Nu mai știu cum sau pe unde am auzit prima dată Chemical Brothers. Au trecut peste două decenii, oare când?
Avalanșa muzicală datorată genului electronic depășește până și puterea de receptare a celui mai versat DJ și chiar lăcomia contagioasă a colecționarilor obstinați. Despre ascultătorul obișnuit, ce să mai zic? Dacă nu e dedicat unui nume sau curent, nici o șansă de a fi pe fază la izbânzi, necum la apariții de modestă factură.
Sigur e că primul CD Chemical Brothers ajuns la mine, unde intră cam rar în player, a fost al doilea scos de trupă, Dig Your Own Hole. „Fabricat la umbră“ pe plaiuri ex-sovietice, unde duoul englez face turnee și se bucură de mare succes, CD-ul în chestiune era parte a „drepturilor de autor“ primite pe cărțulia mea de blues din 1997, a cărei parțială vânzare va fi asigurat-o inenarabilul Sorin Dorneanu ot Suceava. Sunetul aspru, abraziv și totuși melodic, obținut de Tom Rowlands & Ed Simons din combinarea variatelor surse de inspirație plăcea atât fanilor înfrățiți de băuturi + pilule energizante în reuniuni de club ori festivaluri din toată lumea, cât și rockerilor nerăbdători să deguste noile senzații. De exemplu, prima piesă, Galvanize, de pe discul Push the Button, din 2005. Ce coctail de sonorități culese cu schepsis și mixate maiestuos într-un flux unicat, relevând ceea ce oamenii lucizi știu, anume că nu există granițe reale pe biata noastră planetă, geografia fiind una, iar omenirea o frăție (cu destui membri puși pe distrugere). Mai mult decât plăcerea simplă dată de ascultare în sine, muzica aparent schematică și repetitivă te îndemna să „creezi“ propriile piese, dacă erai capabil să utilizezi un computer cât de cât performant. Îmi amintesc amuzat cum, în primăvara anului 2000, aflat într-un „stagiu de perfecționare profesională“ la Constanța, am folosit timpul liber navigând nu pe mare, ci pe internet (greu accesibil pe atunci în urbea mea de reședință), aproape exclusiv pe site-ul Chemical Brothers. De acolo mi-am extras, umplând vreo cinci dischete, tot soiul de informații și samples care, speram, îmi vor sluji de bază într-o viitoare carieră muzicală! De parcă „să faci“ muzică e o chestiune de voință, nu de talent!
În fapt, cam deodată cu generația căreia i se integrează Chemical Brothers, muzica pare ceva facil de comis, grație abundenței mijloacelor computerizate de compunere, orchestrare, imprimare și difuzare a sunetelor ordonate în piese. Greu de înțeles că aceste instrumente (lista lor pe site-ul trupei engleze m-a lămurit acum nouăsprezece ani că nu pot pretinde vreodată să devin nici măcar DJ, darmite muzician!) sunt facilități pentru exprimarea talentului, nu înlocuitori. Obligatoriu pentru cine își dorește viață și glorie prin muzică, datul din naștere poate fi, desigur, suplinit de munca onestă și aplicată, dar senzația de „făcătură“ țâșnește din magma sonoră tocmai când te aștepți mai puțin, trăsnind urechea ca zgomotul unui vitraliu spart în toiul slujbei pentru nunta regală.
Am urmărit fără consecvență cariera Chemical Brothers, cumva sâcâit de monotonia ritmică întinsă câteodată dincolo de limită. Posibil să am percepția mărginită, iar substanțe ajutătoare n-am folosit ascultându-le discurile. Ultimul apărut, No Geography (2019, Astralwerks/ Virgin EMI) continuă experimentele de (re)mixare. Atmosfera dansantă amintește de dulcea epocă disco, începând chiar cu piesa Eve of Destruction, într-un fel melancolic, imposibil de explicitat.
Ritmul a devenit substanțial molatic, vocoderele ce mă intrigau altădată prin răceală expresivă au, să zic așa, căldură și miros de transpirație. Inserțiile vocilor originale sau prelu(cr)ate, mustesc a prospețime. Nu lipsesc nici adierile tehno dinspre Kraftwerk. E un gest elegant de gratitudine în stilul compozitorilor clasici, care includ în opusuri câte o trimitere la Maeștri.