Nu știu alții cum sunt, dar eu, când reascult vreo piesă de rock ce mi-a rupt inima la tinerețe, am oarecari dificultăți în a sta la distanță obiectivă de ea. (Las’ că nici rubrica de față nu-i una impersonală!)
Să scrii despre plăcerea pe care ți-o dă muzica e cam la fel cu a-ți etala public momentele de intimitate erotică. N-am ratat prilejul unor exhibiții de meloman amorezat, fiindcă nu mă pot numi și nici nu vreau să fiu cronicar, în sensul jurnalistic al cuvântului. (Iar critic muzical – bleah!, categoric nu sunt!) Cine iubește, sigur greșește; chiar și rockerii (sau mai ales ei) cad în păcat!
Marius „Bubu“ Luca era, la sfârșitul anilor ’70, unul dintre chitariștii „clanului“ orădean Metropol. Apoi și-a făcut propriul grup, Metrock, pe care n-am avut ocazia să-l admir în concert. Cine l-a văzut, însă, nu uită nici azi deschiderea spectacolului – cortina ce ardea de jos în sus, gest simbolic și protestatar. LP-ul Castelul de nisip m-a cucerit de la prima vedere cu ilustrația copertei, senzațională pentru „era socializdă“. Și mi-a ținut de cald multă vreme după ce trupa se destrămase, iar echipierii se risipiseră în lume. Stabilit în Canada, Luca n-a dat semne… audibile că ar mai cânta. Probabil că muncea să trăiască omenește, dar sângele de rocker fierbea vulcanic. A erupt când a sosit momentul și s-a coagulat în trupa româno-canadiană Organic Noise Experiment. Pe scurt: O.N.E., care se poate citi foarte bine și One. Alături de Luca, voce, chitară bas și chitări acustice, îi găsim pe Shawn Haines, chitară electrică, și Louis Doré, tobe.
De mai bine de trei ani, O.N.E. editează – ori este mai potrivit să scriu reeditează? – piesele cu care ne-au încântat Metropol și Metrock acum 35-40 de ani. Știu că Marius Luca e foarte critic, dată fiindu-i exigența, cu vechile transpuneri pe disc ale muzicii cântate cu patos și devotament. Pe atunci, studiourile singurei noastre firme de profil, Electrecord, erau dotate cu aparatură depășită, iar personalul improviza diverse soluții pentru ca înregistrările să iasă cât de cât bune. Banda magnetică îngăduia, să zic așa, imperfecțiunile; dar placa era nemiloasă, dacă nu avea compoziția dozată precis pentru ștanțare fără zgomot de fond. Mă apuca jalea în intervalul dintre două melodii, când acul pick-up-ului reda impasibil un scurt concert pentru cuțit și polizor electric. Azi, cu scule de primă mână și de ultimă generație, Marius Luca a putut să obțină sunetul gândit, dorit, visat și cântat impecabil.
Niciodată la vreme (2015); Simple Songs (2015); Nemuritor (2016); Gyertek Velünk! (2016); Averea palmelor (2017) – iată CD-urile ce adună piesele atât de cunoscute de orice rocker băștinaș, român sau maghiar, că nu-i nevoie să le reamintesc. (De notat că primele două au fost imprimate și pe suport de vinil.) Un DVD, ironic subintitulat Official Bootleg (2017), reține pentru eternitate concertul susținut în 20 martie 2015 la Théâtre National din Montreal. Un disc nou va fi lansat în acest an. Se numește Epitaph, dar nu cred că e ultimul…
Lăsând la o parte chestiunile tehnice, trebuie scos în evidență ce anume conferă nota inedită și fermecătoare a pieselor renăscute. Marius Luca optează să cânte versurile cu accentul unui vorbitor nativ de engleză care a învățat bine limba română și o folosește permanent incitat de cum se aude. Este o abordare îndrăzneață și riscantă, dat fiind că auditoriul tradițional, incapabil de schimbare, poate refuza ce i se oferă, pe când cel nou tresare contrariat. Dar tocmai îndrăzneala asta justifică edițiile actuale și le conferă condimentul necesar ca plăcerea audiției să fie una singulară, de neuitat.
2 comentarii
Mulțumim prietenilor de la „Arta Sunetelor”, în special lui Dumitru Ungureanu, și Radu Lupașcu! Albumele se pot procura numai direct de la noi, la concerte și sunt în ediții foarte limitate. Numai în anul acesta (2018) vom activa în formula „Metropol O.N.E. Project – M.O.P.” pentru aniversarea jubileului de 50 de ani al grupului METROPOL, și prezentarea integrală a albumului „Epitaph”. Datele și locațiile concertelor se vor afișa în curînd pe situl nostru web: o-n-e.ca. Rock O.N.E!
Felicitari! Bravo Bubu si bravo Dumitru Ungureanu.
Dupa „un timp al tacerii”, care din actuala perspectiva il consider a fi fost „timpul gestatiei” iata se nasc azi voci care apreciaza! Apreciaza omul, pentru munca sa, apreciaza muzicianul, pentru prestatia sa si mai ales apreciaza emotia pe care o transmite Bubu prin tot ceea ce a facut si mai ales prin ceea ce face si in prezent. Este incantator faptul ca cei ce sunt „muscati” sau mai bine zis „contaminati” de muzica si in particular de fenomenul rock, nu isi pot duce existenta decat in mijlocul ei, in farmecul pe care il confera acest gen muzical plin de viata si forta mobilizatoare.
Felicitari si un trai cat mai lung pe taramul rockului si nu numai!…