Memorarea unui text ne dă tuturor bătăi de cap încă din copilărie, când învățarea pe de rost a unor poezii și a versurilor unor cântece sunt la obligatoriile vârstei. Exercițiu intelectual necesar în modelarea personală, memorarea e unul dintre elementele ce structurează profesional actoria, îndeletnicire creativă bazată pe asimilarea a zeci de pagini, uneori în intervale relativ scurte, și redarea lor într-o propunere creativă.
Sistemul de distribuire a rolurilor în urma castingurilor îi solicită pe participanți și din această perspectivă, pentru care se antrenează continuu. Nu puține sunt situațiile în care în numai câteva ore li se cere să rețină roluri întinse pe câteva pagini, iar o memorie pregătită să le absoarbă productiv poate conta mult. Fiecare are algoritmul lui – unii au memorie fotografică, alții auditivă –, însă psihologii și profesorii specializați au relevat în urma cercetărilor că există și câteva secrete general utile.
Dat fiind specificul artei scenice de a fi creație de echipă, cel mai eficient e să înveți cu un partener care să dea replica. Contextul pregătitor îl mimează pe cel scenic, iar imprimarea în minte a replicilor este infinit mai productivă decât cea mecanică. Reținerea mecanică poate duce adesea la blocaje, iar impresia lăsată de un lapsus la o audiție nu e dintre cele pozitive. Un rol se însușește organic, ca și cum replicile sunt ale celor ce le spun și nu rodul unei operațiuni scriitoricești. Când joacă, actorul convinge prin verosimilitate că vorbele și întregul proces scenic sunt reale, că o colecție de atribute fictive sunt un individ adevărat și nu o proiecție creativă a autorului. Experiența activă pe care o recomandă specialiștii înseamnă și asocierea memorării cu anumite mișcări, cu utilizarea unor elemente de recuzită, cu imaginarea concretă a cadrului în care personajul urmează să evolueze. De aceea, în cursul repetițiilor efective vorbele rostite se așază cel mai bine în sertarele minții.
Memorarea activă este sprijinită de atenția acordată replicilor
În culturile teatrale unde modul de producție nu îngăduie timpi prea îndelungați de lucru din rațiuni economice, distribuția intră în pâine când scenografia și luminile sunt puse la punct. Repetițiile nu durează mai mult de trei săptămâni, iar una dintre condițiile stipulate din start în contract e ca toată lumea să vină la prima întâlnire cu partitura știută.
Pentru ca regizorul și întreaga echipă să poată lucra la nuanțe, la omogenizarea de ansamblu, trecând peste faza memorării, transferată interpreților ca temă de casă.
Nu e obligatoriu ca partenerul de replică să fie un profesionist, se poate apela la un prieten sau la o rudă, căci nu felul în care spune textul contează, ci faptul în sine, mecanismul dialogat activând oferirea răspunsului venit logic, prin legătură. Iar dacă toată lumea e ocupată, tehnologia poate suplini absența cuiva în carne și oase dispus să ajute. Există programe și aplicații, unele disponibile pe telefon, care preiau partea vocală a „celuilalt“ și îi scot pe artiști din încurcătură.
Memorarea activă este în egală măsură sprijinită de atenția acordată replicilor, care trebuie ascultate bine, care trebuie lansate către celălalt simulând o conversație ipotetică, cu pauzele firești, concentrat nu numai pe ce se zice, dar și pe „de ce zic asta?“ și pe „de ce o zic așa?“. Cu alte cuvinte, însoțită de un atașament emoțional care va face ca în timpul audiției, pe scenă, în momentele cu miză, replicile să curgă firesc, eliberate de tensiunea caracteristică unei competiții.
Actorii se preocupă de igiena ținerii de minte
Aceiași experți mai spun, iar sfatul e confirmat de actori cu experiență, că a scrie de mână vorbele personajului în timp ce le rostești e o strategie cu roade excelente. Folclorul teatral a răspândit prejudecata că actorii dețin o memorie de elefant de vreme ce reușesc să metabolizeze artistic kilometri de text de-a lungul unei cariere. Nu e nici pe departe adevărat! Actorii nu sunt posesorii vreunei memorii speciale, dar se preocupă de igiena ținerii de minte. Iau aminte la ținerea de minte prin exerciții stimulatoare.
Învățarea partiturii dramatice e rezultatul unui travaliu personalizat la care se revine aproape zi de zi. Majoritatea revăd textele în ziua spectacolului, de multe ori împreună cu colegii din distribuție cu care au schimb de replici și relație scenică, pentru a-și împrospăta memoria.
Iar dacă ne referim la alte sisteme de programare decât la noi – care alternează titlurile din repertoriu și rămân pe afiș mai multe sezoane –, sisteme în care o producție se joacă într-un număr succesiv de reprezentații, cu posibilitatea extinderii în raport de încasări, atunci lucrurile se aranjează oarecum de la sine. În orice caz, ideea e că, fiind o unealtă importantă a meseriei, memoria trebuie antrenată pentru a-i menține suplețea.