Asa ca, daca n-am incredere, de exemplu, intr-un sondaj „national” realizat prin Internet, gasesc totusi suficiente motive sa cred ca, atunci cind e vorba despre comunitatile de muncitori romani din strainatate, acest mijloc de comunicare ofera suficiente raspunsuri.
Am urmarit, saptamina aceasta, reactiile romanilor de afara la scandalul declansat in Italia in urma scrisorii de amenintare primita la ambasada noastra de acolo. Dincolo de frica ce se regasea in tonul multor mesaje, romanii din Italia au umplut forumurile ziarelor noastre cu o revarsare de frustrare si cu acuze puternice la adresa italienilor. Multe dintre publicatiile noastre s-au grabit sa adopte acelasi ton, invinovatind opinia publica italiana si mai ales ziarele de acolo pentru o generalizare lipsita de onestitate.
Oficialii romani, de la Tariceanu la Leonard Orban, au deplins imaginea creata de derapajele unor concetateni, dar in acelasi timp au insistat pe aprecierea de care se bucura majoritatea muncitorilor nostri plecati la lucru afara, incercind sa contrabalanseze astfel uriasul deficit de incredere fata de noi, tot mai accentuat in Vestul Europei. In acelasi timp, primarul Romei, Walter Veltroni, cel care pare extrem de pornit pe romani, a fost aproape diabolizat in mass media din tara.
Oficialii n-au cum sa aiba o alta reactie. La fel cum nici romanii plecati sa munceasca onest nu pot sa se detaseze intr-atit incit sa recunoasca faptul ca, in nebunia creata, atmosfera incinsa e cumva justificata. Reactia unei parti a presei insa mi se pare eronata. Pentru ca se incurajeaza astfel un fel de paranoia nationala, asemenea celei din prima jumatate a deceniului trecut, prin care se tese o teorie a conspiratiei: Occidentul nu ne vrea si cauta motive sa ne umileasca, sa ne izoleze din nou, sa construiasca o noua cortina de fier etc.
De fapt insa, Occidentul nu face decit sa ne ceara, cu tot mai multa disperare, sa ii respectam modul de viata, asa cum si l-a construit cu mult inainte ca noi sa patrundem acolo. Visul european, la care se lucreaza acum febril, e unul al linistii, al calitatii vietii, al sigurantei cetateanului. Cind cei nou-chemati in cadrul acestei constructii comunitare creeaza un fenomen opus, perceptia lor nu are cum sa fie alta. Generalizarea e inevitabila in momentul in care puscariile europene gem de romani, in momentul in care paginile ziarelor au aproape zilnic evenimente negative cu romani in rol principal.
E aproape imposibil ca tu, cetatean european, sa te educi si autoeduci permanent in spiritul tolerantei si sa accepti ca cei mai multi romani sint „oameni de bine” cita vreme nici un ziar nu va scoate in evidenta munca onesta, dar perfect anonima, a multor concetateni ai nostri, dintr-un motiv simplu: munca nu reprezinta un eveniment, ci o racordare fireasca la o realitate pe care ei o cunosc de multa vreme. Derapajele insa, iarasi in mod firesc, sint evenimente, iar ele trebuie relatate.Tocmai de aceea, mi-e greu sa inteleg de ce in presa de la noi se incurajeaza, in mod negindit, un raspuns la netoleranta din partea noastra.
De ce vituperam impotriva italienilor satui de romani, de ce le scoatem lor in evidenta defectele, de ce replicam, pe scurt spus, in felul asta. Actionind astfel dintr-un orgoliu nejustificat, nu facem decit sa contribuim la cresterea tensiunii. Nu facem decit sa-i atitam chiar si pe romanii plecati cu ginduri oneste in Vest. Contribuim la sentimentul lor de frustrare, contribuim la senzatia ca sint prost tratati, le cream o mentalitate de invinsi care, de multe ori, simt apoi nevoia sa se razbune. In felul acesta, intre Occident si Romania se creeaza o falie mult mai periculoasa chiar decit cea dinainte de ’89. Atunci era de vina sistemul, iar noi, ca popor, puteam beneficia de intelegerea si chiar de compasiunea celorlalti. Acum insa, ruptura se produce la nivelul populatiilor. Incurajind-o printr-un raspuns nepotrivit, nu putem decit sa sapam un sant si mai adinc.
Daca am inceput prin a vorbi despre reactiile romanilor din strainatate de pe forumuri, inchei spunind ca astept momentul cind majoritatea mesajelor venite de dincolo de aceasta falie pe care n-o mai credeam posibila vor acuza, la rindu-le, infractiunile unor concetateni. Momentul in care vom constientiza ca nu frontul comun romanesc e cel pe care-l asteapta Occidentul.
Nu acest tip de raliere pe criterii nationale cu numerosi infractori ne va spori mindria, ci frontul comun cu lumea civilizata impotriva exceselor de orice tip si dincolo de nationalitate. Iar mass media, in opinia mea, tocmai aici ar trebui sa-si faca simtita contributia: prin popularizarea ideii ca impreuna cu italienii, cu germanii, cu francezii sau englezii onesti putem sa lucram la un vis european al linistii, tolerantei, calitatii vietii si sigurantei. Iar cei care au alte planuri, fie ei romani sau de orice alta nationalitate, sint de cealalta parte a unei cortine de fier care, de asta data, chiar ar trebui sa existe.