Gustav Mahler in atmosfera predominant de renastere si baroc de la Olomouc isi gaseste, parca, mai greu locul. Nu si pentru multii lui admiratori cehi. Un atlas-album, publicat recent, cu textul in cinci limbi si intitulat simplu Pe urmele lui Gustav Mahler in Boemia si Moravia, sta marturie. La Olomouc, mic oras provincial la sfirsitul secolului al XIX-lea, cu o comunitate predominant germana, Gustav Mahler era invitat ca dirijor la virsta de 23 de ani. Experienta lui se limita la doua prime angajamente fara stralucire, la Bad Hall si Lubljana. Chemat in urma unei crize la conducerea teatrului local, tinarul al carui nume incepuse sa fie cunoscut in cercurile muzicale din Viena si prin ricoseu in Cehia natala, era firesc sa fie privit cu neincredere de muzicieni. Pentru el, atmosfera orasului de provincie, in contrast cu ambitiile lui artistice, avea sa fie traumatizanta.
Mahler isi povestea oful unui prieten la scurta vreme dupa ce se instala la Olomouc: „Din momentul in care am intrat in teatrul din Olomouc m-am simtit ca un om destinat a fi pedepsit de cer… Exceptind repetitiile, sint aproape tot timpul singur. Pina acum, slava Domnului, am dirijat, aproape exclusiv, doar Meyerbeer si Verdi. Am reusit de citeva ori sa pun bete in roate pentru a-i exclude din repertoriu pe Wagner si Mozart, fiindca mi-ar fi insuportabil sa masacrez aici Lohengrin sau Don Giovanni. Miine, Josif in Egipt… Trebuie sa spun ca in ciuda insensibilitatii incredibile a bonomilor mei, se comporta destul de bine, din respect pentru mine, si ca au fost, de data aceasta, ceva mai seriosi decit de obicei. Din pacate, nu o fac decit dintr-un soi de mila pentru acest «idealist» (e vorba aici despre un termen de dispret suprem). Nu reusesc sa inteleaga ca un artist poate fi in intregime absorbit de o opera de arta. Adesea, atunci cind ard de focul entuziasmului, mi-ar placea sa-i iau cu mine intr-un elan suprem. Vad insa atunci fetele lor stupefiate si privirile surizatoare, pe care le schimba cu subinteles…”.
Unul dintre putinii apropiati, viitor dirijor, Karl Muck isi amintea ulterior patimile tinarului Mahler: „Cu o orchestra de treizeci de muzicieni, se straduia sa dea reprezentatii de prima mina. Evident, esua din cauza mijloacelor mizerabile pe care le avea la dispozitie. Era vesnica lui durere si, din acest motiv, isi consuma nervii mai mult decit oricare altul in locul lui”. Cum au decurs primele spectacole era descris, comic, de un alt martor al timpului. Dupa primul act din Hughenotii lui Meyerbeer, unul dintre solisti se repezea in loja orchestrei strigind: „Nu mai pot cinta cu omul asta! Isi muta bagheta fara incetare din mina dreapta in cea stinga, iar o mina ii ascunde aproape tot timpul fata. Nu vad nici una din indicatiile pe care mi le da”. Un Mahler amabil ii raspundea: „Dragul meu, problema e ca dirijind ma incalzesc si transpir atit de tare incit ochelarii imi aluneca de pe nas tot timpul. Sint, deci, obligat sa-i prind cu mina libera. Dar vreau sa gasesc imediat o solutie satisfacatoare”. Spre distractia solistilor, costumierul teatrului ii lega o esarfa larga pe frunte, care ii fixa ochelarii fara brate. Anecdotele inventariate din timpul scurtului sejour la Olomouc, care a durat doar ceva mai mult de doua luni, sint multe. Intre altele, Mahler, bautor de apa in tara berii si vegetarian convins printre „carnivorii” ce-l inconjurau, primea porecla de „Ierbivorul”.
Aparent in solitudine spirituala absoluta, dupa marturia basului Jacques Manheit, singurul solist pe care avea sa-l invite sa cinte cu el in perioada urmatoare, la Opera din Budapesta, Mahler si-a demonstrat numai o data, in cercul artistilor, talentul si afinitatile, cintind la pian si cu voce intreaga partitura a Walkyriei. Moartea lui Wagner survenea in perioada in care Mahler se afla la Olomouc, in februarie 1883, si, dupa spusele cronicarului sau fidel si exhaustiv, Henry-Louis de la Grange, avea sa-l marcheze profund. Concertul memorial la teatrul municipal nu a fost insa dirijat de el, iar o luna mai tirziu Mahler pleca definitiv, in graba si fara regrete, la Viena; dupa o nota din presa vremii, „pentru a-si relua studiile”, in fapt cu un contract pentru un sezon ca dirijor de cor.
Fireste, la Olomouc, Mahler este si astazi un personaj, chiar daca dupa ce bei cafeaua (buna) in cafeneaua cu mobilier art nouveau, la parterul cladirii ce-i poarta numele, afli din atlasul ceh ca ea a fost construita in 1930, ca sediu al unei banci, si transformata in cafenea in… 1993. Imaginatia melomanului, nu?, nu se impiedica insa in asemenea detalii.