A sosit momentul să scriu despre biografia lui Katharine Hepburn, care mi-a luminat vacanța de vară. Poate o voi reciti la un moment dat. Am râs aproape la fiecare pagină și mi-a apropiat-o atât de mult pe Hepburn, încât o să-i spun și eu Kate și o să vă povestesc puțin despre ea.
A. Scott Berg a cunoscut-o pe Kate în 1983, când ea avea 76 de ani, iar el 34. Voia să-i ia un interviu pentru „Esquire“, care n-a mai apărut. În schimb, la un moment dat a început să scrie această carte pe care Kate i-a dat voie s-o publice doar după ce ea nu va mai fi fost. Nu e o doar o biografie sau doar un portret al unei mari actrițe, ci și o carte despre prietenia lor și despre prietenie în general (la ultimele pagini, când Kate moare, ți se strânge inima).
Kate Remembered a apărut în 2003 la doar 12 zile după moartea lui Hepburn, aducându-i autorului nu doar laude, ci și acuzații că s-a folosit de prestigiul actriței pentru a se lustrui pe sine. Nu știu ce să zic, poate e și faptul că la dispariția unei persoane/ personalități, cei care au cunoscut-o încearcă să-și taie o felie din amintirea ei și pot fi posesivi cu ceva ce oricum nu le aparține. Poate e o formă de doliu.
Dar când Berg a cunoscut-o pe Hepburn, el deja luase Pulitzerul pentru biografia aviatorului Charles Lindbergh și mai publicase două biografii – una despre producătorul Samuel Goldwyn, cealaltă despre editorul literar Max Perkins. Cartea începe cu prima lui vizită în casa ei din Manhattan, unde primul lucru pe care Kate îl face e să-l trimită la baie, deoarece tatăl ei, urolog, o învățase că e bine să faci pipi des. Nu e doar un truc literar ieftin, o captatio benevolentiae servită prin intermediul unui detaliu picant. Spre deosebire de alți actori, Kate semăna extrem de bine cu genul de personaj pe care-l interpreta pe ecran. Era și în realitate o femeie brici de deșteaptă, voluntară și cu umor, iar asta se vede în toate paginile cărții. Iar Berg, care scrie excelent, îi face o apariție de zile mari, la fel cum și ea apăruse în prima scenă din primul ei film (The Bill of Divorcement, 1932, regia George Cukor), impetuos, aproape sărind de pe scări. Umorul lui Berg seamănă cu cel al lui Kate, asta poate explica și de ce l-a acceptat prin preajmă, ea care ieșise din zona publică și nu mai dădea nici măcar bună ziua, darămite interviuri.
Îmi vine acum în minte o imagine cu Kate, Berg și Phyllis (secretara lui Kate) întorcându-se de la casa familială din Hartford, Connecticut, la cea din New York. Așa cum o descrie Berg, scena pare decupată din cărțile lui Gerald Durrell. Toată casa unde cei trei au petrecut vara (Kate înota în lac și iarna) e împachetată în mașina cu care Kate avusese cu câțiva ani în urmă un accident (ea conducea) în care aproape o omorâse pe Phyllis (de atunci a angajat șofer). Bagaje, cutii cu mâncare rămasă și sendvișuri, vaze cu flori inclusiv la Phyllis în brațe (Kate avea tot timpul casa plină de flori, iar când pleca din Hartford le lua cu ea), Kate ca un șef de trib dând ordine. Relația lui Kate cu Phyllis e și ea memorabilă – două bătrânele dintre care una în continuare voluntară, cealaltă tot mai uitucă și mai ramolită. Discuțiile lor în contradictoriu sunt superamuzante.
Dar cea mai tare scenă e vizita lui Michael Jackson, pe care Kate îl cunoscuse când el venise pe platourile de filmare de la On Golden Pound (îl invitase Jane Fonda, nu se știe de ce). Berg se abține să fie ironic, dar bănuiești ce părere și-a făcut Kate de cel care a venit seara la cină cu ochelarii de soare la ochi („E prea multă lumină aici? Atunci scoate-i, să văd unde te uiți“, i-a spus) și care a stat ca o momâie pentru că nu știa ce să spună (nu-i văzuse filmele), la plecare rugând-o să facă o poză cu el sau să-i pună o pilă la Greta Garbo (Kate a înțeles pe urmă că de asta venise). „Norah, adu whisky!“, strigă Kate după ce închide ușa, dornică să-l facă pe superstar franjuri și tăiței cu prietenii. Din păcate, am sentimentul că Berg nu ne spune tot ce-a zis despre el. (Michael Jackson trăia când a ieșit cartea.)
Ar mai fi multe de spus, deoarece citind ai senzația că stai în aceeași casă cu personajele. Eu nu mai am spațiu aici, dar vestea bună e că puteți citi singuri cartea, dacă o luați de la librăria Antic ExLibris din București sau o comandați pe net (https://www.anticexlibris.ro). Încă n-a apărut vreo traducere în română (oricum trebuie citită în original), dar se parcurge ușor.