Un fapt care îi scoate din minți pe compatrioții andocați în mioritismul secular este ca unii dintre ai noștri să câștige recunoaștere în străinătate. Povestea e bine-cunoscută. O readuc aici, pentru că și-n microuniversul rock românesc funcționează, chiar dacă la nivel subcutanat.
Mulți nu conștientizează acest proces pentru că, implicați în mișcarea browniană a cosmosului showbiz, nu observă ce se petrece cu ei. Este suficient să deschizi discuția despre un subiect arzător, precum succesul, și să stai de(o)parte: spectacolul e asigurat. Nu generalizez, firește; și afirm insistent că avem oameni care se comportă normal, sunt responsabili și sar în ajutor, când e cazul.
Aura Dănciulescu e o persoană care a sfidat calea facilă de parvenire socială la noi, în ultimii 30 de ani, și anume politica. Sunt destule exemple de fete nu chiar frumoase, nici foarte inteligente, dar ambițioase și, mai ales, fără scrupule care au ajuns ministrese și chiar primă-ministră (sic!), nemaivorbind de vedetele de veche meserie ce populează televiziunile. Aura putea fi una dintre ele: ajunsese la un moment dat șefa de cabinet a inenarabilului Crin Antonescu, aflat în fuleu pe traseul ce urma să-l ducă la președinția României. A renunțat la politică înainte ca șeful ei să ajungă numărul doi în stat și apoi să renunțe el însuși. Motivele n-au legătură cu disputele din partid, ci cu ceea se simțea Aura: „Mă căutam pe mine și am găsit rockul și m-am regăsit în rock. […] Eu asta vreau să fac. Nu știu cât durează și ce trebuie să sacrific“. E o declarație susceptibilă de clișeu, pentru că am citit-o într-un interviu cine știe cât de autentic. Dar fondul problemei se vede lejer dincolo de orice loc comun adoptat de artiștii profesioniști și răspândit de mass-media hulpavă după tiraj. Aura s-a căsătorit cu Mihai Dănciulescu, chitarist de plăcere într-o formație de hard-rock, altfel economist director de filială bancară. Amândoi au pus bazele unei trupe rock, așa cum sunt mii în toată lumea, asumându-și libertatea să facă fix ce le place. Dar nu la modul boem, plezirist, ci cât se poate de profesional. Iar asta însemna implicare totală, fără alte slujbe sau chilipiruri, cum procedează atâția, nu doar la noi.
Au debutat cu numele de scenă Aura, la Universal Music România, în 2014: The Rock Chick. Luați în management de-o agenție britanică specializată, și-au schimbat numele în Scarlet Aura, au scris texte în engleză, au câștigat atenția câtorva „grei“ ai genului hard’n’heavy metal, precum Tarja, Helloween, Gotthard, Accept, au făcut turnee cu Rhapsody și Angra, au cântat în Europa, America și China (da, da, chiar în țara aia despre care nici nu poți visa ce se petrece acolo!), au trecut la alte case de discuri, apoi și-au înființat firma proprie, ca să poată controla și producția, și difuzarea, și beneficiile, desigur. Oamenii aceștia trăiesc din munca lor, și nu muncesc mai puțin ori mai prost decât alții, așa că merită să fie răsplătiți onest. Priviți-o pe Aura pe scenă! Nu e deloc sub nivelul unor celebrități care adună zeci de mii de spectatori. Debordează energie, culege și răspândește entuziasm. O asemăn, inevitabil, cu vulcanica solistă a trupei Warlock, Doro Pesch (cu care a și cântat într-un concert) și se poate duela oricând cu Alissa White-Gluz, de la Arch Enemy.
Ca să ajungă la nivelul trupelor pomenite, alor noștri le lipsește puțin. Se vede oarecare amatorism la ilustrația copertelor (cea a discului Fallen Angel, 2016 poate fi suspectă de „împrumut“), iar producția recentului Hot’n’Heavy (2018, Outlanders) reclama un tip capabil să evidențieze și mai mult nuanța unicat pe care Scarlet Aura o poate da. Fiindcă o are.