Am incercat intotdeauna sa evit vreo atitudine sententioasa – lucru care insa, ma tem, nu mi-a reusit in totalitate. Una peste alta, trebuie s-o recunosc, am acceptat acest rol la „Supliment” si cu gindul amuzat ca, de vreme ce la politica si la fotbal se pricepe oricine in Romania, parerile pe aceste subiecte ale unui om care isi asuma totusi, inainte de orice, conditia de scriitor isi pot gasi locul intr-o publicatie culturala.
Am gasit necesara aceasta introducere personala intrucit ma aflu inca, la momentul in care scriu, sub impactul, absolut naucitor in ce ma priveste, al „vizionarii” deja celebrelor filme cu trioul Gheorghe Ciorba-Ioan Muresan-Traian Remes, desi de la debutul scandalului a trecut mai bine de o saptamina, iar presa aproape ca a epuizat comentariile si analizele pe datele aparute pe piata pina acum.
Pentru mine insa, dat fiind ca am lipsit din tara si deci din miezul informatiilor in exact aceasta perioada, impactul despre care vorbeam a fost mult mai puternic. Iar de asta data mi-e imposibil sa mai apelez la ironie sau chiar la revolta. Si asta din simplul motiv ca, descoperind brusc, in avalanse repetate la foarte scurte intervaluri de timp, intreaga poveste, asa cum a fost ea reflectata in mass media, nu mi-a mai ramas loc decit de o singura senzatie: aceea de imensa sila.
Asemenea cititorilor, si eu am simtit nevoia de a decupa permanent, dintr-un context politic intotdeauna mizerabil, figuri si idei onorabile. Asemenea cititorilor, mi-am agatat la rindu-mi iluzii si sperante ba de-o toamna din 1996, ba de-o iarna din 2004, gata sa semnez cautiuni pe viata pentru unii politicieni, gata sa investesc incredere in chipuri noi aparute pe scena politica. Asemenea cititorilor, am „rumegat” apoi numeroase dezamagiri in tacere, pina sa fiu pregatit sa decupez din acelasi context alte figuri, alte idei cu un oarecare iz de onorabilitate. Si tot asemenea cititorilor, sint convins, o sa fac in continuare acelasi lucru, sperind cu naivitate ca in politica noastra vor fi existind si oameni curati, buni, onesti, bravi – totul e sa fac efortul sa-i detectez.
Insa pina la momentul noii naivitati, vreau sa profit de senzatia actuala. Si sa observ pe chipurile celor doi politicieni prinsi pe acea camera, fie ea si manipulata de oamenii Cotroceniului, intreaga poveste a 17 ani de iluzii romanesti. Sa citesc, in dispretul lui Muresan fata de institutiile statului, dispretul colectiv al politicienilor fata de noi, de Romania, de orice idee de onestitate. Sa vad in caltabosii din frigiderul lui Remes intreaga micime, atit de deplorabila, a unor oameni rosi si pe peretii interiori ai stomacului de o infernala lacomie.
Nu coruptia celor doua specimene politice m-a innegurat. Nici un roman n-ar merge cu naivitatea atit de departe incit sa creada ca ceea ce a putut vedea pe TVR si apoi pe Internet ar fi vreo exceptie.
Cu adevarat socant a fost, in ce ma priveste, faptul ca acesti oameni, in imensa lor lacomie, si-au pierdut complet ceea ce defineste in mare masura esenta umana: minimul sentiment de rusine. Am vazut pe chipul lui Muresan, dupa ce aflase ca telefoanele i-au fost urmarite, o relaxare totala. Nu-i pasa absolut deloc de impactul la public pe care l-ar avea o (alta) ancheta, il durea fix in cot de orice ar spune opinia publica. Cu un rinjet dispretuitor, isi crea numai explicatii stravezii pentru eventuale intrebari venite din partea procurorilor, spunindu-i conlocutorului Ciorba, deja „tradator” la momentul respectiv: tu sa spui asa, eu o sa zic asa… Etc. Si incheind, zeflemitor, cu un perfect romanesc „Da-i in pizda ma-sii!”, pe care, daca as fi avut puterea sa trec peste pudoare, l-as fi considerat extrem de potrivit pentru titlul articolului de fata. Dar ma abtin.
La fel cum o sa ma abtin de-acum incolo, pe cit posibil, sa mai scriu despre politica in aceasta pagina si, de altfel, in orice alta pagina de publicatie. Pentru ca e absolut ridicol sa mai „speculezi idei” pe marginea unei lumi in care acestea, la idei ma refer, nu-si mai gasesc loc printre caltabosi si sticle de tuica, printre terenuri si flote intregi volatilizate, printre plicuri si geamantane cu bani.
Aici e vorba de o specula de alt nivel, unul spre care nu am nici un fel de instrumente sa ma mai avint. Si pentru ca n-am urmarit nici un moment sa fac vreo cariera publicistica scriind pe teme politice, ma voi stradui sa ma departez de ele la fel de simplu cum m-am apropiat in urma cu citiva ani. Nu-mi ramine decit sa sper ca, de numarul viitor, voi reusi sa va stirnesc interesul si cu alt tip subiecte. Pentru ca, vorba scriitorului Liviu Antonesei, in Romania se poate muri de orice, numai de plictiseala nu.