După slujbă, Sonia s-a aplecat asupra mormântului:
— Băi, Aurel… ius, salve! Ia spune, sărmăluțes și colivas la tine au ajunsus? Aha! Dar spune, sărmăluțe gustoase fuerunt? Doamnă, a zis că sarmalele sunt bune, dar să-i mai trimiți niște rachiu, că tare i-a mai plăcut în timpul vieții. A mai zis că te iartă pentru aventura cu poștașul, dar pentru asta trebuie să mai pui 50 de lei la părinte.