Nimic nu le mai iese celor din PSD. Noroc cu răbdarea propriului electorat, că altfel ar ieși cu tămbălău. Dar nu-i timpul pierdut. Într-un singur an, social-democrații au ajuns la al treilea premier, au scos sute de mii de oameni în stradă, iar ultima ispravă e legată de salarizarea bugetarilor.
Degeaba se chinuie ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, să explice că n-a scăzut nici o leafă. PSD a intrat în luna neagră, cea a fluturașilor de salariu. Nici o declarație dinspre PSD nu va mai conta pentru angajații din diverse zone când vor simți pe propria piele ce înseamnă mai puțini bani în portofel.
Când îi spui omului că îi crește leafa (sau măcar că nu scade), iar în ziua de salariu respectivul constată contrariul, furia e mare. Nici o sută de emisiuni la RTV și două sute la Antene nu pot crește disponibilul de pe carduri.
Din punct de vedere politic, lovitura e năucitoare. Pentru PSD, desigur. În campania electorală din 2016 nu scria nicăieri în programul PSD că vor urma scăderi de salarii. Cine își închipuia că taman PSD va gafa, când același partid a avut grijă să speculeze la maximum momentul 2010, cel cu tăierea cu 25 la sută a lefurilor de către guvernarea Boc-Băsescu. Poate că în toamna lui 2016 au existat destui români care n-au crezut în basmele cu dublarea lefurilor, dar nici cel mai înverșunat votant anti-PSD n-ar fi pariat pe tăieri mascate cum face acum guvernul PSD.
Ce s-a întâmplat de fapt? O incompetență crasă în zona politicului. În loc să măsoare de zece ori și să taie o dată, PSD a tăiat din prima. Iar zilele astea încep să măsoare. Și să vadă că nimic nu mai e ca înainte.
Colac peste pupăză, a venit și trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat. Nici azi nu am înțeles de ce s-a luat această măsură și dacă la bugetul statului se vor colecta mai mulți bani.
Ce vedem însă? Derută totală în zona bugetară și o îngrijorare teribilă în sectorul privat. Dacă la bugetari mai poți trage din condei, eventual printr-o ordonanță de urgență, în zona privată nimic nu funcționează pe bază de decrete. Sau cu decizii de sus de la partid. În compania care vinde șuruburi, ca să mărești lefurile ai două variante: ori dai niște oameni afară, iar restul muncesc dublu pe bani mai mulți, ori cauți noi piețe ca să vinzi mai mult. Dar nici așa nu e sigur că lucrurile se așază, iar la final de lună contabilul va spune că nu sunt suficienți bani pentru o mărire cu 25 la sută a lefurilor.
România are nevoie de investiții, de o creștere economică sus-ținută timp de câțiva ani, dar și de o redimensionare a personalului bugetar.
Sunt domenii unde angajații actuali nu fac față volumului de muncă, dar în destule sectoare de stat, angajații taie frunze la câini. Dar sunt plătiți bine, cu mii de lei plus prime etc.
În loc să facă o analiză temeinică, PSD a pus căruța înaintea boilor, dovedind o incompetență necaracteristică acestui partid. Am mai scris în această pagină că vechiul PSD era atent la modul în care guvernează. Era un partid care nu greșea zi de zi și care analiza de cinci ori orice decizie administrativă. Dintr-o dată, socotelile nu mai ies, legislația e dată peste cap, bugetarii nu știu ce urmează, iar în zona privată jalea e și mai mare.
Iar toate astea vin într-un moment în care economia crește cu 7 la sută, potrivit statisticilor oficiale. Păi imaginați-vă acest haos în vremuri de criză. Posibil că situația ar scăpa de sub control.
Mai grav este faptul că nu știm ce va urma. Nici măcar PSD nu știe. Dragnea vorbește de impozitul pe gospodărie. Doamne ferește. E o bulibășeală peste tot, nimeni nu pricepe ce vrea de fapt guvernul.
Tot circul ăsta se datorează instabilității la nivel guvernamental. Trei guverne într-un an ar fi prea de tot chiar și pentru o țară așezată cum e Japonia.
La noi nici un ministru nu știe ce trebuie să facă, pentru că totul trebuie trecut și parafat la partid. Într-un târziu și-a dat seama și Dragnea că e greu cu dubla comandă și i-a mutat biroul lui Darius Vâlcov din Kiseleff în Palatul Victoria. Dar nu asta va rezolva problemele, câtă vreme funcțiile din ministere s-au împărțit pe baronate, în interiorul PSD, și nu pe bază de competențe.
Credeți că îl cunoaște Liviu Dragnea pe ministrul Educației de la Suceava? Sau pe cel de la Economie, care abia vorbește?
Când semeni sfeclă nu poți spera să recoltezi grâu. Nici măcar PSD nu va reuși performanța asta. În vară, oamenii își vor da seama că li s-a promis o pâine mai bună, dar în final vor constata că trebuie să mulțumească partidului pentru lingurița de zahăr oferită gratis la cafeaua de dimineață. Asta evident, după ce vor plăti anticipat impozitul pe ceașcă.