După ce te chinui să oferi copilului o cât mai bună educație, vine momentul când, precum un pictor de suflete, faci un pas în spate și îți admiri lucrarea.
Practic, îi dai voie să existe independent de tine, să te iubească sau să te uite. Căci nu filiația îți asigură poziția în fața copilului, ci felul în care știi să-i respecți existența de proaspăt adult. Eu asta fac, cât pot, cum pot.
Când fiica mea l-a cunoscut pe Radu și a considerat că e momentul să-l cunosc și eu, mi-am propus, ba chiar mi-am impus să îmi placă. Din fericire, s-a dovedit că fata tatii știe să aleagă. E un băiat simpatic, muncitor, modest, dar mai întâi de toate știe să fie musafir. Indiferent ce a văzut în curtea mea, s-a grăbit să îmi spună că este foarte fain, foarte bun sau, după caz, foarte mare. Eu îi răspundeam, cu modestie, cum că sunt convins că se poate și mai bine, dar ba nu a plouat, ba nu am căutat soiul cel mai productiv. Apoi a apărut cuscrul.
E tipul de om care simte nevoia să îți arate că, indiferent ce ai tu, el are mai fain, mai bun sau, după caz, mai mare. Spre exemplu, eram chiar mândru de porumbul de după casă. Cărasem șaptezeci de roabe de bălegar, ca să îngraș pământul și acum te puteai rătăci în lan, atât de înalt crescuse. De nicăieri, cuscrul a scos o ruletă, a măsurat cinci cucuruzi și a făcut media aritmetică, ca să-mi spună apoi, plin de sine, că la doi metri și zece porumbii mei sunt mici copii pe lângă ce are el pe ogor. Că cel mai probabil cireșul meu este unul sălbatic, fiindcă al lui are boabele cât roșiile mele din grădină. Cu alte cuvinte, două vânătăi din aceeași lovitură. Iar eu zâmbeam și îl aprobam de dragul fericirii fetei, deși nici acum nu știu unde am găsit tăria de a nu-l cotonogi cu primul leaț pe care puneam mâna, un leaț evident mai mic decât ale lui.
Zilele trecute copiii și-au anunțat vizita, iar eu m-am bucurat doar cu atriul și ventriculul stâng, fiindcă omologii lor simetrici se umpleau de stres la gândul că iarăși vine și criticul meu. Întâmplarea a făcut să trec pe lângă gardul unei asociații care protejează animale și să văd trei lebede. Pe principiul șase sași în șase saci, coroborat cu regula de trei simplă, am băgat păsările în trei saci și le-am dus acasă.
Vai, cuscrule, ce bine că ai venit, că tu le știi pe toate! Uite, am avut o rață cloșcă și, săptămâna trecută, a scos doar ăștia trei boboci anemici. Oare să fi fost de la porumb?
A doua zi am dus lebedele înapoi.