A trecut suficient timp cât să zicem că rețelele sociale sunt deja „bătrâne“. Ajunși mari, sunt copii care au crescut, la propriu, odată cu ele. Albumele lor foto, de la primele fotografii din maternitate până la ultima zi de școală, de la mare, de la bunica, din sceneta de la școală, cu zâmbete știrbe sau bocete jeluitoare – toate aceste instantanee nu mai sunt în albume legate elegant și puse în bibliotecă, ci undeva pe Internet, postate de părinții lor.
Apple Martin, de exemplu, are 14 ani și o mamă celebră. Este actrița Gwyneth Paltrow, al cărei cont de Instagram este urmărit de peste cinci milioane de persoane și pe care a postat recent o fotografie cu ea și cu fiica ei de la schi. Apple i-a răspuns public: „Mamă, am vorbit deja despre asta. Nu ai voie să postezi fotografii cu mine fără consimțământul meu“.
Disputa dintre cele două a reaprins o dezbatere despre așa-numita cultură de sharenting – părinți care împărtășesc pe Internet detalii numeroase și de multe ori intime din viața copiilor. Majoritatea susțin că e dreptul lor să facă asta. Este viața lor, copiii le sunt cea mai mare bucurie, muncesc din greu să îi crească și merită să se laude, inclusiv public, cu asta. Dar se poate vorbi oare și de un drept la imagine al copiilor? Cum poate fi protejat? Să fie nevoie de consimțământ explicit din partea minorului pentru a posta o fotografie cu el pe Internet?
Pare ridicol, dar nu și pentru adolescenții care au crescut sub ochii internetului. Nici nu sunt greu de înțeles: închipuiți-vă că părinții voștri ar scoate la iveală albumele foto din copilărie nu doar atunci când vin apropiații în vizită, ci le-ar afișa în fața ușii sau a blocului, să le poată vedea inclusiv străini.
„Aici era la mare și refuzase să mai poarte haine toată săptămâna.“ „Aici și-a dat înghețata pe rochiță și a trebuit să meargă așa la școală.“ „Și-a uitat replica pe scenă și a început să plângă, ți se rupea sufletul, uite ce bosumflat era.“
Un studiu din 2010 (au trecut, deci, 9 ani) arăta că peste 90% dintre copiii de 2 ani aveau deja o prezență online. Se pune și întrebarea: ce este rău în asta?. E suficient să privim mecanismele preadolescenților și adolescenților de a-și proteja intimitatea pe Internet. Pentru că sunt deja nativi digitali, au conturi multiple, identități fictive, folosesc aplicații care permit ștergerea din conversație a mesajelor și fotografiilor, intră pe canale criptate când vor să discute chestiuni private. Se pricep mai bine la protecția vieții personale decât adulții din jurul lor.
Se vorbește mult despre siguranța celor mici pe Internet și cât de important este să fie educați în legătură cu pericolele care îi pândesc, dar un raport privind securitatea online arată că părinții sunt cel mai mare pericol pentru intimitatea copiilor. Au fost furate identități pornind de la simple fotografii de la o aniversare, pentru că acolo erau adunate și disponibile toate datele necesare: loc, nume, zi, luna și anul nașterii. De multe ori copiii au fost batjocoriți în școli pentru poze vechi găsite pe paginile părinților. Adolescenții sunt și experți în a scotoci pe Internet după orice poate fi compromițător.
Pentru adulți, există acum o legislație a Internetului care le dă dreptul „să fie uitați“. Copiii lor, în schimb, nu au nici măcar dreptul de a nu fi acolo.