Televiziunea respectiva, lansata cu mare pompa in urma cu citiva ani, care graviteaza gratios in jurul unei denumiri care ar face sa transpire de emotie si CNN-ul, a pierdut, la un moment dat, o gramada de oameni. Din varii motive, acestia au apucat-o spre posturile mai cu dare de mina si cu cote de piata extrem de serioase si vizibile. Neavind pe cine aduce in locul lor, sefii respectivului canal au adoptat metoda clasica a „reciclarii”: unii cameramani s-au trezit, peste noapte, reporteri, iar o mina de secretare au ajuns in pozitii de editori de jurnale. Daca am face-o pe naivii si neprihanitii, am putea trage concluzia „logica” cum ca patronii erau plecati intr-o vacanta de citeva luni in jungla amazoniana si nu aveau cum sa afle de mutarile din propriul trust. Dar, pentru ca nu avem vocatie de idioti profesionisti, putem sa ne dam seama ca, in fapt, masura respectiva aduce a disperare. A disperare in a tine artificial in viata un produs media cu rezultate profesionale indoielnice si cu audiente care scirtiie din toate incheieturile. De ce vor niste patroni sa mentina pe linia de plutire un Titanic electronic suna la fel de timpit ca si traditionala intrebare cu manastirea, piciorul si ciuperca.
M-a lovit acest subiect tocmai astazi pentru ca am aflat, din cronica de televiziune a colegului Alin Ionescu de la „Cotidianul”, ca postul Kanal D a facut cinci luni de la lansare. Evident, in povestirea de mai sus nu e vorba nici o secunda despre canalul turcesc care, de un timp incoace, a aparut si in Romania. Si, la fel de evident, intre povestea televiziunii pe care o dau, catavencian, anonima, si cea al trustului Dogan nu exista aproape nici o similaritate. Singurul lucru care le uneste este, insa, esecul. In primul caz avem de-a face, n-ar fi exclus!, cu un esec programat, dupa moda cotidienelor locale care apareau cindva o data la patru ani si ardeau la fel de repede ca fluturii de noapte. Povestea esecului Kanal D se rezuma extrem de simplu: e foarte greu sa ai succes pe un segment de piata in care trustul Pro si-a inradacinat vreo 3 posturi, in care Intactul si-a infipt Antenele si unde Silviu Prigoana face afaceri bune cu canalele sale de muzici si manele.
Ambele cazuri arata un lucru foarte simplu: piata televiziunilor din Romania aduce, acum, a status-quo. Probabil ca asta e un semn de maturitate. Sau poate asta arata ca postul Kanal D ar fi avut mai mult succes de piata cu o emisiune care sa se cheme „Nora dezbracata pentru mama” sau „Nora in calduri pentru mama dezbracata”. Evident, pentru rolurile astea ar fi putut sa angajeze, in part-time, citeva secretare reciclate in editori de stiri din povestirea de la inceput.