Foarte putini stapini de blog isi dau numele real, majoritatea prefera poreclele, pseudonimele, mastile.
Este o lume a identitatilor protejate, pe de o parte, ori renegociate, pe de alta parte: identitatea nu mai este una singura, subiectul devine multiplu. Marchiza polemizeaza cu valetul, contele cu majordomul, poetul cu inginerul, studentul cu rectorul, si tot asa. Carnavalul presupune, sa ne reamintim, un timp al exploziei si al desfatarii, dar si unul al exorcizarii, in care ierarhiile sociale, politice, religioase, culturale nu mai conteaza. In care diferentele de virsta nu mai functioneaza neaparat (vuvoaiala este abandonata in favoarea tutuielii, cam fortate, uneori). In care diferentele de civilizatie ori chiar gender nu mai conteaza. In care, la urma urmei, poate fi practicat inclusiv un soi de amoralism. De ce? Fiindca lumea e dornica de show, de teatralitate, de spectaculos, de extravaganta, de altceva. Fiindca lumea vrea orice, dar in niciun caz sa se plictiseasca. De aceea, mastile de blog sint schimbate cu voluptate de seducatori si sedusi. Iar uneori, sa nu uitam, este ales chiar si un rege de carnaval.
Lumea blogurilor rediscuta, de fapt, ideea de confesional, de spovedanie. Nu mai este nevoie de un duhovnic tipic, cu anteriu, intrucit blogurile au devenit, in anumite cazuri, locuri de auto-spovedanie. Nu mai este necesara spovedania clasica, in sens religios, intrucit blogurile sint si locuri predilecte de marturisire, in care, insa, lipseste ceva esential: lipseste tocmai urmarea spovedaniei, curatirea si canoanele primite de la preot. Stapinii de bloguri isi sint propriii preoti; uneori, comentariile vizitatorilor lor au oarecare functie punitiva, de sanctionare ori alinare, dar nu mai mult de atit.
Nu in ultimul rind, apoi, lumea blogurilor alcatuieste o uriasa, incapatoare canapea psihanalitica. Jurnalele de pe bloguri sint in cele mai multe cazuri fie defulari, fie refulari cu urmari destul de vizibile. Stapinii de bloguri se descarca de frustrari, neputinte, fragilitati, isi rostesc durerile si imperfectiunile; sau, dimpotriva, le camufleaza pe toate acestea, le neaga, le travestesc; uneori, totusi, sa nu exagerez, stapinii de bloguri isi expun si bucuriile, placerile, implinirile. Aceste tendinte, toate impreuna, carnavalescul, confesionalul si canapeaua psihanalitica din imperiul deja molipsitor si drogadict al blogurilor (BlogNeverLand) depinde de doua tipuri de fapturi: de exhibitionisti si de voyeuri. Si, indiferent ca ne convine sau nu, intr-un fel sau altul fiecare din noi trebuie sa opteze pentru unul din aceste roluri. Helas!