Petrică Popescu deschide ochii cu spaimă, așteptând ca în clipa următoare să simtă o durere îngrozitoare de șale, care nu-l mai slăbise de câțiva ani de zile.
„Să vezi cât de tare o să mă ia când mă mișc din pat, o să mă fulgere până și în lobul urechilor“, își spune, arcuindu-și cu grijă degetele de la picioare. Dar își ridică mâna, se lasă pe o parte, dă din cap, își sucește gâtul, face câteva abdomene, apoi sare brusc direct în papuci – și nimic. Absolut nici o durere!
„Să vezi că au întrerupt porcii ăștia iar apa, iar e avarie pe strada mea și nu m-a anunțat nimeni. Și o să mă spăl cu apă plată de la sticlă de plastic!“ Însă, mergând în baie, constată cu stupoare că are apă. Și rece, și caldă, și potrivită. Se spală, se îmbracă, mănâncă ceva pe fugă.
„Să vezi ce greață o să mă apuce de la ochiurile astea uleioase mâncate pe stomacul gol“, își zice, în timp ce se îndreaptă spre mașină. „Și iar o să-mi găsesc mașina ori zgâriată, ori măcar cu ștergătoarele ridicate, pentru că am parcat-o pe locul pe care altul îl consideră că e al lui, de la mama lui!“ Dar, ajungând la mașină, nu i se face deloc greață.
„Să vezi belea când dau spre strada mare. La ora asta, nici dracul, nici Dumnezeu nu o să mă lase să ies. Și o să aștept măcar cinci minute, apoi o să merg ca melcul și iar o să depășesc pe linia continuă, iar o să forțez la semafor, trecând aproape pe roșu, și-o să mă oprească un polițai de-aiurea și-o să-mi ia carnetul sau măcar o să-mi dea o amendă babană.“ Însă imediat ce ajunge la strada mare cineva îi face semn cu farurile, îi zâmbește și îl lasă să treacă în față. Iar până la serviciu, găsește ca niciodată toate semafoarele pe verde.
„Să vezi că șeful nu o să aprecieze că am ajuns cu un sfert de oră mai devreme, nu o să mă bage în seamă, iar vreun șefuleț o să țipe la mine, cerându-mi să rezolv astăzi până în prânz încă vreo trei chestii noi față de cele rămase de ieri.“ La serviciu, șeful cel mare îl salută pe numele mic (nu credea că i-l știe nici pe cel mare), iar șefulețul îi laudă muncă din ultima vreme. „Ești grozav, Petrică. O să-ți mărim salariul și o să-ți dăm și-o primă“, exact așa îi spun ambii.
„Să vezi ce-o să se mai oftice dobitocul de coleg-miu când o auzi asta și câte bețe în roate o să-mi pună de acum înainte ca să mă tragă în jos.“ Dar când ajunge în biroul, colegul îi face cadou o sticlă de whisky irlandez – pe care îl primise cadou de ziua lui – și îi povestește cum a pus el o vorbă bună pe lângă șefi, le-a atras atenția cât de muncitor este și le-a propus să-i dea măcar o primă, dacă nu cumva îi pot și mări salariul, după cum merită.
„Să vezi ce coadă o să fie la supermarket, acum, când ies toți de la jug și se înfig la shopping, să-și cheltuiască toți banii și să aibă impresia că viața lor e frumoasă și îndestulătoare, iar eu o să pierd alte două ore din viață, stând ca vita la cumpărături și nici măcar nu o să găsesc Pall Mall alb la singura casă deschisă din cele zece, că niciodată nu au țigările mele în hardughiile lor care ocupă hectare întregi, cu milioane de produse, mai puțin ce am eu nevoie.“ Dar la supermarket e lume puțină, toate casele sunt deschise și fiecare are un raft întreg, extrem de vizibil, cu Pall Mall alb.
„Să vezi că iar mi-a luat altul locul de parcare și o să parchez la mama dracului de scara mea, pe spațiul verde, între un tomberon și un copac, după ce mi-am zgâriat mașina de crengile lui.“ Dar Petrică găsește loc de parcare la scară, ba chiar are de ales între vreo cinci libere.
„Să vezi că nu o să mă creadă nici nevasta, nici copiii când o să le povestesc că mi-au mărit salariul și mi-au dat primă de merit, o să spună că mint, că doar am fost slugarnic și am păcălit pe cineva ca să obțin asta. Și nici n-o să mă folosesc de banii în plus, că fiecare o să vrea să profite personal, soția o să vrea uscător de rufe, băiatul, schiuri, iar fata, ultimul model de iPhone.“ În casă, toată lumea îl laudă, soția îi face ochi dulci, copiii stau liniștiți pe canapea și citesc Tolstoi și Dostoievski și îl sfătuiesc să-și cumpere un laptop nou, pentru că merită.
Ostenit după o asemenea întâmplări, Petrică Popescu se culcă mai devreme și, chiar înainte de a închide ochii, realizează că nici una dintre profețiile lui negre nu i s-a împlinit și-și spune în sinea lui: „Doamne, ce zi proastă am putut avea azi!“.