S-a adaptat vremurilor in continua schimbare in acelasi fel in care si un Trabant „dum-dum”-duie cu seninatatea specifica virstei, pe linga o limuzina cu ABS si tractiune integrala. Televizorul meu cu diagonala de 54 de centimetri, fabricat prin 1990, din piese japoneze si coreene, ansamblat de copii din Taiwan pe un vapor chinez in apele sarate ale Indiei, a fost o dovada „vie” a globalizarii. Asta, inca de pe timpurile cind globalizarea era doar o notiune mai abstracta decit perspectiva dezintegrarii Uniunii Sovietice. GS-ul meu a avut vocatia alergatorului de cursa lunga, peste ale carui gifiituri se aude Chariots of Fire, piesa trupei Vangelis. Un fel de Haile Gebresselasie, maratonistul african de jumate de buletin, care parea a fi in stare sa umileasca pina si gheparzii.
Televizorul meu a fost, indraznesc sa spun, unul dintre „boierii” de vita veche, ultimul din seria sa, unul care a prins toata tranzitia romaneasca, pe care a redat-o, de la un capat la celalalt al ecranului, in culori mai calde decit privirile serpuitoare ale personajelor-cheie din ultimul deceniu si jumatate. A prins alegerile din 1992: va dati seama, a suportat prima iesire publica in calitate de candidat a celebrului Mudava, a indurat si realegerea lui Ion Iliescu si prezenta lui Nicolae Vacaroiu pe sticla (scuzata sa-mi fie alaturarea!).
A asistat, cu candoarea specifica tineretii sale, la acel uluitor Campionat European de Fotbal, fara Romania, in care danezii au cistigat in fata Germaniei titlul suprem. A redat cu bucurie si Mondialul din 1994, golurile lui Hagi si, cu o consecventa de nebanuit, pe cele din bugetul tarii. L-a vazut pe generalul Trutulescu si a urmarit „Tigaretele” din noptile albe ale „milionarilor” lui Marius Tuca. S-a defectat, pentru prima oara, culmea!, intre turul I si al II-lea al alegerilor din 2000, in timpul unui discurs de sustinere al Anei Blandiana pentru Ion Iliescu. Sa mai spuna cineva ca nu au si televizoarele personalitate!
Gold Star-ul meu este, astazi, istorie. In locul sau a aparut mostenitorul sau dolofan, cu trasaturi mai rigide si privire mai plata. (In cartea tehnica scrie „slim”, dar eu cred ca asta e doar un nenorocit de eufemism!) Sint convins, din start, ca acest Ghita Muresan electronic, nou-venit in locul sau, nu va tine atit de mult. Asta poate si din cauza vremurilor „glossy” pe care le traim. Mi-a dat, de altfel, si primul semn: marti seara, in timp ce pusesem ecranul „in doua”, pentru a vedea „Razboiul divelor”, a scos niste pocnituri prin boxe(ri).