Mobilizare de forțe, azi dimineață, în munții Sierra Nevada de Laguna Bravas, după ce trei turiști au căzut într-o prăpastie adâncă de peste douăzeci de metri!
Se pare că cei trei, studenți la Litere, originari din Argentina, au venit pe munte neechipați corespunzător și vremea rea i-a luat pe nepregătite, mai ales că diferența de temperatură dintre poale și vârf, precum și cea dintre zi și noapte, poate ajunge, în această perioadă a anului, la peste douăzeci de grade.
Lipsa îmbrăcămintei, dar mai ales a încălțămintei specifice drumețiilor montane le-a fost aproape fatală celor trei, care au alunecat pe iarba acoperită de brumă de pe marginea potecii. În cele din urmă strigătele lor de ajutor au fost auzite de un cioban, care a dat alarma, printr-un apel la unu unu doi.
În scurtă vreme, echipele de salvamontiști s-au mobilizat și au pornit spre locul indicat. La un moment dat, dintr-un desiș și-a făcut apariția o ursoaică cu doi pui. Conștienți de pericolul unei asemenea întâlniri, salvatorii au început să facă gălăgie, pentru a pune animalul pe fugă. Manevra a dat roade, însă, din păcate, unul dintre salvamontiști, care a încercat să rupă cu piciorul un lemn, pentru a produce zgomot, și-a luxat glezna dreaptă. Ceilalți au confecționat o targă din crengi și au coborât cu rănitul înapoi la Centrul de Salvamont. Ambulanța care l-a preluat a ajuns după mai bine de trei ore, datorită drumului anevoios.
După preluarea colegului accidentat de echipajul medical, salvatorii au pornit din nou spre locul unde se aflau turiștii. Manevrele de salvare au fost foarte complicate, în primul rând din cauza buzei prăpastiei, ce prezenta margini din piatră foarte tăioase, care ar fi putut reteza efectiv coarda cu care cineva ar fi încercat să coboare către răniți. Și, din nefericire, chiar asta s-a întâmplat în cazul primilor doi salvamontiști, motiv pentru care a fost necesară chemarea de urgență a unui elicopter utilitar, din care restul de salvatori să coboare în rapel. Pentru ca aparatul de zbor să poată opera în zonă, a fost nevoie de încă un drum către bază, de unde au fost aduse două fierăstraie cu lanț. La auzul zgomotului de motofierăstrău, ursoaica cu cei doi pui a fugit din nou, practic prevenindu-se o posibilă altă tragedie.
În cele din urmă, cu ajutorul elicopterului, s-a reușit recuperarea și salvarea tuturor accidentaților. Din fericire, nici un turist nu a fost rănit, întrucât întreaga operațiune a fost doar un exercițiu.