De ce ai include în repertoriu două spectacole pe texte de Mimi Brănescu (Gunoierul, la sala Studio, realizat într-o regie colectivă, și Acasă la tata, la scena mare), autor care s-a remarcat în principal ca scenarist al unor filme pentru televiziune plasabile în subcultural? Când dramaturgia prezentului (dacă aceasta a fost ținta) abundă în autori și piese originale și valoroase? Cazul se regăsește pe afișul Teatrului Național „Vasile Alecsandri“ din Iași (TNI), iar răspunsul posibil e: din confuzie managerială.
Un text minor
După câteva scrieri pentru teatru (montate la debutul anilor 2000, destul de rapid după scriere – Bigudiuri, Flori, fete, filme sau băieți, Dumnezeul de a doua zi, Acasă la tata), Mimi Brănescu a virat spre scenaristica pentru micul ecran, infinit mai profitabilă decât dramaturgia. Stilul său e, de altfel, mult mai apropiat de film decât de scenă, definindu-se prin caracterul static, povești născute din dialoguri, tablouri cu două-trei personaje asupra cărora se focalizează. Serialul TV Las Fierbinți îi e atașat, Brănescu scriind multe sezoane la rând pentru acest hit de rating care a deversat trivialitate în casele românilor.
Piesa de teatru Acasă la tata a cunoscut mai multe versiuni la rampă, a fost ecranizată, iar acum regizorul Claudiu Goga a transpus-o pe scena mare a TNI. Urmând schema secvențialității liniare tipice filmului, textul urmărește într-o narativitate simplă, predictibilă, istoriile de viață ale unor foști colegi de școală, unii rămași acasă (într-un Lehliu generic), cel mai răsărit la minte dintre ei ajuns jurnalist la București. Tonul general e melancolic, revenirea abruptă și scurtă la matcă (cauza o aflăm abia la final, dar e deloc credibilă – iubita protagonistului a rămas însărcinată) devenind în fapt oportunitatea de a regla conturi vechi, de a defula frustrările pe care le trăiesc, într-o filozofie de birt, cu toții. Textul nu-i chiar o catastrofă, dar e departe de ceva potrivit pentru o scenă națională și, în orice caz, nu e pentru sală mare. Scriitura și registrul afectiv mizează pe o anumită intimitate cu publicul care vine și din proximitatea fizică. E o poveste cu iz melodramatic, alternând, în numele adevărului de viață, gluma de replică și, în măsură mai mică, de situație, cu dramatismul contextului cotidian. Acasă la tata nu oferă material teatral prea generos.
O regie ștearsă
Claudiu Goga nu e la prima întâlnire cu Brănescu. A mai montat un text de al acestuia acum vreo 10 ani, dar un deceniu e mult chiar și pentru teatrul nostru, cu ritm de schimbare deloc alert. Stilistica autohtonă pentru scenă a evoluat sincron cu lumea, iar a aduce într-un teatru catalogat prin titulatură ca fiind de prim rang valoric un text ca acesta e sinonim cu a rămâne în trecut. Ce a făcut Claudiu Goga? A ales o distribuție cu actori buni, care aveau aniversări de activitate, vârste adecvate ori cu care regizorul mai lucrase. Ca director de scenă neo-clasic, s-a poziționat creativ în zona de respect față de piesă, conservând derularea de tip cinematografic, cu secvențe delimitate de cortine vizuale (proiecție animată, aceeași) intitulate cu numele personajelor de sprijin, într-o scenografie care trădează sărăcia bugetului, dar ajută spectacolul, așa cum e, un mix realist-simbolic.
O interpretare inegală
Ca artist responsabil de unificarea elementelor scenice, Goga și-a făcut treaba: nu există stridențe. N-ar fi stricat, însă, mai multă surpriză. Care vine numai dinspre doi actori, cu roluri episodice. La ceilalți, ori e energie risipită, ori pur și simplu interpretare ternă.
Adi Carauleanu, zice programul de sală, e de 35 de ani în trupa TNI. Câtă vreme a fost director artistic, cred că mai bine de un deceniu, nu prea a jucat, dar acum, cu partitura profesorului Plesnea a făcut o treabă actoricească grozavă. E o construcție convingătoare a profului de fizică de la țară refugiat în alcool, uzat de anii de școală și generații de elevi dezinteresați, așteptând pensia, apoi finalul vieții. Echilibrat în liniile definitorii ale lui Plesnea, evitând abil pericolul excesului de expresivitate corporală în care cad cei mai mulți actori ce joacă personaje în ebrietate, Adi Carauleanu dozează cu știință scenică, livrând un personaj pitoresc, coerent, credibil.
Petronela Grigorescu e o actriță de mare talent care și-a reliefat de fiecare dată personajele și o face și acum. Mia ei are 29 de ani, doi copii mici, iubește un soț bețiv, înamorat de alta, locuiește cu părinții și a îmbătrânit înainte de vreme. Compoziția pe care-o reușește Grigorescu vine și din fizic, dar mai ales din suita de stări prin care actrița își trece cu firesc personajul. Pe tricoul ei negru scrie (ironic) cu alb, happy, dar dincolo de aparențe se dezlănțuie gradat o complexitate jucată impecabil: de la sfioșenia inițială, la supărarea pe soțul care o neglijează, culminând în răbufnirea de gelozie și datul în stambă (după un pahar de vin se suie pe scaun și cântă manele de jale). În fiecare situație, cu egală naturalețe, desfășurându-și gama bogată de mijloace de expresivitate.
Pe post de concluzie
În „folclorul“ teatral și cinematografic umblă o vorbă de duh: când artiștii, actori sau regizori, nu mai știu ce să facă pentru rezolvarea estetică a unui moment, recurg la fumat. În Acasă la tata, nu e minut în care să nu se aprindă câte o țigară.
Acasă la tata de Mimi Brănescu
Regia și ilustrația muzicală: Claudiu Goga
Scenografia: Lia Dogaru
Video: Constantin Dimitriu
Distribuția: Teodor Corban, Cosmin Maxim, Ionuț Cornilă, Ada Lupu, Petronela Grigorescu, Doina Deleanu, Adi Carauleanu, Constantin Avădanei, Dumitru Năstrușnicu, Radu Homiceanu.