Noua producție Marvel își depășește condiția de film cu supereroi, propunând un blockbuster politic și social în veșminte de divertisment pentru marele public, devenind astfel un adevărat fenomen cultural.
La prima vedere, Black Panther, care debutează acum în sălile de cinema, pare un film clasic cu supereroi, dar este complet diferit. E primul film din seria de succese Marvel al cărui personaj principal este un supererou negru, realizat de un regizor de culoare foarte apreciat (Ryan Coogler), cu o distribuție care grupează câțiva dintre cei mai lăudați actori de culoare de la Hollywood (Chadwick Boseman, Lupita Nyong’o, Angela Bassett, Forest Whitaker, Daniel Kaluuya).
Pantera Neagră, eroul filmului, este titlul nobiliar al conducătorului unui regat african imaginar, Wakanda, din realitatea alternativă imaginată de universul Marvel. Spre deosebire de restul Africii, ce cunoaște aceleași probleme ca în lumea reală, Wakanda este un caz aparte. Deținând monopolul asupra unui mineral (fictiv) extrem de prețios numit vi-branium, locuitorii acestuia au construit o societate secretă extrem de avansată, o tehno-utopie bazată pe o cultură sută la sută africană.
Această viziune a unei civilizații africane dezvoltate, dar și teme care rezonează cu publicul american de culoare, plus o primire foarte entuziastă din partea publicului și a criticii au făcut ca Black Panther să fie un adevărat eveniment, mai ales în actualul climat social și politic. Suficient cât să „rupă“ Twitterul cu un număr record de postări și să se califice pentru coperta ultimului număr al revistei „Time“.
Cu sau fără voia lui, personajul Black Panther a avut întotdeauna conotații politice.
El a fost creat în 1966 de către Stan Lee, părintele majorității personajelor Marvel, conform ideilor sale de „umanizare“ a eroilor din bandă desenată. Climatul socio-politic al vremii era însă foarte tensionat; este era luptei pentru drepturi civile, în care rasismul și legile segregaționiste încă bântuie sudul american.
Din acest motiv lumea vede în Black Panther o legătură directă cu Black Panther Party, mișcarea radicală pentru drepturile populației de culoare pe care directorul FBI, J. Edgar Hoover, o numit-o „cea mai mare amenințare pentru securitatea națională“.
Stan Lee nu a vrut să creeze un supererou politic, ci doar primul supererou negru din istoria comicsurilor. Inevitabil însă, Black Panther a reflectat tumultul politic al erei. Nedorind să se implice în asemenea dispute, Marvel a încercat să îl ascundă oarecum, propunând un alt titlu, dar în cele din urmă a lăsat lucrurile să meargă de la sine. Într-una dintre aventurile sale de început, personajul chiar declară: „Nu îi condamn, dar nici nu îi susțin pe cei care și-au luat acest nume, însă T’Challa nu respectă decât propriile legi“.
Dacă există ceva politic în comicsurile cu Black Panther, aceasta este o critică nedisimulată a colonialismului, dar nu în doze excesive. În schimb însă, personajul și banda desenată, inventând fabuloasa societate wakandeză, reprezintă o perfectă ilustrare a afrofuturismului, o imagine a unei măreții „negre“ care combină mituri africane, tehnologii și science-fiction într-o viziune care concurează reprezentările tradiționale pe care le avem despre o societate avansată a viitorului. Mai precis o societate viitoare creată pe cu totul alte baze decât cele ale culturii albe.
„S-ar putea spune că această națiune africană este o fantezie“, este de părere Chadwick Boseman, interpretul prințului T’Challa în film. „Dar să ai ocazia să preiei părți din idei reale, din locuri reale și din concepte africane reale și să pui totul în această noțiune de Wakanda este un prilej nemaipomenit să dezvolți cum ar fi acea identitate, mai ales când ești rupt de ea.“
Din acest motiv, la 50 de ani după violența erei în care a fost creat, în lumea post-Obama, filmul Marvel pare a avea un ecou aparte pentru americanii de culoare.
„Nu este numai un film despre un supererou negru, este un film negru“, scrie „Time“. „Poartă pe umeri o povară pe care nici Thor, nici Căpitanul America n-ar putea-o duce, de a servi un public negru care prea multă vreme nu a fost reprezentat cum trebuie la cinema. Black Panther este în același timp un film negru, dar și cel mai nou competitor în cea mai de succes franciză din istorie. Pentru un business care se teme de riscuri financiare, condus în mare parte de producători albi care istoric au arătat că sunt predispuși să accepte proiecte cu personaje care le seamănă, acest film va dovedi că prezentarea unei alte realități decât cea albă poate face foarte mulți bani.“
Mai mult decât un pariu financiar câștigat, succesul filmului simbolizează o răscruce pentru felul în care sunt și vor fi reprezentați de acum înainte artiștii de culoare. Și, în același timp, constituie mult mai mult.
Deși unii cred că un asemenea succes se va dovedi doar o nouă oportunitate de blaxploitation pentru Hollywood, cei mai mulți comentatori subliniază impactul pe care filmul deja îl are asupra publicului, de la atragerea tinerilor de culoare spre știință și tehnologie la încurajarea efectivă a unui segment al populației americane ce se confruntă încă, se pare, cu ororile trecutului, cu probleme de rasă și cu un sentiment al dezrădăcinării. Un film care, printre altele, va avea un efect pozitiv asupra copiilor americani de culoare, așa cum spune un expert în domeniu: „Va avea un impact imens asupra minților copiilor, oferind-le un model demn de urmat și spunându-le că și ei pot reuși. (…) Astfel se construiește o generație“.
„Pantera Neagră și Wakanda trebuie să devină un loc în care mai multe generații de americani negri să își proiecteze cele mai profunde aspirații. Am căutat secole de-a rândul fie să ne găsim, fie să ne făurim un tărâm al făgăduinței unde să nu mai fim bântuiți de ororile existenței noastre americane“, scrie comentatorul de culoare Carvell Wallace în „The New York Times Magazine“.