Dar preschimbarea acestor fapturi umane in animalele lor interioare si exterioare nu se reduce doar la coloritul pielii, ci si la forme de mutilari partial ritualice: omul-tigru si omul-lup si-au pilit dintii, ca sa si-i ascuta demonstrativ, iar omul-sopirla si-a implantat in piele globule de plasma, astfel incit epiderma sa fie zgrunturoasa.
Cit despre femeia-leopard, ea si-a lipit si implantat puf negru in jurul petelor tatuate (linga ochi, la glezne, pe spate, pe git, pe burta, pe coapse). Nu in ultimul rind, aceste fapturi umane doritoare a se preschimba in animale salbatice si-au montat cozi animatronice (apte sa se miste la comanda electronica a unui aparat minuscul camuflat in blana falsa), specifice animalului lor totemic: coada de tigru este cel mai dificil de redat si imitat, de pilda, spre deosebire de coada de lup.
Ce este de facut insa din punct de vedere psihologic cu acesti indivizi? Mai sint ei normali si compatibili? Psihiatrii au constatat anormalitatea doar in cazul in care astfel de oameni-animale (nu prin nascare, ci prin cosmetizare si artificialitate) nu mai reactioneaza adecvat inauntrul colectivitatilor din care fac parte.
Omul-tigru declara, de pilda, cu orgoliu, ca se hraneste doar cu carne cruda – dar era de-ajuns acest lucru ca sa il faca indezirabil si incompatibil in fata celorlalti, a celor care se hranesc cu carne gatita, sa spunem? Tot omul-tigru isi implantase mustati si isi metamorfozase gura in bot de fiara. Mai putea acest barbat sa sarute in mod firesc o femeie? Sau, mai exact, mai simtea el nevoia unui astfel de sarut? Nicidecum. Omul-tigru isi ajungea lui insusi, dar, in acelasi timp, nu era neaparat neintegrat in societate si nu ranea pe nimeni prin metisajul sau umano-animalic. Drept care era acceptat ca atare.
M-am gindit, uneori, inainte de a adormi, la acesti tatuati integral intru animalele lor totemice (sau doar banuite a fi totemice). Poate ca voi scrie cindva despre ei o bucata de proza.