Oricât de antrenat ai fi în meseria neoficială de ascultător fascinat de muzică, surprizele nu te ocolesc. Și, în pofida atenționărilor promoționale, mai explicite și mai exacte decât cele meteorologice, impactul primei audiții nu se compară cu nici una dintre activitățile care generează noianul de senzații cuprins în expresia „existența ta în lumea de azi“.
A descrie fenomenul, în context, e o întreprindere devenită deprindere ce nu prea ține cont de precaritatea cuvintelor în raport cu sunetele. Sunetele pot fi compoziții muzicale executate de ansambluri de instrumentiști sau zgomote de fond selectate cu o anume iscusință ori știință a mixării lor într-o piesă de sine stătătoare.
Îmbinarea celor două tipuri a devenit o modalitate de-a face muzică, mai mult sau mai puțin plăcută, după tematică, stil, expresivitate, dinamică ș.a.m.d. Puriștii fiecărui gen nu prea agreează mixtura. Iubitorii experimentelor și căutătorii de inedit au o relație de iubire-ură cu produsul diverselor încercări. Pentru că, la fel ca-n orice artă, noutatea nu garantează valoare și nici succesul nu atestă importanța.
De câteva zile ascult, în stări de spirit contradictorii, noul album Ministry – AmeriKKKant (2018, Nuclear Blast). Pe de-o parte, senzația unui déjà-vu care ne trece pe sub ochi de aproape doi ani, ca o halucinație născută sau nu din Twilight Zone:
„I remember waking up on November 9, 2016 and feeling a little bit nauseous
It felt like descending into a bottomless pit on a high speed rail
Careening head first into the unknown“.
Pe de altă parte, furia că trăim asemenea vremuri și nu putem face mai nimic:
„Polarized, divisive drowning in strife
Technically I still exist, but not in my mind…
Silence of majority
Silver linings prevail
Golden dreams remember
Remember to exhale…“.
Explicația e simplă – We’re Tired Of It:
„Godless devils preach
Liberty is to enslave
Chain us up, lock us out
Ignore the masses that
hold doubt
Coerced, hypnotized
Ignorance is sanctified
Burn the bible and the flag
Sacrifice for the ashes
for collapse“.
Și așa mai departe, timp de vreo 48 de minute mult mai puțin incendiare ca ritm, agresivitate și violență muzicală decât transpare din versuri. Probabil că Al Jourgensen a obosit cu adevărat să lupte cu prostia, ignoranța, cinismul și ipocrizia atât de prezente și-n America superavansată și idealizată, nu doar în lumea a treia, coruptă, săracă și furnizoare de materii prime.
Jourgensen & Ministry nu sunt la prima încercare de luptă contra sistemului. Au la activ destule albume, de pe vremea primului președinte Bush, ba chiar din perioada lui Reagan, cel care a slobozit fără jenă câinii capitalismului deșănțat peste o planetă confuză și nerefăcută după războaiele ultimului secol.
În America, lucrurile au o anume virulență concretă, care nouă, privitori de la distanță și cobai pentru experimente indecente, ni se pare posibilă numai în filme. Realitatea primordială a lumii aceleia este războiul, starea de spirit fiind definită printr-un cuvânt expresiv: Wargasm.
„Death, power and sex
These are the things that
we do best
Violence! We love it!
We just can’t get enough of it!
Subjugate… then rape
No one’s allowed to escape
Carnage and calamity
It’s how we masturbate.”
Cât despre ceea ce se petrece acum în SUA, piesa-titlu și iconografia booklet-ului însoțitor CD-ului sunt grăitoare fără alte intervenții explicative. Greu de suportat pentru cei încrezători în valorile americane, ele avertizează simplu și la obiect. Incontestabil, Ministry face rock politic, la fel de bine articulat ca Roger Waters și alți artiști conștienți că realitatea contemporană e hâdă. Nu-i deloc facil, nici puțin lucru. E atitudine.
Dar câți oameni au timp și dispoziție să audă aceste strigăte parcă în pustiu?
Un comentariu
Bună întrebarea de la sfârșit!