Am fost întrebată de nenumărate ori dacă în România există o inflație de actori și cât de greu le e absolvenților să își găsească locul într-un perimetru destul de aglomerat. În care, pe lângă talent și pregătire, e nevoie și de puțină șansă. Dar și de flexibilitate, și de o creativitate de tip pragmatic, care să-ți dea idei despre ce-ai putea face cu aptitudinile cu care ai venit pe lume și care te diferențiază de restul.
Răspunsul e complex, cu nuanțe, dar parte a lui implică și ideea că scena nu mai este unicul plasament posibil. Că mai sunt și alte plasamente, gen actoria de voce.
Ce facem cu vocea în teatru, unde cuvântul este materia primă a spectacolului? O întreținem, avem grijă să nu o rănim și o cultivăm. În sisteme teatrale în care concurența e uriașă, un alt efect decât iluziile spulberate este specializarea în sectoare de legătură. Artiștii care își caută norocul profesional într-o piață a muncii deschis competitivă s-au deschis și spre arii conexe scenei. Care nu le aduc o vizibilitate echivalentă aceleia de la rampă, dar sunt un culoar de afirmare cu suficiente satisfacții și cu venituri pentru plata facturilor. Iată numai câteva dintre ele, pe care, poate într-un viitor nu prea îndepărtat, le vom întâlni și la noi. Unii se orientează spre voice-over în industria de jocuri, animație, teatru radiofonic sau reclame, ori podcasts drama și cărți audio.
Deși vizualitatea a trecut de mult și cu mult în fața audibilului, devansându-l detașat, realitatea că ne petrecem o grămadă de timp în mijloacele de transport (la volan sau pe scaunul de alături, în tren, metru, autobuz) ori cu alte treburi care îngăduie ascultarea, a lăsat și actoriei audio o nișă deloc de neglijat. Tendința, da, e să se apeleze la voci consacrate, asociate cu notorietatea posesorilor, care aduce și un spor de promovare. Dar nici noile voci, cele încă necunoscute, nu sunt ocolite. Oferte există și pentru ele.
A asculta a devenit o artă
Parte structurantă a formării viitorilor artiști, pregătirea vocală e un proces ce nu se încheie nici pe departe odată cu absolvirea. E continuu, complex, în etape de „construire“ a performanțelor de modelare a unei voci plauzibile.
A unei voci cu o amprentă care te distinge de alții. Educarea vocii actorului implică cel puțin două direcții principale. Una este antrenamentul pentru un rol desemnat – adică o pronunție specifică, dintr-o epocă și o regiune precise, în acord cu vârsta personajului, în proză sau versuri etc. Și o alta este pentru prezența scenică în general, adică fără referire exactă la un proiect anume. Un fel de întreținere curentă, pe care cei ce doresc să-și stimuleze vocalitatea e înțelept s-o facă zilnic.
Procesul construirii propriei voci începe cu o cunoaștere bună a potențialului său și constă în experimentarea prin tehnică și exercițiu a posibilităților îngăduite de dotarea naturală. Finalul fiecărei etape se materializează în competențe sporite din ariile amintite. A fi vocea unui audiobook e un pic altceva decât rostirea scenică, iar pentru asta sunt utile cursuri de profilare. Poveștile audio presupun creație, dar înseamnă în egală măsură captarea și redarea vocii, adică niște intermediari ca microfonul, aparatura de înregistrare, suportul de stocare, dispozitivele de redare. Toate aceste dispozitive intervin între laringele, sensibilitatea, mintea emitentului și urechile publicului. Prin alte părți îndeletnicirile acestea sunt desemnate chiar printr-un termen ce indică specializarea: voice actors. Cei ce le îmbrățișează știu să sporească elasticitatea glasului, să-i crească ambitusul, să îl instaleze în cât mai multe registre, să-i imprime încă din fonație tot soiul de efecte, să-i dea puterea de-a acționa fantezia ascultătorului.
A asculta a devenit o artă, cu taine și servanți. Sunetul declanșează resorturile ficțiunii, e punctul de start al creării unei întregi lumi, prin visare. Experiența acustică impune un alt tip de legătură între sonor și vizual, arta sonoră accentuând o senzorialitate care îndeamnă la reverie pe o temă dată.
Încălzirea corpului și a vocii
Actoria de voce e un univers magic. Artistul nu are chip, așa că lumea ficțională se naște exclusiv din vocea care „trădează“ vârsta, sexul, zona de origine (prin accentul natural sau jucat), ceva din felul de-a fi. Claritatea și firescul, calitățile fundamentale imprimate prin viu grai, plus posibilitățile infinite de nuanțare vin dintr-un control al emisiei și o știință întreagă în spatele ei.
Ziceam că în actoria de voce între laringele emițător și timpanul receptor se află o înlănțuire de elemente de înregistrare și amplificare cu care artistul e obligatoriu să se împrietenească. Ca în orice domeniu, și aici câteva secrete pentru o înregistrare de succes au ajuns de largă circulație. Încălzirea corpului și a vocii e unul dintre ele. De ce și a corpului? Pentru că vorbitul nu e numai un act al laringelui, el e însoțit de o întreagă expresivitate gestual-corporală, care nu se „aude“, dar are efecte. Un corp neîncălzit în prealabil va face ca respirația să fie inadecvată, iar vorbele să pară obosite, lipsite de vlagă. Limitarea consumului de alcool cu o zi înainte, întrucât usucă gâtul, a cafelei, ceaiului or a altor băuturi bazate pe cofeină în dimineața zilei respective va evita deshidratarea ce s-ar resimți în pronunție. Un somn bun înlocuiește orice stimulator extern și e antidotul ideal al oboselii care, nici ea, nu e deloc de ajutor. Neodihna afectează respirația și va adăuga o tensiune nedorită. Fumatul nu face bine în general, dar pentru vocea artistică e complet contraindicat: o irită pe termen lung, îi șterge din naturalețe. Alunele, de fapt orice alimente tari irită gâtul, deci e potrivit să fie scoase din meniul zilei. Cum sunt aleși actorii de voce? Evident, printr-o audiție. De aceea amatorii își pregătesc demo-uri, iar un element de autocontrol e ascultarea critică. Câteva sfaturi: deși e foarte tentant, sunt de ocolit fragmentele clasice. Nu de alta, dar au fost interpretate de multe ori și atât de bine, încât nivelul de așteptare e ridicat, iar comparațiile, inevitabile.