Trebuie să subliniez încă o dată diferența între cele două mari schimbări de regim din România centenară: în vreme ce preluarea puterii de către comuniști, în 1947, a reprezentat o ruptură radicală, prăbușirea regimului comunist din decembrie 1989 a fost doar un mic hop, marcat ritualic de uciderea soților Ceaușescu, într-o țară unde puterea a rămas, în linii mari, în mâinile acelorași oameni. Altfel spus, în ultimii șaptezeci de ani doar lesa în care e ținută populația de rând ba s-a scurtat, ba s-a lungit, ba s-a scurtat, ba s-a lungit iar.
Acum, judecând la rece, pare limpede că nici nu putea fi altfel. Odată ajunși la putere, comuniștii puri și duri (mai mult duri, fiindcă ține de esența doctrinei) au distrus complet toate ierarhiile sociale de dinainte, laolaltă cu întreg sistemul de valori ce le susținea, și l-au înlocuit cu sistemul lor ideologic. Numai că „sistem“ sună foarte neutru: în realitate nou-veniții au eliminat oameni, au omorât, au trimis la închisoare sau au aruncat în sărăcie cam toată elita interbelică a României. S-au răfuit cu „clasa exploatatoare“, care includea nu doar politicieni sau industriași, ci și economiști, administratori, arhitecți, intelectuali, ziariști, profesioniști din toate domeniile. Au înlocuit oamenii din administrația centrală și locală, au schimbat conducerile întreprinderilor (de-acum naționalizate), au distrus satul tradițional, cu ritmul și ierarhiile lui, au mutilat lumea urbană, totul cu o agresivitate menită să înspăimânte și să înăbușe orice opoziție. Apoi s-au pornit să „reconstruiască“ țara, dar prima lor grijă a fost să ocupe pozițiile de conducere. Distrugând clasa de sus, în toate formele sale, au omis să realizeze și cuvenita egalitate propovăduită de partid: s-au transformat pur și simplu ei înșiși în clasă superioară, cu o poftă nebună de a savura privilegiile și plăcerile puterii absolute. Nu, clasa muncitoare n-a devenit clasă conducătoare – doar o mână de oameni, cu competențe aproximative, s-a constituit într-o castă ce a condus cu mână de fier și incompetență marxist-leninistă o țară speriată, supusă și, într-un final, resemnată. Iar România a devenit cu totul alta.
După căderea comunismului istoria nu s-a repetat. E drept că soții Ceaușescu au fost uciși, iar apropiații lor au fost puși și ei pe linie moartă. La prima vedere, odată cu ei s-a prăbușit și comunismul. Doar că n-a fost chiar așa. Au dispărut oamenii din linia întâi, dar frâiele puterii au fost preluate de inși din aceeași castă, privilegiați căzuți într-o oarecare dizgrație, ce așteptau de multă vreme în blocstarturi. Iar dincolo de zona vizibilă a puterii nu s-a schimbat mare lucru. Ceaușescu dispăruse, dar funcționarii de rang înalt din ministere, din ambasade, slugile umile din televiziunea și radioul de stat (care altele?), generalii de armată și cei din Ministerul de Interne (inclusiv din „fosta“ Securitate) au rămas pe poziții. Unii mai retrași, alții nu, dar și-au păstrat puterea.
Bănuiesc că atunci, în decembrie 1989, o sfântă spaimă va fi intrat în oasele tuturor șefilor și șefuleților din țară. Dar nu a durat: în momentul în care l-au văzut la televizor pe Ion Iliescu, flancat de Silviu Brucan, și i-au auzit declarațiile, au știut ce trebuie să facă. S-au repliat, au promis fidelitate noilor stăpâni și au rămas în rețea. În sute de sate și orașe ale României, primarii, secretarii, toți micii funcționari obedienți ai fostului regim au rămas la vechile posturi, de data asta ca democrați, și și-au perpetuat mărunta autoritate. La zeci de ani după revoluție, țara e controlată de aceeași rețea, perpetuată inclusiv biologic, prin clanuri și familii al căror blazon a fost dintru început secera și ciocanul.
Comunismul a căzut, comuniștii s-au transformat. Din internaționaliști au devenit naționaliști, apoi europeniști, din atei s-au transformat în ortodocși fervenți, din critici ai capitalismului, în oameni de afaceri prosperi. Doar rețeaua a rămas, înțesată de aceleași creaturi care, încet-încet, duc România spre mizerie, înapoiere și insignifianță. Pe noi culmi de progres și civilizație, cum se zicea odinioară.