Mama nu prea are timp liber, așa că atunci când reușește să vină în vizită la noi chiar este un moment de bucurie.
Eu mă bucur sincer că a putut veni, iar soția mea se bucură că, cel mai probabil, urmează iarăși o perioadă lungă în care nu va putea veni din nou. Dar am învățat de mult că sentimentele pozitive nu trebuie căutate la dinți.
Știți foarte bine că fiecare casă are regulile ei. Normale sau ciudate, ghidate de bunul simț sau excentrice, aia e. Într-o imposibilă democrație domestică, soția le dictează, iar tu, ca soț independent și autoritar, ai toată libertatea din lume pentru a fi de acord cu ele. În cazul meu regulile normale sunt cele care țin de a nu călca cu bocancii pe covorul din sufragerie, a ridica capacul vasului de toaletă și a spăla chiuveta de măcar trei sferturi din firele de păr care cad atunci când îmi tund barba. Pe partea excentrică a baricadei se află o singură normă și anume faptul că nu am voie să divulg nici o rețetă culinară a soției. Na, e un moft al ei. Îți dă să mănânci până crapi, îți pune și la pachet, dar nu întreba ce a pus în oala aia.
Mama a fost primită cu ștrudel crocant de brânză dulce și… ahhh, nu am voie să continui! Cu brânză dulce și xxxxxxxx cu yyyyyyyy. Credeți-mă, este spre binele vostru, al cititorilor, să nu știți. A mâncat cu poftă, a savurat și paharul cu iaurt și cu zzzzzzzzz. Extraordinar! A exclamat ea și ce bine ar fi fost dacă se oprea aici. Dar nu a fost ca viața mea să fie ușoară. Îmi dai și mie rețeta?
Nu știu de ce mi se activează mecanismul ăsta de panică absurd, că doar nu am omorât pe nimeni și nici nu am furat nimic. Așa se activează el. Ca în filmul ăla cu Nicholas Cage, în care el vede cu trei secunde în viitor, am văzut cum mâinile soției mele apucă un scaun și îl izbesc de șalele soacră-sii și cum ostrețele zboară în toată bucătăria. Dar ăla e doar un film. Nici un scaun nu a fost atins. Dimpotrivă, stăpâna casei a zâmbit. Era mai degrabă un zâmbet care denota ușurare, nu superioritate.
Mama soacră, crede-mă, nici eu nu știu rețeta.
Știi băieții ăia care se fac frați de cruce, crestându-se cu briceagul și unindu-și palmele însângerate? Ei bine, eu am două vecine cu care m-am făcut soră de ștrudele. Fiecare știm câte trei ingredient secrete, dar nu le știm pe celelalte șase. Fiecare intrăm pe rând în bucătărie și, în mare taină, ne punem ce avem de pus, cu mare atenție să nu lăsăm în urmă indicii. Pentru ștrudelele astea, ieri am mâncat opt coji de ou, dar măcar sunt bucuroasă că nu trebuie să te refuz.