– Luc Besson este regizorul francez cel mai bine plătit în 2017, cu un salariu de 2,22 milioane de euro și 2,22 milioane drepturi de autor.
Ultimul său film, Valerian și orașul celor o mie de planete, nu a avut însă succesul scontat, asta adăugându-se necazurilor financiare prin care trece casa lui de producție, Europacorp. Prin urmare, cel mai bine plătit regizor se vede silit să concedieze un sfert din angajați, adică 22 de persoane.
– Moartea, în decembrie, a scriitorului Jean d’Ormesson a dus la o cerere uriașă a operei sale în librării. Romanul său postum Et moi, je vis toujours a fost scos într-un tiraj de 180.000 de exemplare și este una dintre cărțile cele mai bine vândute în prezent.
– Marți a început Festivalul internațional al circului de la Monte Carlo care, în acest an, serbează 250 de ani de circ tradițional și modern. Asta spre furia apărătorilor drepturilor animalelor, ale căror proteste frenetice însoțesc festivalul.
– Festivalul de bandă desenată de la Angoulême serbează cei 70 de ani împliniți de eroul Alix, „primul erou antic cu adevărat modern“. Creat în 1948 de către desenatorul și scenaristul Jacques Martin, galo-romanul Alix a supraviețuit creatorului său, seria fiind publicată și astăzi, sub penița altor autori.
– S-au împlinit 50 de ani de la premiera filmului Bullit, cu Steve McQueen, un thriller care a intrat în legenda cinematografiei.
– Old Fire House, un pub din apropierea universității Exeter din Devon, Marea Britanie, despre care se spune că a inspirat hanul vrăjitorilor din seria Harry Potter, a fost vândut pentru suma de 4 milioane de lire sterline. J.K. Rowling, autoarea seriei, a anunțat însă că nu a călcat niciodată în acel local, spre marea dezamăgire a fanilor.
– „Nu ai cum să dai greș cu continuările la Avatar“, spune James Cameron, care în prezent filmează în Noua Zeelandă episoadele 2 și 3.
– Întrebată, în cursul unui interviu pentru CBS, despre hărțuirea sexuală, Sharon Stone a izbucnit în râs. „În 40 de ani la Hollywood, am văzut tot ce se putea vedea“, a comentat actrița.