Imi dadea tot felul de indicatii, si mi-am dat seama ca, de fapt, Lucian Pintilie imi regiza viata. Si facea asta de mult timp, dar a aparut de abia acum pentru ca era un moment crucial din viata mea si nu-si putea permite sa ma lase sa-l ratez, pentru ca i-as fi stricat filmul.
Atunci am fugit inapoi in casa, si sus ma astepta un domn gras care venise sa dea gauri in pereti ca sa monteze dulapurile din bucatarie. Si spunea ca nu poate sa dea gauri fiindca se tot impiedica de gindaci. Eu am incercat sa-i spun ca noi n-avem gindaci, ca blocul e nou si n-au de unde sa fie, dar el tot cadea pe jos, se rostogolea si spunea: Uite, vezi? Vezi? Uite, uite, vezi? Era foarte ridicol.
Atunci am iesit pe balcon unde dintr-odata, afara se facuse noapte. Si m-am speriat ca a trecut ziua asa de repede si ca am pierdut examenul, apoi am inceput sa cobor din balcon in balcon, si tot coboram, coboram, din ce in ce mai repede, ca s-ajung jos, si tot nu se mai termina blocul. Si nici nu ma puteam uita sa vad cit mai am de coborit, pentru ca mi-era frica de inaltime. Foarte frica mi-era. Si la un moment dat, vazind ca nu mai ajung jos, am zis ca nu mai pot cobori si am inceput sa urc inapoi. Dar inapoi in casa am ajuns aproape imediat, n-a mai durat la fel de mult. Si acolo era cineva care dormea ghemuit pe jos, in mijlocul camerei, invelit cu multe paturi, si-n jurul lui, peste tot erau o multime de reflectoare, o padure de reflectoare care faceau o lumina groaznic de puternica, foarte obositoare.
Si m-am trezit.